Iubirea suspicioasă

 Premisa de la care pornește paranoico-vigilentul este dezumanizantă: „Oamenii sunt răi și, dacă lași garda jos, te vor răni”, asta incluzându-i și pe membrii familiei. Să fie bănuitori și să contraatace este metoda lor cea mai bună de a supraviețui într-o lume pe care o percep ca fiind ostilă și opresivă. Iubirea suspicioasă îl pune pe celălalt sub lupă și îl obligă să aducă tot timpul dovezi de fidelitate și loialitate. Însă iubirea și neîncrederea nu sunt compatibile, indiferent de câte „certitudini” ai prezenta. Pur și simplu nu au ce să caute sub același acoperiș.

Această iubire toxică se învârte în jurul a trei scheme distructive: „Dacă îți voi oferi dragoste, vei profita de mine”; ”Dacă nu sunt vigilent, mă vei înșela! Și ”trecutul te condamnă”.

Cititul gândurilor este distorsiunea cognitivă preferată a paranoidului. Își petrece aproape tot timpul „gândindu-se la ce crede celălalt că gândește el” și scotocind prin intențiile partenerului. Angoasa pe care o generează suspiciunea este atât de mare în cazul unor persoane, încât unii se simt chiar ușurați dacă ipotezele lor se împlinesc. Preferă faptul consumat al infidelității în locul incertitudinii cotidiene.

Putem avea o relație sănătoasă cu o persoană paranoidă?

Isus a spus să ne iubim dușmanul, însă niciodată nu a sugerat să trăim cu el sau să îi fim pereche. Inteligență spirituală sau emoțională, nu contează, avea dreptate. Să iubești sănătos nu înseamnă să îți justifici fiecare faptă în fața celuilalt, să aduci probe de corectitudine morală sau să juri că nu faci parte dintr-o organizație teroristă, așa cum solicită iubirea suspicioasă.

Strategii de supraviețuire afectivă

Majoritatea celor aflați într-o relație cu un paranoid apelează la una dintre aceste două strategii de bază: fie se supun cu resemnare interogatoriului celuilalt, fie se revoltă împotriva remarcilor sau atitudinilor acuzatoare.

Să te conformezi vigilenței paranoide presupune următoarele comportamente :

•  Să eviți să preiei inițiativa pentru a nu-i alimenta suspiciunile
•  Să eviți să-ți  critici partenerul sau să ridici orice fel de semn de întrebare asupra comportamentului său. Paranoidul va vedea în asta începutul unei conspirații împotriva integrității sale personale și va reacționa cu ostilitate și ranchiună
•  Să eviți certurile sau discuțiile, având în vedere că orice fel de afirmație va rămâne întipărită pe veci în mintea lui și va fi scoasă la lumină, ca „probă” în favoarea sa, ori de câte ori se va ivi ocazia
• Ca să eviți să-l faci gelos, este mai bine să-ți păstrezi numai unul sau doi prieteni (acceptați  de paranoid), să ieși rar în oraș, dând frecvent explicații pentru orice limitându-ți libertatea.
• Să îi aduci mereu dovezi de iubire și loialitate
• Să înveți să te descurci cu atacurile lui de panică, care vor fi frecvente și intense
• Să nu iei inițiativa în relația sexuală, pentru că asta i-ar trezi bănuieli.

Căsătoria nu este un arest la domiciliu sanctificat prin iubire, așa cum nici relația de cuplu nu este un examen de adecvare morală!

Să nu te conformezi niciunei exigențe iraționale și să-ți afirmi independența presupune următoarele comportamente:

•  Este de preferat ca pe cont propriu sau cu ceva ajutor, partenerul paranoic trebuie să învețe să-și asume riscurile firești ale oricărei legături amoroase.
•   Aceasta presupune că relația să fie reciprocă și echilibrată în ceea ce privește administrarea libertății fiecăruia dintre parteneri
•  Ranchiuna este inacceptabilă. Dacă există sentimente reprimate, iubirea se va stinge la un moment dat.
•  Trebuie să-ți reclami dreptul de a fi informat asupra bunurilor materiale împărțite, pe care, în general, subiectul paranoid le va ascunde, de teama „fraudei maritale”.
• Trebuie să fie bine înțeles faptul că niciun act de agresivitate sau de persecuție injustă nu va trece nepedepsit și va fi adus în atenția autorităților statului.
• Trebuie eliminat prostul obicei de a oferi justificări pentru orice și de a da explicații despre propriul comportament dacă acestea ți se par ofensatoare sau incomode.Nu trebuie să fi complice la comportamentele sau atitudinile paranoide îndreptate asupra altor persoane nevinovate.

Mulți îndrăgostiți paranoici nu suportă libertatea partenerului și preferă să pună capăt relației „pentru propria siguranță” ( ceea ce ar putea fi considerat un final fericit). Din păcate orice dialog constructiv cu un paranoic este ca și cum ai ara în deșert.

Cum să recunoști o persoană paranoidă înainte de a te îndrăgosti

•   Nu va dori să răspundă la întrebări legate de viața sa personală. Îi va fi teamă că orice informație pe care ți-o oferă va fi folosită împotriva lui.
• E posibil să vrea să deschidă personal băutura pe care urmează să o bea cum de altfel va examina cu multă atenție alimentele când va cere ceva de mâncare.
• Nu va accepta să facă sex într-un loc necunoscut, va verifica cu mare atenție prezervativele și va încerca să păstreze o relație distantă din punct de vedere afectiv, pentru a nu fi „descoperit”.
• Va încerca să afle multe lucruri despre trecutul tău, căutând aspecte suspecte.
• Va fi foarte atent la atitudinea pe care o afișezi în fața altor  persoane de sex opus: flirturi, priviri, insinuări.
•  Va verifica nota de plată de mai multe ori și nu va consuma alcool pentru a-și menține vigilența.
• Va avea tendința să-și minimalizeze câștigurile materiale și profesionale, pentru a se asigura că nu umbli după averea lui.

 În general, te vei simți ca la un examen pentru admiterea în SRI. La final, vei simți un gol în stomac și vei avea neplăcuta senzație că ai oferit mai mult decât ai primit.

At        Atunci când persoana paranoico-vigilentă ești chiar tu. Câteva observații

Poate că ai dreptate crezând că trăiești într-o lume periculoasă și că trebuie să fim atenți. Dar cred că exagerezi când consideri că trăiești într-o lume „canibală”, pentru că există și oameni buni. Nu spun să lași de tot garda jos, cel puțin nu la început, ci doar să le acorzi celorlalți o șansă. Ești prizonier într-un cerc vicios care funcționează în felul următor: dacă ești ostil față de cineva pentru că presupui că te va trata rău, persoana respectivă se va apăra de ostilitatea ta devenind agresiv, ceea ce-ți va confirma profeția. Credința de fond care provoacă suspiciunea ta se va vedea amplificată iar și iar. De aceea îți sugerez să controlezi precauția și să vezi dacă în realitate lumea este atât de rea pe cât susții tu. Insist: NU trăiești pe un câmp de luptă, pune-ți ipoteza la încercare.

Ca să faci parte din specia ta, ai nevoie de liniștea pe care ți-o conferă încrederea în ceilalți. Și prin asta nu-ți sugerez că ar trebui să adopți o postură credulă sau de tăntălău, ci să înveți să faci diferența dintre oamenii în care să ai încredere și cei în care nu poți. De ce să nu îți asumi riscul și să accepți și cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?

Păstrați normalitatea copiilor

Cu toții ne dorim să avem copii speciali pentru că astfel ne simțim și noi speciali. Dare care este prețul plătit de copiii noștri?

Unii dintre noi sunt atât de dornici să crească următorul Einstein, Đoković sau următoarea Nadia Comăneci, încât își forțează  copiii să exceleze la o activitate sau alta. Vor să fie nu doar buni la ceva, ci grozav de buni la ceva. Cu toții cunoaștem senzația de mândrie care ne cuprinde când spunem lumii că avem un copil „de nota zece”, un jucător sclipitor de tenis sau că a fost „acceptat la medicină”. Mai ales când sunt mici, copiii rezonează și se forțează să stingă setea eului nostru.

Unul din motivele pentru care tânjim atât de mult să avem copii plini de succes e că avem tendința de a căuta validare prin intermediul lor. Ne evaluăm copiii în funcție de colegii lor. Se descurcă mai bine sau mai prost decât copiii prietenilor noștri? Citesc mai bine sau mai prost, sunt mai ascultători sau mai neascultători, sunt mai buni sau mai slabi pe teren sau în arenă? Suntem dornici să maximizăm potențialul copiilor noștri.

Deși copiii noștri nu se nasc cu niciuna dintre preocupările lumești, învață devreme că fac parte dintr-o lume competitivă împărțită tranșant între cei care reușesc și cei care nu. Învață că sunt măsurați în funcție de criterii exterioare lor: note, remarcile profesorilor, felul în care sunt văzuți de ceilalți copii. Din păcate învață și despre etichete: TDA, TSA, tulburare de învățare, tulburare bipolară- și, la celălalt capăt al spectrului: înzestrat și talentat. Învață că li se evaluează permanent comportamentul. Dacă nu corespund unor criterii acceptate social, se trezesc supuși umilinței.

Când ne învățăm copiii că succesul lor în viață depinde de performanță, copilăria este orientată către viitor, în loc să fie trăită pur și simplu ca o copilărie. Nu e de mirare că se micșorează copilăria. Văd anxietate peste tot în jurul meu. Aproape toată lumea se grăbește către viitor. Nu prea există prezență, nu prea există timp pentru a savura ce este extraordinar în normal.

A încuraja explorarea este o modalitate de a cinsti ființa copilului. Subliniez cât e de important să ne ajutăm copiii să înțeleagă că sentimentul lor de valoare nu e bazat pe realizări.

Chiar dacă ne dorim excelență din partea copiilor, e de preferat să nu se întâmple niciodată pe seama incapacității de a se bucura de normalitate. Când îi  îndepărtăm pe copii de normalitate, îi învățăm să fie fermecați doar de exagerări ale vieții. Ajung să creadă că doar fastuosul și fabulosul sau supereroii desenelor animate din ziua de azi,  trebuiesc  observate și aplaudate. Prin urmare țintesc mereu spre „mai mare” și „mai bun”.

Îți sugerez să subliniezi pentru copiii tăi următoarele momente care nu ies prea mult din comun:

•    Bucuria primei înghețate dintr-o vară
•    Foșnetul frunzelor uscate ale toamnei
•    Scârțâitul zăpezii într-o zi geroasă
•    Mirosul de aluat pus la copt când trece pe lângă o plăcintărie
•    Secretele nespuse dintre rafturile unei biblioteci
•    Încântarea de a dormi un prieten la tine
•    Gustul mâncării preferate
•     Lumina soarelui care apune
•     Mirosul rufelor spălate când le împăturim
•     Liniștea lunii când stingem lumina la culcare
•     Atingerea pielii când ne ținem de mână
•     Lista rămâne deschisă , puteți să o personalizați

Când copiii tăi învață să se bucure de astfel de momente, dispare nebunia de a vrea mai mult, mai strălucitor, mai mare. Cresc pentru a deveni adulți care își concentrează atenția asupra a ceea ce se află în fața lor, nu a ceea ce nu se află în fața lor.

De ce ne certăm?

Cearta face parte din viața oricărui cuplu normal. Unele conflicte pot fi considerate „normale”: ele permit fiecăruia să-și exprime așteptările, nemulțumirile și să determine evoluția situației. La finalul lor, nimeni nu se simte umilit.

Din contră, anumite conflicte semnifică o „conjugalo-patie”: sunt frecvente, nu ajung la nici o soluție și mai ales sunt scena unor agresiuni feroce asupra stimei de sine a participanților. Prezența „loviturilor sub centură” în timpul certurilor între soți este cunoscută în terapia de cuplu ca un factor de pronostic prost. Aceste lovituri sub centură constau în reproșuri și insulte în fața cărora persoana nu poate evolua sau nu poate face eforturi să se schimbe. Aceste insulte nu sunt uitate niciodată. Ele demonstrează dorința, conștientă sau inconștientă, de a prăbuși stima de sine a celuilalt, pentru a avea ascendent asupra celuilalt.  

Tu în care tabără de afli?

Voi v-ați stabilit „algoritmul politic”?

Arta de a repartiza rolurile într-o căsnicie apare atunci când cei doi soți se recunosc ca expert și decident în diferite domenii. De exemplu, dacă soția este mai sociabilă devine Ministrul afacerilor externe: telefonează prietenilor și familiei, întreține relațiile cu vecinii etc. Soțul se poate ocupa de treburile administrative ale vieții de familie: contabilitate, raporturile cu administrația; un adevărat ministru de finanțe. Cu copiii, soția este ministrul educației, în timp ce soțul acceptă rolul,nu întotdeauna gratificat, al ministrului de interne, făcând să domnească puțină disciplină printre copii. Stima de sine a fiecăruia dintre soți trebuie să fie echitabil „hrănită” de viața de cuplu.

Voi v-ați stabilit „algoritmul politic”?

Indiferența ucide iubirea!

A te îndrăgosti este o atitudine, adică a simți, a gândi și a acționa într-o singură direcție: toate împreună. Este dragostea logică și armonioasă pe care o așteptăm de la partener și singurul lucru pentru care merită efortul. Cei care simulează o iubire insipidă, rece și distantă, se justifică aproape întotdeauna apelând la „stilul personal”: „Așa am fost crescut” sau „Nu știu să iubesc altfel!” În caz că persoana pe care o iubești invocă unul din aceste motive ar trebui de urgență să-l trimiți la plimbare: „Ei bine reeducă-te, reinventează-te sau învață dacă vrei să stai cu mine!” Cum să te supui indiferenței? În niciun caz!  La un moment dat vei exploda și-ți va ieși fum pe nări.

În viața de cuplu nu împărțim numai relațiile carnale, copiii, datoriile sau prietenii, ci, de asemenea, schimbăm între noi stările de spirit. Problema se complică atunci când unul dintre parteneri prezintă cel puțin una dintre următoarele impedimente: incapacitatea de a descifra ce simte celălalt și/sau indiferența, apatia sau refuzul față de sentimentele partenerului. Iubirea sănătoasă are nevoie de o bună înțelegere reciprocă emoțională. Cum putem ignora fericirea sau tristețea persoanei dragi? Există indivizi egocentrici cărora le este greu să iasă din ei înșiși și să se pună în locul altcuiva: ”Nici bucuria ta nu mă bucură, nici durerea ta nu mă doare.”

Ajungi acasă și vezi că partenerul tău plânge. Oare nu-ți pasă de durerea lui? Ce mai contează dacă este o durere rațională sau irațională?! Cel mai important este să-l ajuți, să fi acolo, să-l susții. Poate că ți se va părea că exagerează și simți că în locul lui nu ai reacționa așa. Ei și ce-i cu asta? Oare din cauza asta suferința lui este mai mică? Îl doare la fel de mult, îl tulbură la fel de mult, oricât de absurd ți s-ar părea. Susține-l și când se va simți mai bine și mai relaxat, dezbate cu el atunci de ce, cum și când. A spune că durerea persoanei iubite nu te interesează pentru că este „stupidă” te face stupid.

Compasiunea și felicitările sunt două emoții care trebuie să fie prezente pentru ca iubirea să poată fi simțită pe deplin.

Perversiunea:„Bucuria ta mă doare și durerea ta mă bucură”!

Nesiguranța și frica de a-ți pierde partenerul uneori ia o întorsătură ciudată, învecinându-se cu perversitatea:„Când te simți prost, simt că ai nevoie de mine, dar când ești fericit, mă gândesc că ai putea să mă părăsești pentru că nu ai nevoie de mine; prin urmare, fac tot ce-mi stă în putere pentru a face să te simți prost”. Concluzia:„Urăsc bucuria ta și mă bucur de nenorocirea ta”.

Dragostea cantitativă și algebrică: „Cât de mult mă iubești?” dacă ne spune că „până la cer”, suntem mulțumiți și fericiți, încălecând norii. Dar întrebarea care contează mai mult și la care tu trebuie să răspunzi este cum te iubește. Mulți psihopați înainte să-și căsăpească partenerii spun că-i iubesc enorm. Ai nevoie să te iubească mult sau să te iubească bine? Ambele? Ar fi ideal.

Pentru amanții pe care îi interesează măsurătorile, există de asemenea iubirea în spațiu: „Până unde o să mă iubești?”. Fi corect și răspunde că nu ai idee. Cu ce etalon vom măsura iubirea noastră: centimetri, metri, ani lumină? Un răspuns plauzibil: „Dacă pot conta pe tine la bine și la rău, nu am nevoie nici de adunări, nici de scăderi.” De ce vrei să te iubească „peste măsură”? Faptul că te iubește „nemăsurat” ca de aici până în China nu dovedește nimic referitor la valoarea ta personală și nici nu-ți garantează calitatea vieții.

Foarte puțini oameni acceptă o dragoste mecanică, exactă și supercontrolată. Avem nevoie de puțină nebunie, de o scânteie care să ne amintească faptul că pasiunea nu a murit.

Să comparăm, de exemplu, o definiție științifică cu o declarație afectivă, o manifestare tipică de dragoste:

Dr. Henry Gibbson, definește sărutul ca: „juxtapunerea anatomică a doi mușchi într-o stare de contracție”. Nu-mi pot imagina un iubit spunând:„Vreau să am o juxtapunere anatomică a mușchilor noștri contractați.”

Scriitorul Fernando Pessoa, încearcă să transmită un sentiment de iubire acolo unde cuvintele par insuficiente:

„Iubesc așa cum iubește iubirea. Nu știu alt motiv să iubesc decât că te iubesc. Ce vrei să-ți spun mai mult decât că te iubesc, dacă ce vreau să-ți spun este că te iubesc?”

Moartea lentă a iubirii: picătură cu picătură, indiferența distruge încet-încet dragostea. Îngrijorător este că această pierdere poate dura ani de zile. Nimeni nu acceptă indiferența ca mod de viață, decât dacă este vorba de un pustnic emoțional sau un schizofrenic. Nici măcar masochiștii nu acceptă insensibilitatea persoanei iubite: cer pedeapsă și durere, dar nu indiferență. Cei care se resemnează în fața disprețului se usucă în interior. Dacă ești blocat în apatia emoțională a partenerului, scrie cu litere mari în dormitorul tău: „Cine te face să suferi nu te merită.”

Indiferența are multe fațete, iar una dintre ele este lipsa de admirație. Poate exista admirație fără dragoste, dar invers este imposibil. A-ți admira partenerul înseamnă să fii mândru de el, să fi fascinat de o caracteristică sau un atribut care iese în evidență și te captează. Admirăm orice ne atinge inima: frumusețe, inteligență, muncă, tenacitate, onestitate, modul lor de a face dragoste etc.

Cum să nu te lași copleșit de indiferența partenerului

1.   Stabilește care sunt nevoile tale și afirmă-le clar. Dependența, teama de abandon sau de autoritate, ne fac să spunem „da” când de fapt vrem să spunem „nu”. A te respecta pe tine însuți înseamnă să recunoști că meriți ceea ce te face să fi fericit și nu te umilește.

2.    Partenerul tău te iubește așa cum ai vrea să te iubească? Ați asuma rolul de profesor pentru a-i arăta partenerului, cum să te iubească este un lucru extrem de frustrant. Apoi, cum vei face? Îi ilustrezi în PowerPoint care sunt cele mai bune moduri de a spune că te iubește? În ziua în care ești nevoit să-i spui partenerului tău că dragostea lui nu se vede, nici nu se simte, a început numărătoarea inversă.

3.    Nu este nevoie să-ți justifici durerea sau bucuria în fața nimănui. Un partener bun te va sprijini și nu va fi indiferent la sentimentele tale. În plus, se va răscula împotriva oricui îndrăznește să te atace și-i va aprecia pe toți cei care te fac să te simți bine.

4.      Nu te obișnui cu indiferența partenerului, aceasta nu este o filosofie de viață, ci un simptom.

5.      Stil sau patologie? Una este persoana introvertită care suferă din motivul că nu se poate exprima și alta este o persoană permanent indiferentă. Introvertitul poate fi vindecat de un specialist. Indiferentul cronic (schizoid), egoistul narcisist sau psihopatul ticălos necesită ani grei de terapie, iar însănătoșirea este incertă sau imposibilă.

6.    Sexul nu este un substitut al afecțiunii. Nu confundați dorința de sex a partenerului cu semne incipiente de afecțiune. În timpul actului sexual, cel indiferent pierde o parte din răceală. Problema este că acesta se dăruiește plăcerii carnale, și nu persoanei tale!

7.    Dacă nu ești fericit în relație,dar nici nu ieși din ea, caută asistență profesională.

Cel mai rău lucru pe îl care poți face, dacă ești cu cineva care pretinde că te iubește, dar nici nu se uită la tine, este să nu faci nimic. Notează: dacă simți că zilele sunt din ce în ce mai lungi și mai grele, și ai gânduri negative despre tine, despre lume și despre viitor, nu ezita niciun moment, cere ajutor de specialitate. Depresia dă târcoale.

Riscurile seducției

Bărbat sau femeie, personalitatea histrionică obține mai multe satisfacții dedându-se la tentative succesive de seducție a celorlalți, decât intrând într-o legătură durabilă. A vedea că poate place o liniștește superficial, în timp ce a-și asuma riscul de a decepționa dezvăluindu-se într-o relație o îngrijorează profund.

• Personalitatea histrionică caută să atragă atenția celorlalți, nu agrează situațiile în care nu este obiectul atenției generale.
• Caută stăruitor afecțiunea propriului anturaj. Histrionicul dramatizează exprimarea propriilor emoții, care sunt foarte schimbătoare.
• Stilul discursului său este mai degrabă emoțional, căci evocă impresii și este lipsit de precizie și detaliu.
• Are tendința de a idealiza sau, dimpotrivă, de a deprecia excesiv persoanele din anturajul său.

Când este util puțin histrionism?

Anumite persoane, precum avocații, oamenii politici sau cei din mass-media și-au făcut o profesie din a capta atenția unui public, a-l fascina și a jongla cu emoțiile lui. Adesea, acestea sunt personalități histrionice. Și au fost atrase de aceste profesii, tocmai pentru că aveau sentimentul că în acest fel pot căpăta o „scenă” pe măsura lor.

Când prea mult histrionism generează eșecul

La prima vedere, personalitățile histrionice pot părea încântătoare, dar manifestările lor exagerate, dispoziția schimbătoare, setea de a capta atenția, toate acestea sfârșesc prin a-l plictisi pe partener, care renunță la o asemenea companie. Brusc, ele sunt întărite de convingerea că trebuie să vrăjești și că seduci fără încetare,astfel celălalt te va părăsi și atunci încep o altă relație, procedând încă mai histrionic și, firește, urmează un nou eșec.

Viața sentimentală dezastruoasă a multor staruri de cinema constituie unul din indiciile personalității lor histrionice: periodic, acestea sunt abandonate de partenerii seduși mai întâi, apoi obosiți de comportamentul lor spectaculos, sau, dimpotrivă, chiar ele sunt cele care își părăsesc partenerii în favoarea unei noi cunoștințe care momentan le acordă mai multă atenție.

Cum să ne purtăm cu personalitățile histrionice?

Este recomandat:

1.  Să vă așteptați la tot felul de exagerări și dramatizări . Este inutil să spuneți: „Ar trebui să termine odată cu tot circul ăsta” și să vă enervați. Căci pentru ei nu este deloc un „ circ”, ci comportamentul său obișnuit. Acceptați că histrionismul lui este ceva obișnuit, ca miopia sau calviția. Vă enervează prietenii voștri pentru că sunt miopi ori cheli?

2.  Să le lăsați din când în când să se manifeste, dar stabilind unele limite.

3. Să le arătați interes ori de câte ori au un comportament „normal”. Atenție! Nu lăsați să treacă aceste momente fără a reacționa. Căci în acest fel îi arătați că apreciați faptul că se comportă astfel. Acesta este principiul de bază valabil și în educația copiilor: cel mai potrivit mijloc de a descuraja un comportament incomod este de a încuraja comportamentul opus, când acesta se produce.

4.  Să vă pregătiți să treceți de la statutul unui erou la cel al unui infam, și invers. Nu vă neliniștiți prea tare, căci în clipa în care veți manifesta din nou interes pentru persoana ei, vă veți recăpăta locul în panteonul ei.

      Este nerecomandat:

1. Să vă amuzați pe seama lor. Deseori, personalitățile histrionice par ușor ridicole și devin ușor ținta ironiei anturajului lor. Dorința de a atrage atenția există și în noi, însă sub o formă mascată. Ironizăm cu atât mai multă satisfacție această trebuință a lor, cu cât nu vrem să acceptăm că există și în noi. E ca atunci când ne amuzăm de un copil de doi ani care se dă în spectacol pentru că frățiorului lui nou-născut i se acordă mai multă atenție. Or, zeflemeaua care rănește, va răni mai profund un histrionic și îl va  determina să vă recâștige atenția prin toate mijloacele disponibile: lacrimi, tentative de suicid etc.

2. Să vă lăsați impresionat de tentativele de seducție. Histrionicul va avea tendința de a sexualiza relația, chiar într-un context profesional. Vestimentația discret provocatoare, surâsul fermecător și privirea enigmatică, lesne îi vor face să creadă pe naivi că „au acces”. Dar nu mică le va fi surpriza când vor încerca să se aproprie, căci vor fi deseori respinși cu un aer surprins, indignat chiar. Dată fiind liberalizarea moravurilor, unele femei histrionice merg chiar mai departe, folosindu-se de sex pentru a capta atenția. Ele vor afișa atitudini îndrăznețe, își vor schimba frecvent partenerii, se vor arăta lipsite de prejudecăți,. Unii bărbați histrionici le vor face pe femei să se simtă debusolate, ele neștiind adevăratele intenții ale acestora, căci ei nu procedează deschis, ci pun în joc un arsenal de seducție.

3. Să vă lăsați prea tare înduioșați. Fragilitatea lor, comportamentul ușor infantil vă pot înduioșa și vă pot trezi un sentiment protector. Atenție! pierzând din detașare, din obiectivitate, riscați să fiți antrenat în stările ei fluctuante, derutați de schimbările ei de atitudine, riscând să vă subjugați dramatismului ei.

Dacă vă este patron: încercați să rămâneți voi înșivă, chiar dacă vi se va cere contrarul.

Dacă vă este coleg sau colaborator: păstrați o anumită distanță, care îi va îngădui să vă idealizeze.

Dacă vă este soț sau soție: nu aveți decât să savurați spectacolul și diversitatea. La urma urmei, pentru asta v-ați căsătorit cu el/ea.

Inspirat după cartea „ Cum să ne comportăm cu personalitățile dificile” scrisă de François Lelord și Cristophe André

Sărbătoriți frumusețea, nu defectele!

Trăim într-o lume obsedată de perfecțiunea fizică. Copertele revistelor, filmelor, emisiunilor televizate și cataloagelor etalează mereu imagini ale unor femei superbe. Mesajul pe care îl transmit este că percfețiunea fizică ar trebui să fie ținta tuturor, iar dacă nu sunteți perfecta, atunci ar trebui să faceți tot posibilul să vă eliminați defectele. Dacă nu arătați ca un model de la Victoria'Secret, sugerează aceste fotografii, atunci treceți la treabă! Înfometați-vă, faceți sport până cădeți din picioare, vopsiți-vă părul, lăcuiți-vă unghiile, bronzați-vă, purtați haine noi și scumpe, albiți-vă dinții, machiați-vă. Am uitat ceva? Dacă nu funcționează, faceți lifting facial, mărire de sâni și de buze, ungeți ridurile cu Botox și faceți liposucție la coapse- pentru că dacă nu arătați a supermodel, înseamnă că nu ați depus destul efort.

Mass-media stabilește culoarea anului și niște idealuri de frumusețe care pot fi atinse de un procent infim de femei. Noi, celelalte-mai ales perfecționistele- ne simțim inferioare și anxioase din cauza înfățișării noastre.

În prezent a spune cuiva că a slăbit este un compliment extrem. Gândiți-vă ce înseamnă când cineva vă spune că ați slăbit? Că ați arătat grasă înainte? Că singurul mod de a arăta bine este să slăbești? Ce fel de compliment mai este și acesta?

Este imposibil să nu ne simțim afectate de accentul care se pune pe imaginea femeii slabe și atrăgătoare. Suntem programate să ne căutăm defectele și să ne axăm asupra laturii negative.

Dar ce se întâmplă cu femeile superbe din reclame? Carierele lor depind de faptul că trebuie să rămână suple, iar ele se gândesc  la mâncare tot timpul. Sunt obsedate de faptul că nu pot mânca ceea ce vor. Nu puține suferă de tulburări de alimentație. Impresarii lor susțin că ele sunt slabe din fire.

Tulburările de alimentație nu sunt rezultatul unei voințe slabe, ele sunt afecțiuni medicale, nu defecte de caracter.

Femeilor perfecționiste le aleargă prin minte nenumărate gânduri automate legate de corp.

Cât de des constatați că aveți aceste gânduri?

•          Ce coapse groase am!
•          Abdomenul meu arată oribil!
•         Cântăresc prea mult
•          Nu sunt deloc în formă
•         Părul meu arată groaznic
•         Ridurile astea mă fac să arăt cu zece ani mai bătrână
•          Toate prietenele mele arată mai bine decât mine
•         De ce mănânc așa ceva când ar trebui să țin regim?
•         Ce purcelușă sunt, să mănânc toate prăjiturile
•          Sunt leneșă. Sunt dezgustătoare. Sunt un dezastru.

Ne spunem aceste lucruri din cauza dezamăgirii și a rușinii simțite ca rezultat al neatingerii perfecțiunii fizice, scop pe care noi și cultura noastră îl stabilim. Dar ele sunt atât de dăunătoare. A vă spune că sunteți un dezastru după ce ați mâncat 2 prăjituri nu vă ajută să mâncați mai puțin data viitoare. Ceea ce reușește este să vă erodeze respectul de sine și să vă priveze de fericire 

Fiți atente la distorsiunile cognitive

Gândirea în alb și negru este distorsiunea cognitivă cel mai des întâlnită. Ne determină să decidem, că dacă nu putem face un lucru perfect, atunci nu-l vom face deloc.

Exemple de distorsiuni cognitive și exerciții de restructurare cognitivă

1.       Distorsiune: Gândire absolutistă

Exemplu: Dacă mâncați o singură prăjitură, regimul dumneavoastră este compromis pe ziua respectivă; puteți foarte bine să mâncați trei prăjituri și să începeți de la zero a doua zi

Spuneți-vă: „Mă felicit pentru că am mâncat o singură prăjitură: Cu toții merităm o recompensă ocazională.”

2.       Distorsiune: Filtrul mental

Exemplu: Lipsiți de la o oră de sport din zece și vă criticați pentru că nu sunteți în stare să respectați un plan

Spuneți-vă: „Mă descurc de minune, am reușit să ajung la 90% din orele de exerciții fizice!”

3.       Distorsiune: Inferența arbitrară

Exemplu: Nici măcar nu încercați să mergeți la o piscină pentru că nu puteți „face ” mai mult de un bazin.

Spuneți-vă: „Nu pot da greș la ceva ce nici măcar nu am încercat. Mă voi înscrie la un curs pentru începători!”

4.       Distorsiune: Catastrofarea

Exemplu: Credeți că, dacă mâncați o prăjitură asta vă compromite dieta și vă va condamna la o viață de obezitate.

Spuneți-vă: „Nu e nimic rău dacă mănânc o prăjitură, dacă mă limitez la una singură.”

5.       Distorsiune: Minimalizarea

Exemplu: Vă spuneți că nu este nevoie să vă lăsați de fumat, pentru că foarte mulți oameni fumează și nu se îmbolnăvesc de cancer.

Spuneți-vă: „Poate, dar majoritatea celor care se îmbolnăvesc de cancer sunt fumători.”

6.       Distorsiune: Etichetarea eronată

Exemplu: După ce ați dat gata o pungă imensă de chipsuri, vă etichetați ca fiind o „ratată” sau o „catastrofă”.

Spuneți-vă: „Probabil că nu trebuia să fac asta. Mă voi gândi la motivele care m-au determinat să fac această acțiune pentru a o evita pe viitor.

7.       Distorsiune: Afirmațiile de tipul „ar trebui”

Exemplu: Vă spuneți că nu ar trebui să ieșiți din casă atunci când nu arătați perfect, căci veți scădea în ochii oamenilor.

Spuneți-vă: „ Dacă oameni mă judecă exclusiv după felul în care arăt, atunci aceștia nu sunt persoane amabile.”

8.       Distorsiune: Raționalizarea emoțională

 Exemplu: Vă treziți dimineața cu un coș mare pe frunte și sunteți tentată să vă anulați interviul de angajare, deoarece credeți că cel care vă va intervieva va simți repulsie față de dumneavoastră

Spuneți-vă: „ Probabil că nici nu vor observa coșul, iar dacă acest lucru totuși se va întâmpla, cu siguranță că nu mi-o vor reproșa.”

9.       Distorsiune: Învinovățirea

Exemplu: Vă învinuiți pentru un defect fizic asupra căruia nu aveți control, de exemplu o înălțime mică sau o bărbie teșită.

Spuneți-vă: „ Ar trebui să mă preocup mai puțin de bărbie și să mă concentrez asupra ochilor mei frumoși și a părului strălucitor.”

10.   Distorsiune: Nevoia de aprobare

Exemplu: La o petrecere refuzați să intrați în piscină deoarece credeți că oamenii sunt preocupați de cum arătați în costumul de baie.

Spuneți-vă: „ Invitații sunt atât de absolviți de buna dispoziție încât nici nu mă observă. În plus, ies în evidență dacă nu intru și eu în piscină.”

Dacă atunci când vă priviți în oglindă, nu vă vedeți decât defectele, exersați recunoașterea activă! Vorbiți-i reflexiei dumneavoastră cu aceeași dragoste și compasiune cu care v-ați adresa unei prietene apropiate. Vorbind în acest mod, sper să descoperiți că acele cuvinte și gânduri nu mai sunt atât de aspre și veți putea aprecia mai bine meritele corpului dumneavoastră.