Se afișează postările cu eticheta dezvoltare personală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezvoltare personală. Afișați toate postările

joi, 20 octombrie 2022

Rana trădării

 


În accepțiunea lui Lise Bourbeau, cei care suferă de rana trădării  n-au reușit să-și rezolve complexul lui Oedip când erau foarte mici. Acest lucru presupune că atașamentul lor față de părintele de sex opus este mult prea mare ceea ce le va afecta relațiile, afective și sexuale, la vârsta adultă. Vor avea mereu tendința de a-l compara pe partenerul lor cu părintele de sex opus sau vor avea nenumărate așteptări din partea partenerului lor, legate de ceea ce nu au  primit din partea părintelui de sex opus. 

Consultând dicționarul, a trăda înseamnă a înceta să mai fii fidel față de cineva, de o cauză, a abandona sau a da în vileag pe cineva. Cel mai important termen legat de trădare este antonimul fidelitate. A fi fidel, înseamnă a-ți respecta angajamentele, a fi loial și devotat. Putem să avem încredere într-o persoană fidelă. Atunci când încrederea este distrusă, putem să suferim de trădare.

Copilul se simte trădat de părintele său de fiecare dată când acesta nu-și respectă o promisiune sau îi trădează încrederea. Copilul trăiește deasemenea  o trădare atunci când simte că părintele de același sex a fost trădat de către celălalt părinte. Resimte acest lucru ca și cum i s-a întâmplat lui personal.

Când copilul suferă de rana trădării, își crează o mască pentru a se apăra: masca dominatorului. Genul de control pe care îl exercită nu este motivat de aceleași rațiuni ca în cazul masochistului. Acesta din urmă controlează pentru a nu-i fi rușine sau pentru a nu-l jena pe celălalt, în timp ce dominatorul controlează pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel și responsabil sau pentru a se asigura că ceilalți își respectă promisiunile.

Care sunt caracteristicile dominatorului?

·        Dintre toate cele cinci răni, dominatorul este cel care are cele mai multe așteptări de la ceilalți, deoarece îi place să prevadă totul și astfel să controleze. Mai mult, este foarte abil în a ghici așteptările celorlalți.

·        Dominatorul își afirmă convingerile cu forță și se așteaptă ca și ceilalți să adere la credințele lui. Repetă foarte des „Ai înțeles?” convins fiind că dacă interlocutorul lui înțelege cei explică, aceea persoană este de acord cu el. Lucru care, din nefericire,  nu este valabil.

·        Dominatorul este rapid în acținile sale. Întrerupe adesea și răspunde înainte ca interlocutorul lui să fi terminat ce avea de spus. În schimb, dacă cineva va îndrăzni să-i facă același lucru va spune răspicat: „lasă-mă să termin, nu am terminat ce aveam de spus!”.

·        Are mult talent și termină repede treaba. Pe cale de consecință nu prea are răbdare cu cei care sunt mai lenți.

·        Când lucrurile nu se desfășoară conform așteptărilor lui, devine foarte repede agresiv, deși nu se consideră o persoană agresivă. Dintre cele cinci caractere, dominatorul este cel care are cel mai des oscilații de dispoziție. Acum poate fi plin de iubire și atenție, iar în secunda următoare, poate să se înfurie din cauza unui mic incident. Interlocutorul lui nu știe cum să se poarte în fața lui trăind frecvent acest gen de atitudine ca pe o trădare.

·        Dominatorul are tendința de a “prevedea” viitorul, adică încearcă să anticipeze tot ce se va întâmpla în viitor. Mentalul lui este foarte activ. Cu cât rana este mai puternică, cu atât vrea mai mult sa controleze totul pentru a nu suferi de trădare și cu atât mai mult vrea să anticipeze viitorul. Neajunsurile majore ale acestei atitudini constau în faptul că el vrea ca totul să se petreacă așa cum a prevăzut și este plin de așteptări față de viitor. Această atitudine îl împiedică în același timp, să-și trăiască din plin momentul prezent.

·        Îi este greu să atribuie cuiva o sarcină și să aibă încredere în acea persoană. Va încerca să controleze mereu dacă sarcina respectivă se îndeplinește conform așteptărilor lui. Are o dificultate atunci când trebuie să-i arate cuiva cum să facă ceva, atunci când acea persoană învață încet. EI nu are timp de pierdut. 

·        Dominatorul nu suportă să fie mințit, cu toate că eI însuși minte foarte des, dar pentru el, acelea nu sunt minciuni. Găsește motivații serioase pentru a deforma adevărul. Minciunile lui, în general mai subtile, sunt necesare, după părerea lui, pentru a-și atinge scopurile sau pentru a se justifica. 

     Încă de foarte mic, cel care suferă de o rană de trădare începe să spună: “sunt capabil să fac asta, lasă-mă să o fac singur” vrea să facă lucrurile în stilul lui, dar îi place ca ceilalți să îl recunoască, să-l felicite și, mai ales, să remarce ceea ce a făcut el.

·        Dominatorul îi consideră foarte repede pe ceilalți drept ipocriți, din cauza lipsei lui de încredere. Din contră, prin comportamentul lui manipulator, am putea foarte des să-l considerăm pe el un ipocrit. 

·        De asemenea, dominatorul nu poate suporta persoanele care trișează. În schimb, când el însuși trișează, de exemplu, la un joc de cărți, pretinde că o face pentru a se amuza sau a verifica dacă ceilalți își dau seama. 

·        persoana care suferă de rana trădării detestă momentele în care ceilalți nu au încredere în el. Se consideră atât de responsabil și de talentat încât crede că ceilalți ar trebui să apeleze la el. Cu toate acestea, nu vede cât de greu îi este lui să aibă încredere în ceilalți.

·        Pentru un dominator, reputația este foarte importantă. Când cineva spune sau face ceva ce ar putea să-i afecteze reputația bună pe care încearcă s-o mențină, se simte insultat și e furios, deoarece trăiește acea situație ca pe o trădare gravă. Va ajunge chiar să mintă pentru a-și menține sau salva reputația sa bună. Ceea ce conteaza cel mai mult pentru el este să aibă reputația unei persoane de încredere, responsabilă, care își face foarte bine treaba. Atunci cand vorbește despre el, nu se destăinuie în totalitate, nu vorbește decât despre lucruri care-i asigură o reputație bună.

 

Care sunt temerile dominatorului ?

 

Ca urmare a acestor caracteristici enumerate, este de la sine înțeles că rana trădării afectează maniera de a comunica. Temerile dominatorului care îl împiedică să comunice clar și să-și exprime cererile sunt:

 

·       Disocierea sub orice formă. Este genul de persoană care trăiește foarte greu o despărțire în cuplu, sau orice formă de disociere. Pentru un dominator este o formă de înfrângere gravă. Dacă el ia decizia de a se separa, îi este teamă că îl va trăda pe celălalt și va fi acuzat ca fiind trădător. Dacă celălalt ia hotărârea primul, îl va acuza el de trădare. Ba mai mult, o despărțire îi va reaminti faptul că nu a avut control asupra relației. Totuși, se pare că persoanele de acest gen trăiesc cel mai adesea despărțiri, rupturi. Dacă Ie este teamă să-și asume un angajament, fac acest lucru din teama de despărțire. Iar această teama îi face să-și atragă relații de iubire în care partenerul nu este liber să se angajeze.

·        Renegarea:  Pentru el, „a fi renegat“ înseamnă „a fi trădat”. În schimb, nu-și dă seama de câte ori îi reneagă pe ceilalți, eliminându-i din viața lui. De exemplu, nu va vrea să dea o a doua șansă cuiva în care și-a pierdut încrederea. Foarte adesea, nici măcar nu va mai vrea să vorbească cu acea persoană. Când este furios, iar lucrurile nu se desfășoară conform așteptărilor lui, poate foarte ușor să întoarcă spatele cuiva, în mijlocul unei discuții sau poate să-i trântească cuiva telefonul în mijlocul unei conversații.

 

Cum se vindecă rana trădării?

 

Rana trădării este pe cale să se vindece când nu veți mai trăi atâtea emoții în momentul în care cineva sau ceva vă va schimba planurile. Vă veți da drumul mai ușor, adică veți înțelege că nu are cum să se întâmple mereu totul conform planurilor și așteptărilor noastre. Nu veți mai căuta să fiți în centrul atenției. Când sunteți foarte mândri de voi, în urma unei reușite, vă va fi foarte bine chiar dacă ceilalți nu vă recunosc meritele. 

Dacă vă recunoașteți în aceste temeri, este o modalitate bună de a descoperi că nu sunteți voi înșivă și că rana trădării  este cea care preia controlul.

E bine de știut că în spatele  măști dominatorului se ascunde o persoană:

·         care posedă calități de lider;

·         care tinde să fie protectoare și calmă;

·         foarte talentată;

·         sociabilă, cu un talent actoricesc deosebit;

·         cu abilități de oratorie;

·   cu aptitudini de a capta și de a valoriza talentul fiecăruia ajutându-i să dobândească mai multă încredere în ei;

·   are capacitatea de a delega sarcini care îi vor ajuta pe ceilalți să se autovalorizeze;

·         știe cum se simt ceilalți și relaxează atmosfera făcându-i să râdă; 

·     este capabilă să treacă foarte repede de la un aspect la altul și să administreze mai multe lucruri în același timp;

·         ia foarte repede decizii;

·         găsește imediat soluții;

·         are în jurul ei oameni de care are nevoie pentru a trece la acțiune;

·         Este capabilă de performanțe mari în mai multe domenii

 

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

 

Citiți și articolele:

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana respingerii

Rana abandonului

Rana umilirii

Rana nedreptății

 

 

marți, 18 octombrie 2022

Rana umilirii

 Trezirea rănii umilirii are loc când copilului îi este teamă că părintelui îi este rușine cu el când se murdărește sau când face o prostie, mai ales în public sau în fața familiei. Oricare ar fi situația în care îl face pe copil să se simtă umilit, jignit, comparat, lezat sau să-i fie rușine, în acel moment rana umilirii se activează.

Ar fi bine să vedem împreună ce înseamnă cuvântul „umilire”: acțiunea de a te simți umilit, sau de a insulta pe altcineva într-un mod excesiv. Sinonimele acestui cuvânt sunt: ofensă, rușine, jignire, lezare.

Copilul se poate simți stinjenit dacă are senzația că este prea mult controlat de către un părinte, dacă crede că nu are libertate de a acționa sau de a se mișca cum vrea el la nivelul fizic. De exemplu, un părinte își ceartă copilul, care a ieșit cu hainele curate să se joace în balta făcută de ploaie, exact înainte de sosirea musafirilor. Dacă părinții vor povesti incidentul în fața invitaților, umilirea copilului va fi și mai accentuată. Iar acest comportament îl poate determina pe copil să creadă că își dezgustă părinții. Atunci se va simți umilit și îi va fi rușine cu propriul comportament.

Spre deosebire de celălalte patru răni, trăite în relație cu unul dintre părinți clar specificat , Lise Bourbeau afirmă că rana umilirii este cel mai adesea trăită în relația cu mama. Poate fi trăită și în relația cu tata dacă acesta exercită și rolul mamei.

Copilul are suferă de rana umilirii își va crea o mască de masochist. Masochistul este comportamentul unei persoane care găsește plăcere și chiar și satisfacție în suferință. Acea persoană caută durerea și umilirea, de obicei în mod inconștient. Face în așa fel să-i fie rău sau să se pedepsească înainte să facă altcineva acest lucru.

Pentru ușurarea scrierii articolului voi folosi în continuare cuvântul masochist când mă refer la o persoană care suferă de umilire și care poartă o mască de masochist pentru a evita suferința și durerea asociată umilirii.

Rușine vs culpabilitate

De asemenea se impune să înțelegem diferența dintre rușine și culpabilitate. Ne simțim vinovați atunci când judecăm ca fiind rău ceva ce am făcut sau nu am făcut. Contrariul rușinii este mândria. Când o persoană nu este mândră de sine însăși, îi este rușine, se acuză și are tendința să se ascundă. Cineva poate să se simtă vinovat fără să-i fie rușine, dar nu poate să fie rușinat fără să se simtă vinovat.

Care sunt caracteristicile unui masochist?

  • Nu-i place să se grăbească. Pentru un masochist îi este  greu să funcționeze într-un ritm rapid atunci când este necesar și îi este rușine când nu reușește să fie la fel de rapid ca ceilalți.
  • Vrea să pară puternic și să nu mai fie controlat, devine foarte performant și ia multe responsabilități asupra sa.
  • Masochistul are talent de a se plasa în situații de a avea grijă de altă persoană. În consecință uită de sine din ce în ce mai mult.
  • Când face totul pentru ceilalți, în realitate masochistul își crează constrângeri și obligații. În timpul cât se ocupă de ceilalți crede că acestora nu le va fi rușine cu el, dar adeseori se simte umilit din cauza faptului că se abuzează de el. El nu-și dă seama că făcând totul pentru ceilalți, îi umilește făcându-i să simtă că, fără el, nu pot reuși nimic.
  • Controlează mai ales din teama de nu-i fi rușine de apropriații lui sau de el însuși.
  • Masochistul își exprimă greu adevăratele nevoi  și ceea ce simte cu adevărat din teamă de a nu-i fi rușine sau de a face pe altcineva să se simtă jignit.
  • În general, masochistul ajunge la un punct în care nu mai este în contact cu propriile lui dorințe. Își dorește atât de mult să-i facă pe plac mamei, încât nu-și acceptă decât acele dorințe care i-ar plăcea mamei lui.
  • Masochistul este , de obicei, hipersensibil. Cea mai mica critică îl face să se simtă umilit și neînsemnat.
  • Are adesea tendința de a se blama pentru orice și chiar de a lua asupra sa vina celorlalți.

A-și asuma vina și a-și cere scuze nu rezolvă nimic, deoarece, de fiecare data când are loc o astfel de situație, el se va învinovăți din nou.  Lisa Bourbeau subliniază faptul că:„ Este important să ne reamintim faptul că ceilalți nu pot niciodată să ne facă să ne simțim vinovați, deoarece culpabilitatea provine doar din noi înșine.”

  • Un lucru important pentru masochist este libertatea. Ei își doresc  să nu dea socoteală nimănui, să nu fie controlați de nimeni și să facă ceea ce vor când vor.
  • Masochistul se pedepsește singur înainte ca altcineva să o facă.

Ca urmare a acestor caracteristici enumerate, este de la sine înțeles că rana umilirii afectează maniera de a comunica. Temerile masochistului care îl împiedică să comunice clar și să-și exprime cererile sunt: teama de a nu-I răni pe celălalt, de a fi considerat egoist dacă își dezvăluie temerile, de a fi înjosit sau umilit, teama ca celălalt să-l facă să se simtă un nimic, de a-și spune sau de a simți că este nedemn.

Dacă vă recunoașteți în aceste temeri, este o modalitate bună se a descoperi că nu sunteți voi înșivă și că rana umilirii este cea care preia controlul.

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

Citiți și articolele:

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana respingerii

Rana abandonului

Rana trădării

Rana nedreptății

luni, 3 octombrie 2022

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

 „Cele cinci răni care ne impiedică să fim noi înșine”


este cartea în care autoarea Lise Bourbeau explică cum se nasc măștile sociale.

La puțin timp după naștere ne dăm seama că atunci când vrem să fim noi înșine, acest lucru deranjează lumea adulților.

Lise Bourbeau spunea în cartea „Cele cinci răni care ne impiedică să fim noi înșine”: „Ajungem astfel la convingerea că, a fi natural, nu este bine, nu este corect. Este o descoperire dureroasă ce provoacă copilului accese de furie. Aceste crize devin atât de dese încât ajungem să credem că sunt normale. Sunt numite „criza copilăriei” și mai târziu „criza adolescenței”.

Un copil experimentează patru etape de transformare:

  • În prima etapă a vieții descoperă bucuria de a fi el însuși
  • În cea de-a doua etapă cunoaște durerea provocată de faptul că nu are dreptul de a acționa conform cu ceea ce este
  • În etapa a treia urmează criza și revolta
  • În etapa a patra, copilul își modelează personalitatea pentru a deveni ceea ce vor alții ca el să devină. În acest mod simte că-ți micșorează suderința.

Multe persoane vor rămâne blocate în etapa a treia pe toată durata vieții, adică vor fi mereu în reacțiune, furioși sau în situație de criză.

Pe parcursul etapelor trei și patru ne creem mai multe măști (noi personalități) pe care le folosim pentru a corespunde cerințelor celorlalți.

Măștile corespund celor cinci răni semnificative pentru om și sunt în număr de cinci:

  1. Respingere
  2. Abandon
  3. Umilire
  4. Trădare
  5. Nedreptate

Înlocuirea în sine a rănilor cu măști arată că omul ascunde atât față de el cât și față de cei din jurul lui, ceea ce nu a putut să rezolve.

Lise  Boubeau atribuie fiecărei răni o mască.

                                    Răni                          Măști

                                    Respingere               Fugar

                                    Abandon                   Dependent

                                    Umilire                      Masochist

                                    Trădare                     Dominator

                                    Nedreptate              Rigid

Lise  Boubeau compară prezența unei răni psihice cu prezența unei răni fizice. „Rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai la mână de mult timp , pe care nu ai îngrijit-o așa cum trebuie. Ai preferat să o bandajezi, pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măștii.”

Să presupunem că acea leziune te doare foarte tare, atunci când cineva te atinge pe mână, chiar dacă rana este protejată de pansament. Când cineva te ia de mână cu dragoste, iar tu țipi „Au! Mă doare!”, poți să-ți imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te rănească? Nu, deoarece dacă suferi atunci când cineva te atinge pe mână , este din cauza faptului că tu ești cel care a hotărât să nu-și îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta.

Se poate observa în morfologia unei persoane rana predominantă. Le voi explica pe fiecare în câte un articol de sine stătător.

Adaptare după „Cele cinci răni care ne impiedică să fim noi înșine”-Lise Bourbeau

Citiți și articolele:

Rana respingerii

Rana abandonului

Rana umilirii

Rana trădării

Rana nedreptății

Rana respingerii


 

Rana respingerii este foarte profundă, deoarece cel care suferă de ea se simte respins în ființa lui și mai ales în dreptul de a exista. Multor persoane le este greu să facă diferența dintre respingere și abandon. A abandona pe cineva înseamnă a te îndepărta de el pentru altceva, sau pentru altcineva, în timp ce a respinge pe cineva, înseamnă a-l înlătura, a nu vrea să-l ai lângă tine sau în viața ta. Cel care respinge folosește expresia „Nu vreau”, în timp ce, cel care abandonează spune , mă gândesc la o fetiță mai degrabă „Nu pot”.

Adoptăm o atitudine diferită, încă de mici, crezând că aceasta ne va proteja. A purta o mască înseamnă a nu fi tu însuți. Lise Bourbeau spune în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” că „Prima reacție a unei persoane care suferă de rana respingerii este aceea de a fugi. Copilul pe cale să-și creeze o mască de fugar, atunci când este atins de rana respingerii, este genul de copil care va trăi adesea în lumea lui imaginară. În consecință el este de obicei cuminte și liniștit, nu crează probleme și nu face mult zgomot.”

Cel care suferă de rana respingerii își alimenează rana de fiecare dată când se autodevalorizează. Ca urmare își spune că nu este bun de nimic, că nu contează în ochii celorlalți și de fiecare dată fuge dintr-o situație care nu știe cum să o integreze.

Masca pe care o poartă un om cu rana respingerii pentru a se ascunde de durerea provocată de ea este aceea a fugarului.

Omul care are rana respingerii dorește să i se confirme că există și contează. „De exemplu, mă gândesc la o fetiță care se ascunsese în spatele mobilei în momentul în care părinții aveau invitați acasă. Când ei și-au dat seama că fetița nu mai era acolo, au început toți să o caute, iar ea nu a ieșit din ascunzătoare știind că toți erau din ce în ce mai îngrijorați. Ea își spunea < Vreau ca ei să mă găsească! Vreau ca ei să-și dea seama că exist!>”.

Părinții care au un astfel de copil tind să-l supraprotejeze întărindu-i convingerea că sunt prea mici pentru a face față unor probleme sau provocări ale vieții.

Fugarul se crede „nul”, fără valoare, fără importanță. El va folosi foarte des în exprimările sale „nu sunt bun de nimic”, „sunt nul în fața celorlalți”, „eu vroiam să să dispar în momentele acelea”.

Fugarul nu are mulți prieteni, preferă singurătatea. El nu are curajul să se exprime de frica respingerii sociale: „Fugarul caută singurătatea, deoarece, dacă ar primi mai multă atenție, i-ar fi frică că nu ar ști ce să se facă cu ea.”

Pentru persoanele cu această rană, suferința principală este în raport cu părintele de același sex. Ele vor încerca să se facă acceptate de către mame dacă sunt fete și de către tați dacă este băiat.

El crede că „nu va fi o persoană completă atâta timp cât nu va obține iubirea acelui părinte. Este foarte sensibil la cea mai mică mustrare primită de la acel părinte și se simte foarte ușor respins. Va ajunge la ranchiură, chiar la ură, atât de puternică este suferința.”

O caracteristică importantă pentru depistarea rănii respingerii este dorința de perfecțiune. Pentru că nu se simte perfect, își dorește să compenseze prin ceea ce face foarte bine, cel mai bine în orice domeniu de activitate.

„Panica” este cea mai puternică teamă a fugarului. În consecință ei vor  folosi acest cuvânt foarte des în vocabularul lui.

Iată cel face pe fugar să nu comunice clar și să nu-și exprime cererile:

·        Frica de a nu fi interesant

·        Frica de a fi considerat nul sau fără valoare

·        Frica de a fi neințeles

·        Frica de a fi ascultat de celălalt din obligație sau din politețe.

 

Adaptare după „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”- Lise Bourbeau

 

Citiți și articolul: 

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana abandonului

Rana umilirii

Rana trădării

Rana nedreptății