Când plăcerea o ia razna

Patima, de orice natură ar fi ea, se folosește de mecanismele care în  viața cotidiană sunt responsabile pentru învățare și plăcerea anticipată și, în consecință, absolut necesare. Dependența este un accident în căutarea fericirii.

Evoluția nu a prevăzut suficiente mecanisme de apărare contra acestui mod de autodistrugere. Acum milioane de ani, când au fost fixate genetic majoritatea modelelor noastre de comportament, nu se putea prevedea că niște primate mari vor distila băuturi alcoolice, vor deschide săli de joc și vor produce cocaină prin sinteză. Acum zece generații, când încă se mai suferea de foame, nu se întrevedea tehnicizarea agriculturii, care urma să extindă enorm oferta de alimente, făcând din obezitate o problemă gravă.

Dependența trebuie deci înțeleasă ca o dorință scăpată de sub control. Chiar și cele șapte păcate de moarte ale teologiei ar putea fi definite, într-o oarecare măsură, ca exagerări în drumul nostru către fericire. Mândria este exagerarea dragostei de sine; zgârcenia este economisirea scăpată de sub control; invidia apare atunci când tendința noastră naturală de a ne orienta în funcție de ceilalți predomină; oamenii se îmbuibă când organismul nu răspunde, după ingerarea alimentelor, prin sațietate și devin desfrânați atunci când sexul îi satisface atât de puțin, încât își doresc tot mai mult; furia reprezintă agresivitatea dezlănțuită; lenevia este relaxarea care exclude orice nou impuls.

Drogurile acționează la fel ca maneta diabolică din sala de joc, pentru că și ele îi oferă creierului o doză de dopamină. Sub influența alcoolului, nivelul de dopamină crește de două ori, în cazul nicotinei și al cocainei chiar de trei ori. Pentru  că dopamina ne menține treji și atenți, ne simțim mai bine după o țigare și mai productivi decât de obicei, iar după un pahar sau două de vin devenim mai optimiști.

Toate felurile de dependență funcționează deci conform aceluiași mecanism; drogurile se diferențiază prin modul în care îl declanșează. Nicotina eliberează dopamina direct; alcoolul, heroina și morfina cresc nivelul de dopamină indirect. Cocaina face ca dopamina eliberată, care de obicei dispare rapid prin pereții celulelor creierului, să rămână mai mult timp în circulație.

Până la urmă nu contează în ce mod e declanșat afluxul de dopamină. Decisiv este că acest lucru se întâmplă, pentru că astfel creierul asociază definitiv drogul cu dorința de a-l avea. Un creier dependent „vede” o țigară și comandă imediat ”Aprinde-o!”, tot așa cum reacționează la stimulul „sticlă” prin comanda „Bea!”. Chiar și vederea unui ambalaj gol de ciocolată este suficientă pentru a declanșa la dependenții de zahăr mecanismele dorinței, după cum au demonstrat analizele făcute cu ajutorul tomografului. Zahărul, nicotina, alcoolul și cocaina se furișează ca niște războinici troieni în structurile cerebrale responsabile de senzațiile plăcute. Drogurile îți deturnează creierul!

Cum ne lăsăm ademeniți?

Îți aduci aminte prima țigară? Majoritatea consideră că are un gust groaznic: te zgârie pe gât, îți vine să tușești, faci eforturi disperate să nu te vadă prietenii. Cu primele halbe de bere se întâmplă deseori la fel. Oare nu dorința de a face impresie bună ne-a determinat să bem mai departe, în ciuda gustului amar?

Alcoolul calmează și alungă angoasele. Cocaina te face să fii mai spiritual și îți dă idei; și, în felul acesta, îi ajută pe cei care se simt stupizi și plicticoși în grupul lor de prieteni. Nicotina te ajută să suporți plictisul și stresul, te trezește și te calmează în același timp. Mai presus de toate, țigara le aduce tinerilor apreciere în anturajul lor și sparge gheața când întâlnește lume nouă.

Cine devine dependent?

Dar nu toți care au probleme se droghează și nu toți care se droghează devin dependenți. Dependența este determinată pe de o parte de situația în care se află consumatorul, iar pe de altă parte de gene. Influența genelor asupra acestui risc este ușor de explicat: cei care suportă bine drogul sunt cei mai amenințați. Dacă, după câteva pahare în plus, corpul se răzbună, șansele de a deveni alcoolic sunt minime.

Un alt factor moștenit genetic este gradul de curiozitate. Între plăcerea noului și pericolul de a deveni dependent există o strânsă legătură. În ambele cazuri, dopamina joacă un rol important, iar cei carora le plac pericolul, aventura și noutatea sunt expuși riscului de a deveni dependenți.

O persoană care este sau a fost dependentă de un drog are șanse mari de a deveni dependentă de al doilea drog. Adicția îi consumă pe oameni total. Riscul este și mai mare la cei care au început din pubertate să fumeze ori să bea, deoarece creierul se lasă cu atât mai ușor modelat cu cât este mai tânăr.

Prizonier în cercul vicios

Deseori, persoana dependentă nu mai simte decât nevoia oarbă de drog, nu dorința de a savura. Persoanele care consumă regulat droguri au nevoie de cantități din ce în ce mai mari: când organismul se obișnuiește cu o anumită cantitate, efectul drogului dispare, creierul nu mai reacționează la ele și apare dorința de mărire a cantității de zahăr, tutun etc.  Plăcerea se diminuează treptat și cu timpul nu mai e vorba de euforie, ci de păstrarea stării cât de cât normale. O zi fără drog pare tristă.

De îndată ce substanța lipsește, corpul e cuprins de tremur și de friguri. Dar sevrajul fizic este relativ ușor de suportat. Acesta se poate atenua cu medicamente și dispare după câteva săptămâni. Mult mai greu este să controlezi tot restul vieții dorința de drog, care rămâne înregistrată în creier sub forma unor „cabluri groase”, conexiuni între neuroni, având ca efect declanșarea dorinței de drog.

Patima poate fi depășită. Foștii dependenți trebuie să-și ia însă „slăbiciunea” în serios, așa cum o persoană care a suferit un infarct trebuie să-și schimbe modul de viață dacă nu vrea să mai aibă unul.

Iubirea Sinceră

 Am scris, deja, despre iubirea nesănătoasă. Eu cred că iubirea sănătoasă mai are o șansă în această lume, ba mai mult, cred că acestea este singura noastră șansă. Haideți să vedem cum putem să ne transformăm adicția într-o iubire sinceră.

Caracteristicile iubirii sănătoase

·      Permiterea individualității. Partenerii evoluează schimbându-se în timpul relației fără să se simtă amenințați. Acest lucru este posibil datorită respectului și încrederii reciproce caracteristice iubirii mature

·   Contopirea dar și separarea față de celălalt. Presupune stabilirea unor granițe sănătoase, bazate pe cunoașterea și împărtășirea propriilor nevoi și limite și împărtășirea celorlalți

·     Aducerea la suprafață a ceea ce este mai bun în noi și în celălalt. Se realizează prin respect, implicare și generozitate.

·     Acceptarea ideii sfârșitului unei relații. O persoană matură emoțional poate diferenția motivațiile sănătoase de cele nesănătoase care determină alegerea rămânerii într-o relație.

·     Receptivitate la nou și la schimbări. Când unul dintre parteneri își continuă drumul pe spirala ascendentă a dezvoltării iar celălalt se cramponează cu încăpățânare de lucruri cunoscute, apar dificultăți în relația de iubire.

·        Experiența unei intimități sănătoase. Pentru a ne încredința unul celuilalt avem nevoie de congruență: a fi egal în cuvânt și faptă.

·        Libertatea de a cere deschis ceea ce ne dorim și capacitatea de a accepta refuzul celuilalt

·        Evitarea tendinței de a-l schimba sau controla pe celălalt

·        Capacitatea de a primi și a dărui

·        Încurajarea autonomiei celuilalt

·        Acceptarea propriilor limite și ale celuilalt

·        Stima de sine ridicată

·   Încrederea în partener atunci când nu este prezent și acceptarea solitudinii

·       Exprimarea spontană a sentimentelor

Etapele procesului trecerii de la adicție la iubirea sănătoasă

1.Negarea. Presupune raționalizarea abuzurilor sau a dezinteresului partenerului, încercându-se adaptarea. Cred că ați auzit foarte des: „este mai bună o relație proastă decât niciuna”; „ne-am jurat credință și la bine și la rău” sau preferata mea „așa e viața”. Pe bune?

2.Disconfortul.Unul sau ambii parteneri conștientizează că ceva esențial lipsește din relație. Deseori se caută soluții sau liniște in afara relației prin consum de alcool, mâncare în exces, legături extraconjugale, muncă asiduă, exerciții fizice excesive, jocuri de noroc. Din punct de vedere emoțional în această etapă apar: frustrarea, confuzia, depresia, anxietatea și deseori apare reîntoarcerea în etapa negării.

3.Confruntarea. O relație nesănătoasă este relevată de obicei de un eveniment major: spectrul morții, o boală, o schimbare importantă în viață. Confruntarea este definită de criză, ceea ce înseamnă că este posibilă violența, abuzul, somatizări. Dacă decizia de despărțire este luată în această etapă, fără ca partenerii să identifice scenariile de viață la care accesează, există șanse majore să recreeze relații similare sau îți pot reprima sentimentele de iubire. Este echivalent cu ceea ce se întâmplă atunci când tratezi efectul și nu cauza afecțiunii.

4.Separarea psihologică. Implică necesitatea distanțării, detașării emoționale temporare pentru ca fiecare dintre cei doi parteneri să poată intra în contact cu propriile introiecții prin intermediul analizei personale. Această etapă necesită ajutor și sprijin din afara cuplului.

5.Siguranța de sine. Presupune integrarea schimbărilor din etapa anterioară, provenite din cunoașterea nevoilor și dorințelor. Presupune dezvoltarea capacității de a discerne între ceea ce este mai important și ceea ce este mai puțin important, descoperirea temerilor și credințelor negative care au influențat relația de iubire, și conștientizarea și vindecarea lor. Practic această etapă corespunde cu maturizarea emoțională.

6. Apartenența. Presupune înțelegerea  unicității și existența relației de iubire simultan cu libertatea individuală. Relația de iubire se bazează pe egalitate și nicidecum pe jocuri de putere.

7. Comunicarea. Se bazează pe autonomie, spontaneitate și deschiderea sănătoasă către intimitate.

Într-un articol mai vechi intitulat „Cât de greu construim o  relație de cuplu” am descris din alt punct de vedere și  mai pe larg aceste etape.  Îmi place să le urez prietenilor mei: „Să fiți sănătoși și înțelepți!”, urare care v-o adresez și vouă!

Ce este Iubirea?

Există trei tipuri de iubire:

1. Iubirea pentru oamenii care ne oferă compasiune, înțelegere, ajutor, care ne dau încredere în noi și ne călăuzesc; ați recunoscut desigur, prototipul iubirii față de părinți

2.   Iubirea pentru oamenii care depind de noi pentru ceea ce ne cer: este prototipul iubirii părinților față de copii

3.   Iubirea romantică, cea care presupune idealizarea altei persoane, prin supraestimarea calităților și virtuților și subestimarea lipsurilor

Indiferent de tipul ei, iubirea este de două feluri:

1.   Iubirea sănătoasă caracterizată prin: afecțiune, atenție, stimă, încredere, acceptare, dăruire, bucurie, venerație, mister, extaz, sacralitate.

2.  Iubirea adictivă ( toxică) caracterizată prin: singurătate, izolare, neliniște, gelozie, abandon, furie, nesiguranță, dispreț, ură și confuzie.

Din punct de vedere clinic, iubirea adictivă (dependentă) presupune trei tipuri specifice de comportament:

·   1. Perseverarea într-un anumit tip de comportament în pofida consecințelor fizice și psihice adverse

·    2. Obsesia sau preocuparea în exces

·    3. Pierderea controlului

Paradoxal iubirea adictivă se naște din dorința de a ține viața în control, tentativă soldată de fapt cu pierderea controlului, prin atribuirea unei puteri personale, altcuiva decât propriei persoane. 

Caracteristicile Iubirii Adictive (Toxice)

1.Granițele. Acei dintre noi care se lasă pradă iubirii adictive, au mari probleme în stabilirea granițelor propriului eu. Aceste granițe nesănătoase pot fi de două forme:

a) slabe: conversații intime cu persoane cu care nu există relații de încredere, îndrăgostirea de orice persoană care ne acordă încredere, recurgerea la comportament sexual cu unicul scop de a satisface nevoile /dorințele celuilalt, reacția de răspuns la primul impuls sexual, încălcarea valorilor personale pentru a-i face pe plac celuilalt, a spune „da”, când de fapt vrei să spui „nu”, păstrarea relațiilor cu oamenii abuzivi, acceptarea unor lucruri pe care persoana nu le dorește (mâncare, sex, emisiuni tv, atingeri etc)

b) rigide: neîncrederea în nimeni, refuzul de a ceda întotdeauna și respingerea compromisului, ridicarea unui zid și ne-împărtășirea gândurilor, sentimentelor și energiei proprii, retragerea în sine, lipsa empatiei, acceptarea intimității doar prin relații sexuale, neacceptarea ideii de a fi vulnerabil, simularea emoțiilor, neacceptarea ideii ca ceilalți să aibă grijă de tine.

2. Tendințe masochiste. Unul dintre parteneri dăruiește mai mult decât celălalt în detrimentul propriei dezvoltări

3. Dificultatea de a renunța. Se datorează intensității iubirii adictive. Unele relații toxice se pot întinde pe durate lungi de timp, prin agățarea de aceea relație nesănătoasă de teama pierderii și respingerii. Adicțiile sunt o încercare neinspirată de a mări gradul de confort.

4. Teama de riscuri, schimbări și necunoscut. Aparent iubirea adictivă este sigură și predictibilă

5. Experimentarea insuficientă a creșterii individuale. Ambii parteneri stagnează în evoluția lor pentru a dedica mai multă energie grijii față de celălalt.

6. Dificultății în experimentarea intimității reale. Eric Berne spunea: „ Intimitatea este un schimb profund de gânduri, sentimente și gesturi aici și acum”.

7. Participarea (inconștientă) la jocuri psihologice. Prin asumarea unuia din cele trei roluri : victimă, salvator sau agresor.

8. Încercarea de a-l schimba pe celălalt

9. Nevoia de ceilalți pentru a te simți împlinit. Dependentul are nevoie de celălalt pentru a se simți întreg, echilibrat, în siguranță. Când această simbioză este amenințată, deseori aceasta se manifestă prin violență fizică sau emoțională.

10. A pretinde și aștepta dragoste necondiționată. Singura perioadă din viață în care avem nevoie de iubire necondiționată este copilăria.

11. Teama de a fi abandonat în despărțirile de rutină

12. Cei trei „P”: proiecție, personalizare, putere. 

Proiecția presupune a arunca responsabilitatea asupra celuilalt sau a percepe o calitate sau o trăsătură în altcineva pe care o negi sau o refuzi la propria persoană. 

Personalizarea se referă la situațiile în care ne internalizăm proiecțiile făcute de alții asupra noastră, acceptându-le drept adevăruri despre noi înșine. 

Putere: jocurile puterii reprezintă comportamente manipulative, menite să mențină inegalitatea în cadrul unei relații. Aceste modele sunt învățate inconștient în copilărie, când unii adulți îi învață pe copii că puterea și dragostea sunt monede de schimb.

            Cu toții ne dorim să fim iubiți, acceptați, împliniți. Și deși facem tot ce credem că depinde de noi, de multe ori nu reușim să fim împăcați cu viața pe care o trăim. Sper ca această prezentare schematică a iubirii nesănătoase să vă ajute să înțelegeți de ce. Dacă bifați mai multe din caracteristicile înșiruite în acest articol, vă sfătuiesc să începeți să învățați să iubiți rațional. Succes!