Tulburarea de personalitate evitantă

 Caracteristicile unei persoane cu tulburare de personalitate evitantă:

• Hipersensibilitate: criticile și ironiile o înspământă pentru că îi este teamă de ridicol.

• Evită să intre în relații cu ceilalți, atâta timp cât nu e sigură de bunăvoința necondiționată a acestora.

• Evită situațiile în care i se pare că ar putea fi jignită sau s-ar putea simți stingherită. Ca de exemplu: noi cunoștiințe, un post important, o relație intimă.

• Autodepreciere: Are o stimă de sine scăzută și de cele mai multe ori își subestimează capacitățile și reușitele.

• De teama eșecului, optează pentru un rol mărunt sau pentru un post mult sub capacitățile sale.

Portrivit specialiștilor există două tipuri de personalități evitante:

• Unele caracterizate de o mare anxietate, dar care izbutesc totuși să aibă relații pozitive cu câteva persoane
• Altele, anxioase și extrem de susceptibile, nu izbutesc să se încreadă în ceilalți încât să poată avea și relații pozitive, durabile și trăiesc într-o singurătate dureroasă.

Cu siguranță că nu este suficient să te bâlbâi în fața persoanei de care ești îndrăgostit în taină ca să fii catalogat drept personalitate evitantă. Pentru a vorbi despre tulburări de personalitate, caracteristicile înșirare mai sus trebuie să fie prezente nu numai la lucru ci și între prieteni, pe stradă sau în familie.

Atenție!

Mulți adolescenți trec printr-o fază de formare a propriului caracter, ce ne amintește de personalitatea evitantă. Sunt nesiguri de valoarea lor, ”complexați”, sunt timizi, roșesc ușor. Mai mult ca orice îi frământă gândul de a nu fi ridicoli. Evită să facă parte dintr-un ”grup”, să meargă la o petrecere și preferă să rămână ore în șir în compania unui prieten vechi sau mai nou în compania telefonului.

Dar această fază de ”dezorientare”este o etapă inevitabilă în dezvoltarea unei personalități. Cu timpul, experiențele reușite le va spori încrederea în ei. Iar adolescenții timizi se vor transforma în adulți încrezători.

În cazul personalităților evitante însă, nu se produce această evoluție chiar cu prețul unei vieți umile.

Când personalitatea evitantă devine maladie

Anxietatea socială reprezintă acea teamă care ne cuprinde când ne expunem judecății celuilalt. Mulți dintre noi resimțim o mare anxietate când umează să vorbim în public, să intrăm într-o încăpere cu mulți oameni, să vorbim cu o persoană pe care nu o cunoaștem. Dar sunt și persoane la care această anxietate este mult prea mare și atunci devine o adevărată fobie.

În situațiile care presupun confruntarea cu ceilalți, pot fi distinse trei tipuri de anxietate:

• Anxietatea socială ”normală” pe care o încercăm cu toții: când te prezinți la un interviu, la un examen oral etc
• Fobiile generale care generează o anxietate mai mare, dar și evitarea sistematică a anumitor situații
• Anxietatea personalităților evitante, mai insidioasă, cu acea teamă aproape continuă de a fi judecat și respins.

Cauzele tulburării de personalitate evitantă

Cauzele personalității evitante diferă după situație. În consecință,în arborele genealogic al personalităților evitante pot fi regăsite persoane anxioase. De fapt și experiențele educative îi pot induce individului sentimentul că este inferior și riscă astfel să fie respins. O educație prea severă, un frate sau o soră aparent ”superiori”, greutăți școlare. Un tată sau o mamă evitanți pot constitui un model de urmat pentru copil, fară a lua în calcul și aspectul genetic al comportamentului anxios.

Cum să ne purtăm cu personalitățile evitante ?

Recomandabil

1.Să le propuneți obiective de dificulate progresivă

Ca în toate celălalte tulburări legate de anxietate, cel mai potrivit mijloc de a reduce anxietatea este acela de a îi confrunta pe oameni, treptat, cu situațiile de care se tem și de a îi face să constate singuri că lucrurile nu stau atât de rău, că teama lor este nejustificată.

2. Să le arătați că vă interesează părerea lor

Nu veți reuși din prima! În schimb, din clipa în care personalitatea evitantă va realiza că sunteți sinceri cu opinia lor, va prinde curaj și datorită vouă își va recăpăta încrederea în sine.

3. Să le arătați că acceptați să fiți contrazis

Încurajați interlocutorul vostru anxios să vorbească, să își exprime ideile

4. Să îi asigurați de sprijinul dumneavoastră constant

5. Să le îndrumați să consulte un specialist

Nerecomandabil

1. Să le ironizați
2. Să vă enervați
3. Să le lăsați să își asume toate muncile ingrate

Dacă vă este partener de viață: Felicitările mele! Ați reușit să nu îl speriați.

Dacă vă este patron: probabil lucrați la administrația publică

Dacă vă este coleg sau prieten: recitiți ce am scris

Puterea de seducție a sociopatului

Ca toate tulburările de personalitate, și aceasta transpare încă din adolescență. Tânărul sociopat se va deosebi printr-o serie de comportamente ce vor atrage atenția educatorilor săi: scandaluri, absențe de la școală, abuz de alcool sau stupefiante, multiple contacte sexuale, călătorii fără nicio destinație. Acestea nu sunt comportamente neobișnuite la adolescenți, numai că la viitorul sociopat vor fi deosebit de intense și violente. 

Puterea de seducție a sociopatului constă în calitățile lui de bun manipulator.

Personalitatea antisocială (sau sociopată) se caracterizează printr-o lipsă de respect față de regulile și legile vieții în societate, asociată unei impulsivități, unei incapacități de a face proiecte pe termen lung și unui simț al culpabilității redus (până la absența lui totală). 

Criteriile standard pentru tulburarea de personalitate antisocială include:

 

• Un eșec de a se conforma normelor sau legilor sociale.
• Minciuna, de obicei, pentru câștig personal sau de plăcere, dar, uneori, fără nici un motiv aparent.
• comportament impulsiv și imposibilitatea de a planifica în avans.
• Iritabilitatea, agresivitate, și slaba gestionare a furiei.
• Neglijența pentru siguranța de sine sau siguranța  altora.
• Iresponsabilitatea, de obicei se manifesta in probleme cu menținerea ocupării forței de muncă și a relațiilor sau a obligațiilor financiare.

Puterea de seducție a sociopatului  constă și într-o serie de caracteristici pozitive:

• Ușurința cu care stabilesc contacte
• Vădesc un anume umor
• Gustul pentru risc și pentru nou îi fac campioni în a vă antrena în aventuri sau călătorii în care nu ați fi plecat singuri
• Plac adesea  pentru aura lor de aventură, cutezanță și nesupunere

 Sfaturi în care persoana antisocială ești, cititorule!

Dacă ai citit cele scrise de mine anterior, cel puțin ți-ai dat seama că stilurile  tale afectiv și comportamental îi rănesc pe ceilalți și că este  imposibil să întreții relații sănătoase cu persoane insensibile, violente și iresponsabile.

Și totuși se găsesc oameni care să accepte iubirea violentă. Viața îți oferă ocazii pentru ca tu să-ți revizuiești „eul” și să-ți schimbi modul bolnăvicios de a te comporta în astfel de relații toxice , însă insiști în tacticile tale distructive. Investigațiile clinice arată că doar câțiva subiecți cu trăsături psihopate și antisociale reușesc, cu ajutorul specialiștilor, să se pună în locul celuilalt, să simtă o oarecare vină și o fărâmă de compasiune. Însă este dificil să pariez că te vei schimba, dacă nu reușești să conștientizezi pe deplin răul pe care îl faci. 

Nu pretind să fac aici o analiză completă a situației, pentru că nu acesta este obiectivul textului de față. Îmi place să-ți spun că ai putea totuși să încerci să trăiești mai bine fără să-i rănești pe alții. Merită. Existența, ar fi astfel, mai puțin crudă, atât pentru tine, cât și pentru cei care te iubesc. Cei care te iubesc au la rândul lor drepturi, pe care dacă le violezi, vei fi pedepsit de lege. 

Oamenii au, din fericire, metode pentru a se apăra. Este mai bine să fii prieten decât dușman. Și chiar dacă mă îndoiesc că vei reuși să înțelegi perfect asta, am obligația să ți-o aduc la cunoștință.

 

 

Riscurile seducției

Bărbat sau femeie, personalitatea histrionică obține mai multe satisfacții dedându-se la tentative succesive de seducție a celorlalți, decât intrând într-o legătură durabilă. A vedea că poate place o liniștește superficial, în timp ce a-și asuma riscul de a decepționa dezvăluindu-se într-o relație o îngrijorează profund.

• Personalitatea histrionică caută să atragă atenția celorlalți, nu agrează situațiile în care nu este obiectul atenției generale.
• Caută stăruitor afecțiunea propriului anturaj. Histrionicul dramatizează exprimarea propriilor emoții, care sunt foarte schimbătoare.
• Stilul discursului său este mai degrabă emoțional, căci evocă impresii și este lipsit de precizie și detaliu.
• Are tendința de a idealiza sau, dimpotrivă, de a deprecia excesiv persoanele din anturajul său.

Când este util puțin histrionism?

Anumite persoane, precum avocații, oamenii politici sau cei din mass-media și-au făcut o profesie din a capta atenția unui public, a-l fascina și a jongla cu emoțiile lui. Adesea, acestea sunt personalități histrionice. Și au fost atrase de aceste profesii, tocmai pentru că aveau sentimentul că în acest fel pot căpăta o „scenă” pe măsura lor.

Când prea mult histrionism generează eșecul

La prima vedere, personalitățile histrionice pot părea încântătoare, dar manifestările lor exagerate, dispoziția schimbătoare, setea de a capta atenția, toate acestea sfârșesc prin a-l plictisi pe partener, care renunță la o asemenea companie. Brusc, ele sunt întărite de convingerea că trebuie să vrăjești și că seduci fără încetare,astfel celălalt te va părăsi și atunci încep o altă relație, procedând încă mai histrionic și, firește, urmează un nou eșec.

Viața sentimentală dezastruoasă a multor staruri de cinema constituie unul din indiciile personalității lor histrionice: periodic, acestea sunt abandonate de partenerii seduși mai întâi, apoi obosiți de comportamentul lor spectaculos, sau, dimpotrivă, chiar ele sunt cele care își părăsesc partenerii în favoarea unei noi cunoștințe care momentan le acordă mai multă atenție.

Cum să ne purtăm cu personalitățile histrionice?

Este recomandat:

1.  Să vă așteptați la tot felul de exagerări și dramatizări . Este inutil să spuneți: „Ar trebui să termine odată cu tot circul ăsta” și să vă enervați. Căci pentru ei nu este deloc un „ circ”, ci comportamentul său obișnuit. Acceptați că histrionismul lui este ceva obișnuit, ca miopia sau calviția. Vă enervează prietenii voștri pentru că sunt miopi ori cheli?

2.  Să le lăsați din când în când să se manifeste, dar stabilind unele limite.

3. Să le arătați interes ori de câte ori au un comportament „normal”. Atenție! Nu lăsați să treacă aceste momente fără a reacționa. Căci în acest fel îi arătați că apreciați faptul că se comportă astfel. Acesta este principiul de bază valabil și în educația copiilor: cel mai potrivit mijloc de a descuraja un comportament incomod este de a încuraja comportamentul opus, când acesta se produce.

4.  Să vă pregătiți să treceți de la statutul unui erou la cel al unui infam, și invers. Nu vă neliniștiți prea tare, căci în clipa în care veți manifesta din nou interes pentru persoana ei, vă veți recăpăta locul în panteonul ei.

      Este nerecomandat:

1. Să vă amuzați pe seama lor. Deseori, personalitățile histrionice par ușor ridicole și devin ușor ținta ironiei anturajului lor. Dorința de a atrage atenția există și în noi, însă sub o formă mascată. Ironizăm cu atât mai multă satisfacție această trebuință a lor, cu cât nu vrem să acceptăm că există și în noi. E ca atunci când ne amuzăm de un copil de doi ani care se dă în spectacol pentru că frățiorului lui nou-născut i se acordă mai multă atenție. Or, zeflemeaua care rănește, va răni mai profund un histrionic și îl va  determina să vă recâștige atenția prin toate mijloacele disponibile: lacrimi, tentative de suicid etc.

2. Să vă lăsați impresionat de tentativele de seducție. Histrionicul va avea tendința de a sexualiza relația, chiar într-un context profesional. Vestimentația discret provocatoare, surâsul fermecător și privirea enigmatică, lesne îi vor face să creadă pe naivi că „au acces”. Dar nu mică le va fi surpriza când vor încerca să se aproprie, căci vor fi deseori respinși cu un aer surprins, indignat chiar. Dată fiind liberalizarea moravurilor, unele femei histrionice merg chiar mai departe, folosindu-se de sex pentru a capta atenția. Ele vor afișa atitudini îndrăznețe, își vor schimba frecvent partenerii, se vor arăta lipsite de prejudecăți,. Unii bărbați histrionici le vor face pe femei să se simtă debusolate, ele neștiind adevăratele intenții ale acestora, căci ei nu procedează deschis, ci pun în joc un arsenal de seducție.

3. Să vă lăsați prea tare înduioșați. Fragilitatea lor, comportamentul ușor infantil vă pot înduioșa și vă pot trezi un sentiment protector. Atenție! pierzând din detașare, din obiectivitate, riscați să fiți antrenat în stările ei fluctuante, derutați de schimbările ei de atitudine, riscând să vă subjugați dramatismului ei.

Dacă vă este patron: încercați să rămâneți voi înșivă, chiar dacă vi se va cere contrarul.

Dacă vă este coleg sau colaborator: păstrați o anumită distanță, care îi va îngădui să vă idealizeze.

Dacă vă este soț sau soție: nu aveți decât să savurați spectacolul și diversitatea. La urma urmei, pentru asta v-ați căsătorit cu el/ea.

Inspirat după cartea „ Cum să ne comportăm cu personalitățile dificile” scrisă de François Lelord și Cristophe André

Suferința dependentului în zi de Crăciun!

Pentru a fi integrat într-un grup, cel care este definit ca fiind un dependent emoțional, este gata să facă multe compromisuri: se supune îndemnului celorlalți, se abține să-și exprime orice dezacord, acceptă să facă tot ce alții refuză...

Ceea ce-l împinge pe dependent spre ceilalți, nu este numai dorința de a stabili o legătură, ci mai ales teama de a fi singur. Pentru o personalitate dificilă exprimată prin nevoia de dependență, singurătatea și vulnerabilitatea sunt sinonime!

O astfel de persoană se teme că nu este în stare să aleagă singur, să ia singur deciziile corecte: de unde și tendința de a căuta iar și iar asigurări înaintea oricărei decizii și, în fond, de a evita pe cât posibil să aibă inițiative.

Viața unei astfel de persoane depinde enorm de ceilalți. Lăsând alegerea pe seama celorlalți, practic „dependentul emoțional” își lasă apropiații să-i clădească viața, supunându-se unui stil de viață care nu-l satisface cu adevărat...

Din teama de a nu strica relațiile cu ceilalți, pentru a le fi pe plac, spun mereu „da”, devine anxios atunci când este criticat sau dezaprobat. Două convingeri sunt adânc înrădăcinate:

• Nu pot face nimic singur
• Ceilalți sunt mai puternici și dacă mă port  binevoitor, aceștia mă pot ajuta

Suntem dependenți cu toții?

Dependența face parte din natura umană. Ne naștem într-o stare de dependență totală. Încă din primele clipe de viață, supraviețuirea depinde exclusiv de propriul anturaj, inclusiv în dezvoltarea psihică.

Oamenii au realizat, că un anumit grad de dependență poate constitui un mijloc de a se apăra. „Este mai bine să fie doi decât unul singur...Vai de cel singur, când cade: căci nu este nimeni să-l ridice” spune Ecleziastul în Biblie.

Extrem de repede copiii realizează că lumea și indivizii care o compun nu sunt la absoluta lui dispoziție; și atunci are în față două moduri radicale de a reacționa.

1. Un prim mod este centrat pe căutarea paradisului pierdut: dacă ști cum, îi poți face pe ceilalți să-ți satisfacă majoritatea nevoilor. Această viziune este foarte aproape de atitudinea dependentului.

2. Al doilea mod de a reacționa constă în a proclama lumea ca fiind dezamăgitoare și a susține că în niciun caz satisfacțiile nu pot veni din partea celorlalți, iar faptul de a depinde de ceilalți reprezintă primejdia supremă. Aceste persoane își valorifică la maxim autonomia devenind reticenți la orice formă de dependență inclusiv angajamente relaționale.

Când dependența devine maladie

Când dependența de altă persoană este exacerbată, ea face ca exigențele față de propriul anturaj să crească. Față de ceilalți, poate fi exercitată o presiune foarte puternică, extrem de culpabilizată, de genul „Nu poți să mă părăsești, căci dacă mi se întâmplă ceva, tu vei fi răspunzător”.

Terapeuții de familie au observat că personalitățile dependente își aleg de multe ori parteneri patologici, posesivi și dominatori. Multe femei bătute, bărbați alcoolici s-au dovedit a fi personalități dependente.

Din păcate astfel de persoane, după o perioadă sfârșesc prin a deveni cu adevărat incapabile să se descurce în viață.

Cum să ne purtăm cu personalitățile dependente?

Este recomandat :

• Să li se laude mai mult inițiativele decât reușitele, să fie ajutate să banalizeze eșecurile.       Deoarece tocmai teama de eșec și urmările lui, îi împiedică să acționeze singuri.
• Vorbiți-le de îndoielile și slăbiciunile Dvs, nu șovăiți să le cereți voi înșivă sfatul și ajutorul. Pentru că încet, încet inversați rolurile și-l ajutați să iasă din pielea personajului care întreabă mereu. În al doilea rând îl veți ajuta să nu-i mai privească pe ceilalți ca persoane care le sunt superioare în totul.
• Unul din cele mai bune mijloace de a-i ajuta pe oameni să se schimbe nu este acela de a le explica ce trebuie să facă sau să gândească, ci de a le oferi propriul exemplu.
• Procedați în așa fel încât să înțeleagă că sunt o serie de lucruri pe care le puteți face fără ele, dar că acestea nu înseamnă că-i respingeți.

E          Este nerecomandat:

• Să luați decizii în locul lor, chiar dacă vă cer; nu le săriți în ajutor de câte ori sunt in impas.
• Să le criticați inițiativele, chiar dacă nu sunt bune.
• Să le îngăduiți să plătească prețul dependenței lor prin cadouri sau „munci  plicticoase”.
•         Să le lăsați să vă „invadeze ” viața
• Să le abandonați cu desăvârșire, pentru a le „învăța să se descurce singure”. Veți fi uneori tentați să-l împingeți pe dependent la acțiune, așa cum împingi o persoană în apă. Ca să-l silești să reacționeze... Numai că rareori această strategie dă rezultate în cazul persoanelor dependente, care de cele mai multe ori vor fi și mai angoasate, iar convingerea despre propria neputință le va fi întărită. Este o cale anevoioasă, căci necesită o mare vigilență: dependentul, deși va încuviința nevoia de a se descurca singur, va căuta pretexte pentru a cere ajutor. Unde mai pui că o astfel de persoană are un „carnețel de bal”. Dacă este refuzat, trece la următoarea persoană de pe listă la care să apeleze.

Dacă vă este patron: Fiți mâna lui dreaptă și cereți-le să vă mărească salariul

Dacă vă este soț sau soție: Chiar dacă vi se pare măgulitor la început, nu uitați că, într-o bună zi, vă veți plictisi să fiți dumneavoastră cel care ia deciziile importante. Realizați că din iubit/ iubită nu sunteți altceva decât un părinte grijuliu!

Dacă vă este coleg sau colaborator: trimiteți-l frumușel înapoi la treburile lui.

Singurătatea este greu de suportat într-o zi ca aceasta de Crăciun! Dar pentru dependenții emoționali, singurătatea este percepută la puterea a doua! Așa cum ne îndeamnă colindele noastre strămoșești „ De Crăciun fi mai bun”, aveți grijă de apropiații voștri aflați într-o astfel de suferință!

Umorile acre ale agresiv-pasivilor

Dacă vă aflați în postura de victimă a unui agresor pasiv care se pricepe de minune să zgândăre puncte nevralgice, să tergiverseze, să invoce tot felul de scuze și să boicoteze prin pasivitate, se prea poate să ajungeți să păreți exagerat de pretențios, arogant sau chiar tiranic, dacă reacționați (iar uneori chiar dacă nu ai nici o reacție).Acesta este lucrul cel mai deconcentrant!

Să ne imaginăm că sunteți angajat. Șeful Dvs are pretenții de-a dreptul imposibile, copleșindu-vă cu sarcini peste sarcini, termene de execuție și deplasări prin țară, dar fără să vă asigure resursele necesare. Mai mult, dacă vreți să promovați, trebuie să participați la tot felul de „comitete și comiții”. Dar pentru că mereu sunteți plecat, pe principiul „ochii care nu se văd se uită”, este promovat altcineva. Dacă solicitați angajarea de personal suplimentar și cereți rărirea deplasărilor, ca să puteți îndeplini și celelalte sarcini de birou, șeful Dvs spune că sunteți năzuros și că „nu puteți lucra în condiții de stress”. Evident că starea de spirit, nu mai spun despre motivație, ajung să se ciocnească cu metroul! Nu-i deloc exclus să credeți că este ceva în neregulă cu Dvs.

Dacă ați fost vreodată într-o situație asemănătoare, știți la ce risc vă expuneți, reacționând mânios. Dacă răspundeți cu aceeași monedă, într-un mod care se va întoarce împotriva Dvs, nu-i deloc exclus să vă treziți în postura neghiobului care a călcat în străchini cu repercursiuni în reputația de la serviciu. Dar dacă faceți un pas înapoi și vedeți situația ca pe o problemă de organizare, s-ar putea să reușiți să îmbunătățiți sistemul de lucru.

De multe ori, incitarea mâniei altcuiva este țelul, conștient sau nu, al celor care-și disimulează propria mânie. De ce? Pentru că acest sentiment le este atât de inconfortabil, încât îl proiectează asupra altcuiva, ajungând astfel să-l trăiască prin „intermediar”, fără a trebui să-și asume nici o responsabilitate. Ne-exprimându-l direct în nici un fel, ei pot trăi liniștiți fără să riște vreo consecință. Cu alte cuvinte „și cu slănina în pod, și cu porcul în coteț”. Pot rămâne pasivi și, în același timp, să aibă un sentiment de putere, făcând ceva perfid. Aceasta fiind partea agresivă a comportamentului lor.

Putem aplica aceeași premisă oricărei persoane care prinsă cu ocaua mică declară „ nu m-am înfuriat!” Bineînțeles că persoana s-a înfuriat, dar se simte obligată să nege acest fapt. A proceda altfel ar obliga-o să se confrunte cu ceea ce încearcă din toate puterile să evite. Dacă își recunoaște deschis adevăratele  sentimente, s-ar putea să pună în pericol relația pe care o aveți împreună...și nu poate să o facă, fiindcă se simte dependent de Dvs. Recunoașteți modelul toxic al multor relații de cuplu?

Mulți adolescenți trec printr-o fază de revoltă împotriva autorității și, acasă sau la școală, adoptă comportamente agresiv-pasive; stau îmbufnați, nu-și fac temele ori își irită părinții, refuzând să-i ajute la treburile casnice etc. Dar este numai o fază normală în dezvoltarea lor psihologică și în procesul de formare a propriei identități. De altfel, este suficient să părăsească casa părintească pentru a nu se mai opune părinților, ori să-și găsească o activitate care să-i intereseze cu adevărat, ca să nu-și mai târâie picioarele.În cazul adolescenților nu este vorba de o tulburare de personalitate, ci de un stil comportamental, tranzitoriu și frecvent la vârsta lor.

A cui este problema?

Aduceți-vă aminte de o ocazie când ați purtat o discuție banală cu partenerul Dvs și v-ați dat cu părerea și vi s-a răspuns cu o reacție îndârjită de împotrivire sau de respingere defensivă- mult exagerată față de reacția Dvs. Poate că ați pomenit de cum v-a rănit cineva sentimentele, dar relatarea Dvs. i-a reamintit partenerului Dvs că și el la rândul lui a provocat o astfel de rană cuiva. Vorbele Dvs s-au apropriat de un punct nevralgic, declașând un intens sentiment de jenă sau vinovăție.

Atunci când se întâmplă, e bine să țineți cont că nu Dvs aveți o problemă. N-o luați ca pe un atac personal la adresa Dvs dar nici nu rămâneți o țintă vulnerabilă. Victimele mâniei altora își dau toată silința să rezolve problema. Atâta doar că, pur și simplu, nu stă în puterea Dvs să rezolvați anumite probleme. Concentrați-vă în schimb pe ceea ce puteți controla: propria Dvs reacție la mânia altora.

Ca să rezum, puteți descoperi că anumite persoane sunt agresiv-pasive atunci când manifestă:

• Toleranță scăzută la frustrare
•  Impulsivitate
•  Trăsături de caracter mult diferite între ele sau o tulburare de personalitate
•  Violență emoțională sau de limbaj
•  Mimică sau gesturi care îți sugerează că persoana mai are un pic să explodeze într-un atac de ostilitate
•  O relație toxică cu altcineva, din care nu se poate desprinde
•  Iritabilitate cronică
•  Lipsă de energie și pasivitate, precum și resentimente față de cei care nu manifestă aceleași simptome
•  Grad scăzut al stimei de sine
•  Dificultăți cu care se luptă de anii buni de zile

Comportamentul agresiv-pasiv se naște deseori din frici de același fel: din teama de a intra sub controlul altcuiva sau de a fi prinși într-o confruntare. Mai jos am schițat o listă a nevoilor, a temerilor și a lucrurilor pe care le evită oamenii atunci când adoptă un comportament menit să controleze:

Nevoi: să aibă ultimul cuvânt, să controleze lucrurile, reușită

Se tem sau evită: să-și asume riscuri, să-și vadă rănite sentimentele sau să fie blamat, insucces sau concurență, dependență, pierderea controlului

Ce se vede: Judecată tranșantă, totul în alb sau negru; Refuz neclintit,doleanțele li se par pretenții; „trage oblonul” în sensul că nu mai comunică; Păstrează un statu-quo în care se simte în siguranță; Tulburări de alimentație.

Cum este recomandat să ne purtăm cu persoanele agresiv-pasive: Să fim amabile, Să le cerem părerea de câte ori este posibil, Să le ajutăm să se exprime direct, Să le reamintim regulile jocului.

Este nerecomandat : Să ne prefacem că nu le-am remarcat împotrivirea, Să nu-i criticăm la fel ca un părinte, Să ne lăsăm antrenați în jocul represaliilor reciproce.

Dacă vă este soț sau soție:  încercați să-l(o)  determinați să se exprime deschis

Dacă vă este patron: schimbați-vă locul de muncă, căci vă poate târî și pe Dvs în căderea lui

Dacă vă este coleg sau colaborator:  recitiți acest articol înainte să vă întâlniți cu el

Inspirat după cartea „ Cum să ne comportăm cu personalitățile dificile” scrisă de François Lelord și Cristophe André