Fiecare dintre noi purtăm în noi răni emoționale adânc ascunse, de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Pentru că ne este greu să suportăm durerea acestor răni ajungem să le ascundem, atât față de noi cât și față de ceilalți, prin crearea unor măști.
Așa cum spuneam într-un articol anterior, Lise Bourbeau a identificat „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” : respingere, abandon, trădare, umilire și nedreptate.
Cum apare rana abandonului:
- atunci când apare un nou-născut. Sentimentul de abandon va fi cu atât mai puternic cu cât bebelușul va avea nevoie de mai multă îngrijire, dacă este adesea bolnav sau are nevoi speciale.
- când părinții sunt foarte ocupați și alocă foarte puțin timp pentru el
- când este internat într-un spital și este lăsat singur acolo (chiar dacă îl vizitează zilnic).
- când părinții se ceartă des și copilul simte că familia este instabilă sau pe cale de destrămare.
- când părinții îl lasă în grija părinților în timpul vacanțelor, mai nou pleacă la muncă în străinătate iar copilul nu are o relație de atașament sigur cu părinții.
- unul dintre părinți moare sau pleacă de acasă.
Personalitatea dependentului
Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă. Cu alte cuvinte să fie o persoană care își crează tot soiul de dificultăți în viață: mai ales probleme de sănătate pentru a atrage atenția.
Dependentul dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident luând proporții imense. El trăiește evenimentele ca fiind dificultăți, folosindu-se de ele pentru a capta atenția celorlalți. În acest fel simte că nu este abandonat.
Emoția cea mai intens trăită de un dependent este tristețea „ pe care o simte în adâncul ființei lui fără să înțeleagă sau să poată spune de unde vine”.
Cea mai mare frică a dependentului este singurătatea deoarece este convins că nu știe să o gestioneze. De aceea are tendința să se agațe de ceilalți și este dispus să facă orice pentru a nu fi părăsit.
Dependentul este persoana care tinde cel mai mult să nu vadă problemele de cuplu.
De teamă să nu fie abandonat, preferă să creadă că totul este bine. Dacă partenerul vrea să plece, va suferi cumplit deoarece, nevăzând problemele, nu se va aștepta la asta.
El este îngrijorat de orice mică schimbare, oricât ar fi de nesemnificativă, interpretând-o ca pe un semn că partenerul vrea să termine relația.
Dependentului îi este teamă de orice formă de autoritate. Își imaginează că cineva care are vocea autoritară, nu va vrea să se ocupe de el. O consideră pe acea persoană indiferentă și rece.
Găsim foarte des în exprimările lor: nu mai suport, absent, singur. El poate părea leneș deoarece nu-i place să facă activități singur, are nevoie de prezența cuiva pentru a suporta acele activități.
Cum vindecăm rana abandonului?
Cel care suferă de rana abandonului își alimentează rana de fiecare dată când renunță, când abandonează un proiect la care ținea mult, când nu se ocupă destul de mult de el însuși și când nu își acordă atenția de care are nevoie.
În procesul de vindecare primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conștienți de masca pe care o purtăm. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare.
Este necesar să identificăm situația din copilărie care ne-a făcut să ne simțim abandonați sau părăsiți. Cu cât simțim mai mult suferința trăită de copilul din noi, cu atât mai multă compasiune trebuie să avem față de el.
Atunci când „ne mutăm” în energia de adult, accesăm o viziune diferită asupra vieții, cu mai multă responsabilitate și conștientizăm că putem supraviețui chiar dacă ne simțim răniți.
Purtarea unei măști ca mecanism de a obține o falsă stare de siguranță nu este o soluție de vindecare, ci doar o modalitate de acoperire a rănii, ca și cum am ascunde gunoiul sub preș, dar pretindem că am făcut curat.
Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau
Citiți și articolele:
Astăzi voi scrie despre rana abandonului și masca dependentului.
Fiecare dintre noi purtăm în noi răni emoționale adânc ascunse, de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Pentru că ne este greu să suportăm durerea acestor răni ajungem să le ascundem, atât față de noi cât și față de ceilalți, prin crearea unor măști.
Așa cum spuneam într-un articol anterior, Lise Bourbeau a identificat „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” : respingere, abandon, trădare, umilire și nedreptate.
Cum apare rana abandonului:
- atunci când apare un nou-născut. Sentimentul de abandon va fi cu atât mai puternic cu cât bebelușul va avea nevoie de mai multă îngrijire, dacă este adesea bolnav sau are nevoi speciale.
- când părinții sunt foarte ocupați și alocă foarte puțin timp pentru el
- când este internat într-un spital și este lăsat singur acolo (chiar dacă îl vizitează zilnic).
- când părinții se ceartă des și copilul simte că familia este instabilă sau pe cale de destrămare.
- când părinții îl lasă în grija părinților în timpul vacanțelor, mai nou pleacă la muncă în străinătate iar copilul nu are o relație de atașament sigur cu părinții.
- unul dintre părinți moare sau pleacă de acasă.
Personalitatea dependentului
Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă. Cu alte cuvinte să fie o persoană care își crează tot soiul de dificultăți în viață: mai ales probleme de sănătate pentru a atrage atenția.
Dependentul dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident luând proporții imense. El trăiește evenimentele ca fiind dificultăți, folosindu-se de ele pentru a capta atenția celorlalți. În acest fel simte că nu este abandonat.
Emoția cea mai intens trăită de un dependent este tristețea „ pe care o simte în adâncul ființei lui fără să înțeleagă sau să poată spune de unde vine”.
Cea mai mare frică a dependentului este singurătatea deoarece este convins că nu știe să o gestioneze. De aceea are tendința să se agațe de ceilalți și este dispus să facă orice pentru a nu fi părăsit.
Dependentul este persoana care tinde cel mai mult să nu vadă problemele de cuplu.
De teamă să nu fie abandonat, preferă să creadă că totul este bine. Dacă partenerul vrea să plece, va suferi cumplit deoarece, nevăzând problemele, nu se va aștepta la asta.
El este îngrijorat de orice mică schimbare, oricât ar fi de nesemnificativă, interpretând-o ca pe un semn că partenerul vrea să termine relația.
Dependentului îi este teamă de orice formă de autoritate. Își imaginează că cineva care are vocea autoritară, nu va vrea să se ocupe de el. O consideră pe acea persoană indiferentă și rece.
Găsim foarte des în exprimările lor: nu mai suport, absent, singur. El poate părea leneș deoarece nu-i place să facă activități singur, are nevoie de prezența cuiva pentru a suporta acele activități.
Cum vindecăm rana abandonului?
Cel care suferă de rana abandonului își alimentează rana de fiecare dată când renunță, când abandonează un proiect la care ținea mult, când nu se ocupă destul de mult de el însuși și când nu își acordă atenția de care are nevoie.
În procesul de vindecare primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conștienți de masca pe care o purtăm. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare.
Este necesar să identificăm situația din copilărie care ne-a făcut să ne simțim abandonați sau părăsiți. Cu cât simțim mai mult suferința trăită de copilul din noi, cu atât mai multă compasiune trebuie să avem față de el.
Atunci când „ne mutăm” în energia de adult, accesăm o viziune diferită asupra vieții, cu mai multă responsabilitate și conștientizăm că putem supraviețui chiar dacă ne simțim răniți.
Purtarea unei măști ca mecanism de a obține o falsă stare de siguranță nu este o soluție de vindecare, ci doar o modalitate de acoperire a rănii, ca și cum am ascunde gunoiul sub preș, dar pretindem că am făcut curat.
Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau
„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”
Rana umilirii
Rana trădării
Rana nedreptății
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu