Tipuri de părinți alienatori -3

Există trei tipuri de părinți alienatori .

1. Alienatorul naiv (inconștient)

„Tatăl tău/mama ta are mai mulți bani decât mine, așa că să-ți cumpere el pantofi”

Majoritatea părinților divorțați sunt la un moment dat alienatori naivi deși comunicarea cu celălalt părinte există și în situația dezacordurilor știu să nu implice copilul în aceste probleme. Ei în general se concentrează asupra a ceea ce este important pentru copil, fără ură și dorință de răzbunare asupra partenerului. Nu au nevoie de psihoterapie, dar pot beneficia de o informare cu privire la alienarea parentală pentru a evita agravarea situației.

Caracteristici:

• Recunosc importanța păstrării legăturii dintre celălalt părinte și copil; separă sentimentele proprii de cele ale copilului.
• Nu se simt amenințați de legătura copilului cu celălalt părinte și cu familia lui.
• Respectă hotărârile judecătorești.
• Sunt flexibili și cooperează cu celălalt părinte
• Simt vinovăția atunci când au afectat legătura copilului cu celălalt părinte.
• Informează celălalt părinte cu privire la situația școlară și medicală a copilului și îl implică în activitățile acestuia.

Alienatorul activ:

„Să nu-i spui tatălui tău/mamei tale că am câștigat mai mulți bani luna aceasta. Mizerabilul/la e în stare să nu ne mai dea banii pe care ni i-a promis pentru vacanță”

Aceștia sunt în general bine intenționați, dar nu își pot controla sentimentele și frustrarea în fața celuilalt părinte. Sunt îngrijorați sincer privitor la adaptarea copilului după divorț și sunt în general dispuși să accepte ajutor psihologic dacă li se explică riscurile alienării parentale.

Caracteristici:

• Denigrarea celuilalt părinte în fața copilului
• După ce se liniștesc, acești părinți înțeleg că au greșit, și încearcă să acorde confort psihologic copilului în încercarea de a-și repara greșeala anterioară.
• Pot face diferența între sentimentele lor și cele ale copilului, permițându-i acestuia păstrarea unei relații cu celălalt părinte. În timpul acceselor de furie, nu mai pot percepe aceste diferențe.
• Copiii mai mari învață să își formeze propriile opinii cu privire la fiecare părinte în parte și să le păstreze pentru ei. Copiii mai mici sunt mai vulnerabili și pot fi ușor de tulburat  de către  părintele alienator.

Alienatorul obsesiv (obsedat)

„Îmi iubesc copiii, iar dacă instanța nu îi poate apăra de tatăl/mama lor, o voi face eu. Chiar dacă până acum nu i-a abuzat, mai devreme sau mai târziu o va face. Pot înțelege de ce copiii nu vor să-și vadă tatăl/mama, iar eu nu îi voi forța să o facă”

Acești părinți sunt dedicați unei cauze: aceea de a aliniena sentimentele copilului cu cele proprii și de a distruge total relația acestuia cu celălalt părinte. Sentimentele ostile ale părintelui alienator față de celălalt părinte pot fi justificate de anumite acțiuni care au dus la divorț (abuz fizic sau verbal, infidelitate, etc.) dar timpul nu le vindecă. Ba dimpotrivă, chiar le accentuează din cauza relației pe care sunt constrânși să o aibă cu celălalt părinte în interesul copilului. Acești părinți alienatori sunt prinși într-o capcană și din păcate există foarte puține metode de a interveni atât din partea unui psiholog cât și din partea instanței. Însă efectul pe care ele îl au asupra copiilor și a relației părintelui alienat cu copiii este devastator.

Caracteristici

• Obsesia de a distruge relația copilului cu celălalt părinte
• Substituirea sentimentelor copilului cu cele proprii; acesta va ajunge să fie doar o imitație a părintelui alienat în această privință
• Nimeni, în nici un caz o instanță, nu poate convinge acești părinți că ei greșesc. Oricine încearcă acest lucru devine un dușman.
• Încearcă racolarea unui grup cât mai mare de suporteri: membri de familie, prieteni, grupuri de suport victimizându-se și proiectând o luptă “noi contra lor”.
• Furia lor nu poate fi oprită, convinși fiind că sunt victime ale părinților alienați. Orice acțiune a lor se face în numele protejării copiilor și este justificată și trebuie făcută cu orice preț. Se cred înrolați în sprijinul unei “cauze nobile”
• Instanțele nu îi intimidează. Ei speră că instanțele îl vor “pedepsi” pe părintele alienat prin limitarea și mai marcantă a contactului acestuia cu copilul. Aceasta ar confirma în plus convingerile părintelui alienator.
• Alienatorul obsesiv va refuza probabil să citească aceste pagini deoarece conținutul lor l-ar face furios.

În linii mari, nu am făcut decât să punctez problemele caracteristice acestei  forme de abuz psihologic asupra copilului. Tot ce-mi doresc este să fiți înțelepți și să fiți capabili să faceți distincție dintre nevoile voastre ca adulți și nevoile copiilor voștri. Alienarea Parentală  este generată tocmai de imposibilitatea adulților de a face diferență dintre cele două nevoi.

Sindromul Alienării Parentale -1

Sindromul  Alienării Părintești sau Sindromul Alienării Parentale  constă în denigrarea sistematică a unui părinte de către celălalt cu intenția îndepărtării copilului de acesta. Noțiunea de PAS a fost introdusă în anul 1985 de către profesorul de psihiatrie american Richard A. GardnerÎn prezent PAS este definit ca Alienarea Parentală care este o formă de abuz emoțional asupra copilului. Ea apare în cursul sau în urma unui divorț. Atunci când un  părinte urmărește excluderea completă a celuilalt părinte din viața copilului.

Abuzul psihic al copilului

Abuzul psihic al copilului se dezvoltă când unul dintre părinți îl folosește pe copil ca o armă de răzbunare și pentru șantaj. Copilul este pus într-o bătălie. El devine un complice nevinovat al părintelui manipulator. 

Nici o minciună nu este interzisă pentru a convinge pe toată lumea că celălalt părinte  este părintele cel mai rău din lume.

Sindromul Alienării parentale se dezvoltă din cauza fricii copiilor de a pierde afecțiunea părintelui care exercită asupra lui această formă de manipulare. Copilul nu este liber să aleagă pe cine iubește.  Capacitatea copilului de a avea o relație bună cu alte persoane este limitată. Foarte des acești copii au probleme mari la școală, își pierd încrederea în sine cu repercusiuni mari asupra vieții lor ca adulți.

Simptomele Alienării Parentale

             Există o gamă foarte largă de manifestări ale fenomenului de alienare parentală. Lista de mai jos nu este exhaustivă. Rețineți, vă rog!  Chiar și cei mai buni părinți pot avea într-o mică măsură atitudini alienare parentală. Diferența este făcută de caracterul sistematic și programat al acestor acțiuni în cazul părinților manipulatori:

1. Copilul este pus să decidă dacă dorește sau nu să se întâlnească cu celălalt părinte. Sau cu bunicii din partea acestuia. În acest fel se crează o situație de conflict interior indiferent de decizia pe care o va lua copilul.
2. Se povestește copilului “totul” despre căsătorie și divorț. Acest fapt  este dureros și distructiv pentru acesta.
3. Copilului nu i se permite să își ia lucrurile care îi aparțin atunci când acesta se deplasează la celălalt părinte.
4. Părintele alienat nu are acces la școală sau la activitățile extracurriculare ale copilului.
5. Acest părinte nu primește informații despre situația școlară sau medicală a copilului.
6. El este acuzat de ruperea relației, de problemele financiare și schimbarea modului de viață al părintelui alienator, etc.
7. Pozele părintelui alienat nu sunt permise în domiciliul copilului. Mai ales cele în care toți membrii familiei apăreau într-o ipostază fericită.
8. Inflexibilitate în programul de vizitare. Dacă părintele alienat întârzie ,  nu i se permite  să-și prelungească programul de vizitare peste ora decisă de instanță.
9. Programarea altor activități ale copilului în timpul programului de vizitare. Caracterizarea părintelui alienat ca “egoist” dacă protestează.
10. Subminarea  autorității parentale în acele ore în care are drept de vizită la domiciliul părintelui alienator. „Tu ești în vizită aici.  Așa că îl asiști pe copil în activitățile pe care le dictez eu.”
11. Monitorizarea permanentă a activităților pe care părintele alienat le realizează cu copilul. Eventual interferarea cu aceste activități decise de părintele alienator.

Efectele asupra copilului

1. Dacă i se cere copilului să aleagă între cei doi părinți, acesta va fi pus într-o stare de distress. De obicei copilul nu răspunde printr-o alegere, ci prin evitarea subiectului.
2. Copilul devine supărat sau furios pe celălalt părinte, deseori fără nici o motivație.
3. Copilul este folosit pentru a “spiona” celălalt părinte, ceea ce provoacă o stare de tensiune și conflict interior pentru copil. Copilul ne-alienat dorește să fie loial ambilor părinți.
4. Reacția negativă a părintelui alienator când observă că minorul se simte bine în timpul programului de vizitare, va duce la o problemă de comunicare. Copilul se simte vinovat sau într-o stare conflictuală dacă nu știe că este “în regulă” să se simtă bine cu părintele alienat.
5. Restricționarea accesului părintelui alienat la comunicarea prin telefon. Se desființează postul telefonic fix pentru ca părintele țintă să poată lua legătura cu copilul, se va permite utilizarea doar a telefonului mobil al părintelui alienator care, în general, nu va fi disponibil să răspundă părintelui alienat. În cazul în care totuși se va permite comunicarea, alienatorul va proceda la ascultarea conversației telefonice pe care o are copilul cu părintele țintă și va interveni în conversație sau în sensul limitării ca întindere în timp, sub diferite pretexte.

Simptome

 Studiile au evidențiat  opt  simptome primare , care în funcție de stadiul alienării parentale, pot fi prezente doar parțial:

1. campaniile de denigrare,
2. raționalizări absurde pentru denigrare,
3. absența ambivalenței,
4. fenomenul “gânditorului independent”,
5. susținerea reflexă a părintelui alienator în caz de conflict,
6. absența sentimentului de vinovăție,
7. prezența unor scenarii împrumutate,
8. extinderea animozității la rudele părintelui alienat.În articolul următor voi vorbi despre stadiile Alienării Parentale.

Sindromul Alienării Parentale-2

Stadiile Alienării parentale sunt trei la număr. Ele încep să-și facă simțite efectele încă înainte de despărțirea în fapt a părinților.

Stadiul ușor

Acest stadiu al Alienării Parentale poate fi întâlnit chiar și într-o familie funcțională. În aparență părintele alienator încurajează relația celuilalt părinte cu copilul, dar comportamentul lui transmite mesajul că el ar fi mai bun decât celălalt părinte. Se păstrează o oarecare legătură între părintele alienat și copil, cu mici dificultăți în perioada de tranziție. Cele opt simptome primare sunt prezente într-o formă superficială, de cele mai multe ori nefiind prezente toate opt.

Acest stadiu se poate însoți de alți factori cum ar fi:

• unul dintre părinți are un nou partener ,se recăsătorește sau are un alt copil
• nu se acordă importanță menținerii legăturii directe (vizitare) cu celălalt părinte
• lipsa încurajării menținerii unei legături indirecte (de exemplu prin telefon)
• intoleranță pentru prezența celuilalt părinte la evenimente importante pentru copil.

Stadiul moderat

În acest stadiu al Alienării Parentale, părintele alienator interferează clar cu programul de vizitare al celuilalt părinte. El poate menține o oarecare aparență de susținere a implicării celuilalt părinte. Există dificultăți mari în relația copilului cu celălalt părinte, mai ales în prezența părintelui alienator și în perioada de tranziție. Copilul își depășește anxietatea la un anume timp după ce părintele alienator  nu mai este prezent, fiind capabil să se joace și să-și îmbrățișeze părintele alienat. Cele opt simptome primare sunt prezente mai pregnant decât în stadiul ușor.

Părintele alienator înțelege importanța teoretică a menținerii legăturii dintre celălalt părinte și copil. Și cu toate acestea, consideră că, în cazul lor particular, nu este utilă această teorie, datorită deficiențelor de caracter ale celuilalt părinte. Afirmațiile și comportamentul părintelui alienator sunt subtile, indirecte, dar foarte dăunătoare pentru copil.

Acest stadiu se poate însoți de alți factori:

• părintele alienator refuză cooperarea sau chiar întrerupe orice comunicare cu fostul soț
• părintele alienator îi acordă copilului control total privind programul de vizitare
• părintele alienator arată lipsă de respect față de celălalt părinte în prezența copilului. De exemplu dacă părintele alienat sună, părintele alienator va spune:  “e el/ea” ; “e taică-tău/ maică-ta” cu dispreț în voce;  îi va închide telefonul, sau va înmâna telefonul copilului fără să spună nimic.
• părintele alienator va face afirmații denigratoare despre celălalt părinte , care apoi sunt negate
• copilul simte nevoia de a separa total lumea părintelui alienator de lumea părintelui alienat

Stadiul sever

Copilul este supus, programatic, unui  proces de spălare a creierului (brainwashing).  Copilul este perturbat sever, obsedat și fanatic în ura sa față de celălalt părinte. Poate prezenta fantezii paranoide referitoare la acesta. Vizitarea este de obicei imposibilă. Din păcate, acest stadiu este adeseori ireversibil  Dr. Gardner a recomandat inițial îndepărtarea copilului de la domiciliul părintelui alienator și încredințarea sa celuilalt părinte, dar ulterior a revenit asupra acestei recomandări, considerând ca fiind mai benefică folosirea unui loc “tranzițional” (un membru de familie, o autoritate a statului și în ultimă instanță chiar spitalizarea).

Caracteristicile copilului în acest stadiu al Alienării Parentale sunt:

• ura neîncetată față de părintele alienat
• imitarea părintelui alienator
• refuzarea programului de vizitare
• convingeri derizorii și iraționale
• copilul nu este intimidat de instanță
• motivația copilului nu se bazează pe experiența sa, ci pe ceea ce îi spune părintele alienator; există dificultăți în a le diferenția cele două ipostaze.
• lipsa ambivalenței în sentimente. Există doar sentimentul de ură, fără a reuși să vadă vreo parte bună a părintelui alienat.
• împărtășirea totală a “cauzei” părintelui alienator cu absența oricărui sentiment de vinovăție față de celălalt părinte.
• Extinderea sentimentului de ură la rudele părintelui alienat.

În următorul articol voi enumera tipurile Părintelui alienator.