Cum producem kilogramele în plus?

Glucoza este o sursă importantă de carburant pentru organismul nostru, fiind indispensabilă pentru funcționarea creierului. Acesta este motivul pentru care ea se găsește în permanență în sângele nostru.

Prezența glucozei este semnalată de nivelul de glicemie care este „ normal” de 1 g de glucoză pe litru de sânge, pe stomacul gol. Când scade acest nivel, secreția hormonului pancreatic,glucagonul, ridică valoarea până la un nivelul normal.

La îngurgitarea unei glucide, glicemia va crește , mai mult sau mai puțin în funcție de natura glucidei, până la atingerea unui maximum, denumit vârf glicemic. În acest moment, intră în scenă pancreasul care va secreta alt hormon, insulina, rolul ei fiind de a alunga glucoza excendentară din sânge, pentru a o stoca în ficat sau mușchi, urmând a fi utilizată la nevoie. În acest fel, sub influența insulinei, valoarea glicemiei revine la normal.

La o persoană slabă, doza de insulină pe care o secretă pancreasul este întotdeauna direct proporțională cu valoarea glicemiei. În schimb la o persoană supraponderală și, în consecință, la cele obeze, pancreasul secretă o cantitate mult mai mare de insulină.

Hiperinsulinismul este responsabil de creșterea în greutate și s-a putut demonstra (Creff Herschbergad, Obésités, Ed. Masson ,1988), că el declanșează mecanisme metabolice, care vor determina organismul să stocheze anormal o parte din grăsimile consumate la ultima masă, dar și excesul de glucoză, în loc să le ardă.

În anii '80, când a fost descoperită această realitate, cercetătorii au crezut ( și din păcate marea majoritate încă mai cred și acum) că, dacă o persoană era hiperinsulinică, înseamnă „că n-a avut noroc”, invocându-se ereditatea. Concluzia pentru toți acești „specialiști” era simplă: ”Singurul mod de a suprima hiperinsulinismul este să slăbești, iar ca să slăbești e necesar să reduci aportul caloric global și să mărești consumul fizic”( Dr.J.Fricker, Le métabolisme de l'obésité, Le recherche,1989,p200-208).

Cred că deja v-am amețit cu atâtea referințe pur teoretice. Închei cu concluzia: pentru a preveni (chiar suprima) excesul ponderal, este suficient să se acționeze asupra cauzei inițiale, adică schimbarea obiceiurilor alimentare, în care să se aleagă exclusiv acele alimente cu indice glicemic scăzut. Cu alte cuvinte nu cantitatea ci calitatea alimentelor contează în bătălia cu kilogramele.

Această alegere este foarte benefică din punct de vedere psihologic.

Când se începe o dietă hipocalorică, apar frustrările înfometării, care duc la stări de  nervozitate, chiar agresivitate, putând ajunge la stări depresive. Subiectul este măcinat de gândurile negre: ” Ah” N-am voie să mănânc cartofi!”

Dacă începi o dietă respectând indicele glicemic al glucidelor, nu înfometezi  organismul și este posibil să cultivi gândirea pozitivă: ” Vai ce bine! Pot să mănânc cât vreau! ”

Calculul caloric este lipsit de sens!

Calculul caloric este pur teoretic și cu totul aproximativ din următoarele motive:
·       Dacă analizați indicațiile date de diferite tabele, veți observa că există variații importante pentru același aliment
·     Conținutul caloric al alimentelor fluctuează cât se poate de mult, în funcție de felul în care sunt consumate: crude sau preparate; cu sau fără grăsime
·       Proporția de grăsimi poate fi foarte diferită de la o bucată la alta, pentru carne, de exemplu.Totul depinde de felul  în care a fost crescut animalul, de modul de pregătire al bucății de carne și de felul în care a fost gătită
·    Calculul (teoretic) caloric nu ține cont de condițiile de absorbție  a lipidelor și glucidelor în intestinul subțire, absorbție care este influențată de prezența sau absența fibrelor din mâncare.
·        În prezența brânzeturilor fermentate, calciul din aceste brânzeturi captează o parte a grăsimilor care nu mai sunt absorbite. Astfel, caloriile respective se regăsesc în fecale.
·       „Natura” caloriilor acționează și asupra transformării lor: grăsimile saturate, de exemplu, sunt mai ușor de stocat, în vreme ce grăsimile polisaturate (ex Omega 3) sunt mai ușor folosite și deci „arse”.
·       În fine, un calcul caloric nu ține cont de ora când sunt ingerate alimentele. S-a demonstrat că absorbția glucidelor, a lipidelor și a proteinelor variază în funcție de ora zilei și chiar de anotimp. Absorbția este influențată și de mediul chimic pe care alimentele îl întâlnesc  în intestin. La rândul lui acest mediu depinde de natura nutrimentelor, de ordinea lor de intrare, precum și de volumul lor.

Iată de ce calculul caloric, care nu ține cont de toți acești parametri adiționali ( unii dintre ei caracteristici individului respectiv), se dovedește lipsit de sens! 

Instinctul de supraviețuire

De ce ne îngrășăm după o dietă hipocalorică?

Simplu: Organismul uman este, în realitate, condus de un instinct de supraviețuire care intră în acțiune imediat ce este supus unei amenințări induse de restricție. Dacă se menține „înfometarea” , instinctul de supraviețuire va determina corpul la o continuă reducere a consumului. De exemplu: unui organism obișnuit să consume 2500 de calorii, i să dau doar 2000 de calorii. El va resimți lipsa celor 500 de calorii și va consuma din depozitul de grăsime. După un anumit timp, organismul acceptă schimbarea, se mulțumește cu cele 2000 de calorii. Moment în care apare stagnarea greutății. Acum intră în acțiune instinctul de supraviețuire ce va determina organismul să reducă consumul la 1700 de calorii, de exemplu, ca să economisească 300 de calorii.

Organismul uman este de fapt animat de același instinct de supraviețuire ca al câinelui care își îngroapă osul când , de fapt, e mort de foame.

Cei care practică regimurile hipocalorice știu, de altfel, foarte bine că orice schimbare de regim cât de mică, în timpul unui weekend de exemplu, îi poate face să ia dintr-odată două-trei kilograme pentru care au avut nevoie de săptămâni întregi să le dea jos.

Acesta este motivul pentru care se recomandă celor care vor să slăbească, să nu sară peste nici o masă. Cei care sar peste mese, își provoacă organismul care, din cauza frustrării la care este supus, profită și își face rezerve excesive la mesele următoare.

Este un fapt recunoscut că obezitatea la femei este mai rebelă decât la bărbați. Diferența este dată de fiziologia specială a femei. Masa adipoasă a organismului feminin este de două ori mai mare decât a bărbatului. Obezitatea se traduce atât la bărbat cât și la femeie prin creșterea volumului fiecărei celule adipoase, dar, și asta este specific femeii, și printr-o multiplicare a numărului celulelor adipoase. Drama este că această situație nu este reversibilă. Se poate reuși scăderea volumului celulelor adipoase, dar este imposibil să li se reducă numărul după ce acesta a crescut.

Or, unele studii au arătat că, mai ales în cazul unui proces de restricție alimentară, se întâmplă ca organismul feminin, punând în acțiune instinctul de supraviețuire, începe să fabrice noi celule adipoase( hiperplazie).

Cabinetele de psihologie se confruntă cu numeroase cazuri de clienți care, cu prețul unei raționalizări sever controlate și cu enorme frustrări bazate pe regimuri de 800 de calorii, nu numai că nu reușesc să slăbească, dar cel mai adesea continuă să adauge kilograme.

Situația este cu atât mai dramatică cu cât, aceste persoane sunt complet lipsite de nutrimentele indispensabile, ceea ce se traduce printr-o oboseală cronică, dar și o vulnerabilitate la boală. Un mare număr dintre aceste persoane sunt depresive, chiar anorexice.

Mitul boilerului

Toate studiile medicale arată că obezitatea este în creștere constantă în țările civilizate, cu toată scăderea, paradoxală, a aporturilor energetice în conformitate cu recomandările oficiale.

A trecut aproape o jumătate de secol de când oamenii de știință au observat că în orice formă de obezitate apăreau anomalii ale secreției hormonului insulină, care era implicat în diabet, hipertensiune arterială sau afecțiunile coronariene. Dar hiperinsulinismul ( ca și insulino-rezistența, care este una din complicațiile lui), era ,și din păcate mai este în mică parte și acum , considerat mai degrabă o consecință a obezității.

În fiecare an, înainte de sezonul estival, aproape toate revistele scot celebrele lor ”rețete de slăbit”. De fapt, ele nu fac decât să răspundă așteptării cititorilor asupra cărora începe să acționeze sindromul ”costumului de baie„.

Dacă, de la un ziar la altul, regimurile-miracol propuse ca să scapi de trei sau cinci kilograme înainte de vară se deosebesc unele de altele prin variante cât mai abracadabrante, toate au un punct comun: propun o formulă hipocalorică.

Istoria va dovedi că umanitatea s-a înșelat, promovând cu încăpățânare un principiu care și-a dovedit eșecul atât de evident și de permanent.

În mileniul III ,încă se mai compară organismul uman cu un boiler: dacă aportul energetic este superior consumului, nu totul este „ars”, surplusul fiind în mod „logic” înmagazinat și subiectul se îngrașe.

Raționalizând astfel, așa cum încă mai fac atâția pretinși profesioniști ai dieteticii, înseamnă să ignori diferitele mecanisme metabolice, dar și să negi particularitățile individuale datorită cărora fiecare ființă este unică.