Cum ne facem ascultați!

Una dintre cele mai importante tehnici pe care ar fi util să o deprindem este aceea de a fi direcți cu copiii noștri. De obicei, părinții arată ceea ce îi nemulțumește, dar nu o fac printr-o cerere! Este ca și cum ai pescui într-un deșert! Șansa de a obține ceea ce dorim atunci când dăm ordine este foarte mică. Iată câteva exemple de acest gen:

Mesaj negativ	Ordin implicit
Copii, faceți prea multă gălăgie!	Faceți liniște!
În camera voastră iarăși este dezordine!	Faceți curat în cameră!
Nu-mi place felul în care vă comportați cu sora voastră!	Fiți drăguți, nu vă purtați așa cu ea!
N-ar trebui să-ți bați fratele!	Nu-ți bate fratele!
Iarăși mă întrerupi!	Nu mă mai întrerupe!
Nu se poate să-mi vorbești așa!	Nu vorbi așa cu mine!
Data trecută ai întârziat!	Vino la timp!

În fiecare dintre aceste exemple, părintele încearcă să-și motiveze copilul să facă un anumit lucru, concentrându-se asupra problemei, fără să-i ceară ceva. Doar dă ordine! De cele mai multe ori, copilul nici nu-și dă seama care este cerința implicită și pe cale de consecință nu face nimic.

Pentru a obține un rezultat direct, cerința trebuie făcută direct fără să ne mai concentrăm pe o expresie negativă! Sublinierea lucrului pe care copilul nu l-a făcut cum trebuie nu ajută la crearea cooperării. Să analizăm felul în care mesajele negative ar putea fi reformulate ca îndemnuri eficiente la acțiune:

Mesaj negativ	Cerință pozitivă
Copii, faceți prea multă gălăgie!	Ați vrea, vă rog, să faceți liniște?
În camera voastră iarăși este dezordine!	Ai vrea, te rog, să faci ordine în camera ta?
Nu-mi place felul în care vă comportați cu sora voastră!	Fiți drăguți, vă rog, nu vă mai purtați așa cu ea.
N-ar trebui să-ți bați fratele!	Te rog, nu-l mai bate pe fratele tău.
Iarăși mă întrerupi!	Ai vrea, te rog, să nu mă mai întrerupi ?
Nu se poate să-mi vorbești așa!	Te rog, nu vorbi așa cu mine.
Data trecută ai întârziat!	Te rog, vino la timp.

Este necesar să ne asigurăm că cerem, nu că dăm un ordin sau o comandă ca să-i motivăm pe copii, dar nu le oferim în schimb un motiv. Ca părinte, dacă ne explicăm punctul de vedere pentru a ne motiva cerința, renunțăm la putere. Prea mulți părinți bine intenționați încearcă să-și convingă copii să le urmeze instrucțiunile, în loc să le amintească faptul că este normal să se opună, doar că  mama și tata sunt cei care conduc. Nu este nevoie să spunem „Este timpul să mergi la culcare. Mâine ai o zi grea. Ai vrea să mergi să te speli pe dinți?”, ci doar „Ai vrea să mergi să te speli pe dinți?”.

Este necesar să lăsăm la o parte explicațiile. Când copiii se împotrivesc părinților, ce cele mai multe ori o fac împotriva motivelor. Când renunțăm la motive, se opun mai puțin.

Ar fi interesant să descoperiți ce fel de mesaje transmiteți copiilor dumneavoastră și felul în care aceștia reacționează la ele. Sunt ascultători și fac întocmai ceea ce doriți? Sau se opun și ignoră cerințele pe care le formulați? Ce ajunge la copilul dumneavoastră din mesajul pe care îl transmiteți? Cum ați putea îmbunătăți aceste mesaje astfel încât să devină cerințe pozitive pentru copilul dumneavoastră?

Păstrați normalitatea copiilor

Cu toții ne dorim să avem copii speciali pentru că astfel ne simțim și noi speciali. Dare care este prețul plătit de copiii noștri?

Unii dintre noi sunt atât de dornici să crească următorul Einstein, Đoković sau următoarea Nadia Comăneci, încât își forțează  copiii să exceleze la o activitate sau alta. Vor să fie nu doar buni la ceva, ci grozav de buni la ceva. Cu toții cunoaștem senzația de mândrie care ne cuprinde când spunem lumii că avem un copil „de nota zece”, un jucător sclipitor de tenis sau că a fost „acceptat la medicină”. Mai ales când sunt mici, copiii rezonează și se forțează să stingă setea eului nostru.

Unul din motivele pentru care tânjim atât de mult să avem copii plini de succes e că avem tendința de a căuta validare prin intermediul lor. Ne evaluăm copiii în funcție de colegii lor. Se descurcă mai bine sau mai prost decât copiii prietenilor noștri? Citesc mai bine sau mai prost, sunt mai ascultători sau mai neascultători, sunt mai buni sau mai slabi pe teren sau în arenă? Suntem dornici să maximizăm potențialul copiilor noștri.

Deși copiii noștri nu se nasc cu niciuna dintre preocupările lumești, învață devreme că fac parte dintr-o lume competitivă împărțită tranșant între cei care reușesc și cei care nu. Învață că sunt măsurați în funcție de criterii exterioare lor: note, remarcile profesorilor, felul în care sunt văzuți de ceilalți copii. Din păcate învață și despre etichete: TDA, TSA, tulburare de învățare, tulburare bipolară- și, la celălalt capăt al spectrului: înzestrat și talentat. Învață că li se evaluează permanent comportamentul. Dacă nu corespund unor criterii acceptate social, se trezesc supuși umilinței.

Când ne învățăm copiii că succesul lor în viață depinde de performanță, copilăria este orientată către viitor, în loc să fie trăită pur și simplu ca o copilărie. Nu e de mirare că se micșorează copilăria. Văd anxietate peste tot în jurul meu. Aproape toată lumea se grăbește către viitor. Nu prea există prezență, nu prea există timp pentru a savura ce este extraordinar în normal.

A încuraja explorarea este o modalitate de a cinsti ființa copilului. Subliniez cât e de important să ne ajutăm copiii să înțeleagă că sentimentul lor de valoare nu e bazat pe realizări.

Chiar dacă ne dorim excelență din partea copiilor, e de preferat să nu se întâmple niciodată pe seama incapacității de a se bucura de normalitate. Când îi  îndepărtăm pe copii de normalitate, îi învățăm să fie fermecați doar de exagerări ale vieții. Ajung să creadă că doar fastuosul și fabulosul sau supereroii desenelor animate din ziua de azi,  trebuiesc  observate și aplaudate. Prin urmare țintesc mereu spre „mai mare” și „mai bun”.

Îți sugerez să subliniezi pentru copiii tăi următoarele momente care nu ies prea mult din comun:

•    Bucuria primei înghețate dintr-o vară
•    Foșnetul frunzelor uscate ale toamnei
•    Scârțâitul zăpezii într-o zi geroasă
•    Mirosul de aluat pus la copt când trece pe lângă o plăcintărie
•    Secretele nespuse dintre rafturile unei biblioteci
•    Încântarea de a dormi un prieten la tine
•    Gustul mâncării preferate
•     Lumina soarelui care apune
•     Mirosul rufelor spălate când le împăturim
•     Liniștea lunii când stingem lumina la culcare
•     Atingerea pielii când ne ținem de mână
•     Lista rămâne deschisă , puteți să o personalizați

Când copiii tăi învață să se bucure de astfel de momente, dispare nebunia de a vrea mai mult, mai strălucitor, mai mare. Cresc pentru a deveni adulți care își concentrează atenția asupra a ceea ce se află în fața lor, nu a ceea ce nu se află în fața lor.