Lupta pentru „puterea emoțională”

 

În cele mai multe cupluri, pe ascuns sau fățiș, se instituie lupta pentru puterea emoțională. Pe scurt, lupta pentru puterea emoțională poate fi înțeleasă:

·         ca o confruntare a punctelor slabe: care dintre cei doi este mai sensibil la durerea unei despărțiri

·         ca o confruntare a punctelor puternice: care dintre cei doi ar rezista mai bine la pierderea partenerului

Ierarhiile sunt neplăcute, dar tind să fie inevitabine. Deși aproape tot timpul visăm la o dragoste echitabilă și democratică, dependența emoțională crează ceea ce am putea numi o „putere afectivă” care răspunde la întrebarea fundamentală: Cine are mai puțin nevoie de celălalt?

Dependența emoțională corupe. În consecință, lucrul de care se teme cel mai mult dependentul este ca nu cumva să piardă persoana care reprezintă nu numai o sursă de siguranță ci și o sursă de plăcere. La cei dependenți, reținerea și menținerea perechii prevalează în orice mod posibil și mai presus de orice principiu. A afirma că „fără el, nu sunt nimic” sau „fără ea, viața mea nu are sens”, înseamnă a-ți pune viața în mâini străine. Dacă eu cred că viața mea se termină atunci când nu ești tu, sunt capabil de orice pentru a te păstra, dincolo de orice limită. Vorbim astfel de viață și de moarte, pentru că, în cazul dependenței, iubitul este aerul pe care îl respirăm.

Dependența emoțională este o boală, indiferent de modul în care dorim să o prezentăm, indiferent de ambalaj: dependența emoțională este incapacitatea de a renunța la perechea ta atunci când ar trebui să o faci. Și când ar trebui acestea să aibă loc? Cel puțin în trei situații:

·         atunci când partenerul tău nu te mai iubește

·         când propria ta evoluție este blocată

·         când principiile tale sunt afectate

În consecință, lupta pentru „puterea emoțională” este efortul generat de dependența sau detașarea care guvernează fiecare relație. Dacă partenerul tău depinde de tine mai puțin decât depinzi tu de el, cel puțin teoretic, atunci acesta ar putea să renunțe la tine mai ușor decât ai putea să renunți tu le el. Acest „dezavantaj” este procesat în mod conștient sau inconștient de creierul tău, care imediat acționează în defensivă, pentru că te vei simți într-o poziție de inferioritate emoțională, chiar dacă partenerul tău nu vrea să profite de acest lucru. Poate că problema nu va fi evidentă în condiții normale, dar este foarte probabil să iasă la suprafață atunci când au loc certuri dese, iar celui depentent i se confirmă cele mai grave temeri: „Mă va părăsi!”

Cei nesiguri din punct de vedere emoțional preferă să fie cu cineva extrem de dependent. Astfel spus: îmi place condiția ta patologică deoarece știu că, datorită ei, niciodată nu vei fii capabil să mă părăsești orice aș face. Nimic nu este mai plăcut pentru o persoană care suferă din cauza dependenței decât să aibă o relație cu cineva și mai dependent. Este proclamația dependenței emoționale care circulă în secret între îndrăgăstiții care sunt incapabili să trăiască fără partenerii lor : „Dependenți din toată lumea, uniți-vă!”

Detașarea înseamnă a iubi mai mult și a suferi mai puțin

Există relații în care unul practică autonomia extremă, iar celălalt iubește la cel mai înalt nivel de dependență. Ambii suferă: unul sufocat, celălalt pentru că se simte părăsit. Dar, dincolo de aceste cazuri extreme, cuplurile încearcă să se adapteze, făcând în așa fel încât diferența dintre cei doi să fie suportabilă.

Care este metoda de echilibrare?

Să te detașezi puțin și să distribui mai bine puterea. Când vorbesc despre „detașare”, nu înseamnă că ar trebui să încetezi să mai iubești. Mă refer la o iubire mai relaxată și mai liberă. Adică să poți utiliza în mod corespunzător timpul personal într-o manieră non-posesivă (nimeni nu aparțiene nimănui) și fără necesitatea imperativă a partenerului. Cu alte cuvinte să faci față singurătății și să ai activități în afara prezenței partenerului.

Două consecințe tipice ale subordonării afective:

Dacă partenerul tău te întrece în jocul puterii emoționale este posibil să apară în tine două simptome clare de nesiguranță și teamă:

1.       Anxietatea anticipatoare „Mă va părăsi” Cauți certitudinea că nu te va părăsi niciodată, ceea ce este imposibil. Și cum probabilitatea de ați pierde partenerul nu este nulă, frica de abandon se va activa în mod constant. Aceasta se numește anxietate anticipatoare asupra „catastrofei” unei iubiri pierdute sau a unei singurătăți impuse.

2.       Supunerea „Mi-e teamă să-i spun nu” În cazul în care strategia ta de a păstra partenerul este supunerea oarbă, efectul este paradoxal. Dacă vei spune „da” la toate și vei ceda, vei sfârși prin a-l plictisi pe partener! Mecanismul de supunere funcționează ca o spirală descedentă: de fiecare când cedezi, devii și mai dependent. Nu spun să începi un război de indiferență și detașare, ci să gândești și să acționezi într-o manieră mai liberă, fără a fi încătușat și legat de nimeni.

Sclavia afectivă nu este o ficțiune sau un lucru demodat. Este în vigoare și distruge nenumărați indivizi din întreaga lume: ea apare atunci când teama de a-ți pierde partenerul te face să uiți de propria persoană.

Cei care profită de puterea afectivă

Există oameni care încearcă să profite de „independența afectivă”. Strategia este de a reaminti în mod constant partenerului că poate renunța în orice moment la relație. O sabie a lui Damocles îndreptată direct spre inimă. „Dacă nu-mi faci pe plac și te porți urât, mă vei pierde.” Sau „Sunt mai puternic emoțional decât tine și, prin urmare, am mai multe drepturi”. Nietzsche a spus că puterea este cel mai puternic afrodisiac și, amestecat cu puțină dragoste, efectul devine exponențial. Dacă ești victima unei astfel de relații toxice te întreb: Are sens să rămâi acolo? Eu spun că nu are.

Din experiența mea, în momentul în care cel slab dă o „lovitură de stat”, indiferent de motiv ( oboseală, indiferență, prezența unei alte persoane, detașare sănătoasă) și relațiile de putere sunt inversate, cel care juca rolul de „maestru” adoptă poziția de „sclav” într-o clipită.

Câteva sugestii pentru a obține detașarea și a echilibra puterea afectivă în cuplu

1.       Asumă-ți libertatea și exercit-o

2.       Probează singurătatea

3.       Nu trebuie să-i spui totul partenerului tău

4.       Explorează situații noi

5.       Nu-ți permite să fii inutil

6.       Identifică sursele de atașament

Articol inspirat după „ Cum să nu mori din dragoste” de Walter Riso

 

Tulburarea de personalitate evitantă

 Caracteristicile unei persoane cu tulburare de personalitate evitantă:

• Hipersensibilitate: criticile și ironiile o înspământă pentru că îi este teamă de ridicol.

• Evită să intre în relații cu ceilalți, atâta timp cât nu e sigură de bunăvoința necondiționată a acestora.

• Evită situațiile în care i se pare că ar putea fi jignită sau s-ar putea simți stingherită. Ca de exemplu: noi cunoștiințe, un post important, o relație intimă.

• Autodepreciere: Are o stimă de sine scăzută și de cele mai multe ori își subestimează capacitățile și reușitele.

• De teama eșecului, optează pentru un rol mărunt sau pentru un post mult sub capacitățile sale.

Portrivit specialiștilor există două tipuri de personalități evitante:

• Unele caracterizate de o mare anxietate, dar care izbutesc totuși să aibă relații pozitive cu câteva persoane
• Altele, anxioase și extrem de susceptibile, nu izbutesc să se încreadă în ceilalți încât să poată avea și relații pozitive, durabile și trăiesc într-o singurătate dureroasă.

Cu siguranță că nu este suficient să te bâlbâi în fața persoanei de care ești îndrăgostit în taină ca să fii catalogat drept personalitate evitantă. Pentru a vorbi despre tulburări de personalitate, caracteristicile înșirare mai sus trebuie să fie prezente nu numai la lucru ci și între prieteni, pe stradă sau în familie.

Atenție!

Mulți adolescenți trec printr-o fază de formare a propriului caracter, ce ne amintește de personalitatea evitantă. Sunt nesiguri de valoarea lor, ”complexați”, sunt timizi, roșesc ușor. Mai mult ca orice îi frământă gândul de a nu fi ridicoli. Evită să facă parte dintr-un ”grup”, să meargă la o petrecere și preferă să rămână ore în șir în compania unui prieten vechi sau mai nou în compania telefonului.

Dar această fază de ”dezorientare”este o etapă inevitabilă în dezvoltarea unei personalități. Cu timpul, experiențele reușite le va spori încrederea în ei. Iar adolescenții timizi se vor transforma în adulți încrezători.

În cazul personalităților evitante însă, nu se produce această evoluție chiar cu prețul unei vieți umile.

Când personalitatea evitantă devine maladie

Anxietatea socială reprezintă acea teamă care ne cuprinde când ne expunem judecății celuilalt. Mulți dintre noi resimțim o mare anxietate când umează să vorbim în public, să intrăm într-o încăpere cu mulți oameni, să vorbim cu o persoană pe care nu o cunoaștem. Dar sunt și persoane la care această anxietate este mult prea mare și atunci devine o adevărată fobie.

În situațiile care presupun confruntarea cu ceilalți, pot fi distinse trei tipuri de anxietate:

• Anxietatea socială ”normală” pe care o încercăm cu toții: când te prezinți la un interviu, la un examen oral etc
• Fobiile generale care generează o anxietate mai mare, dar și evitarea sistematică a anumitor situații
• Anxietatea personalităților evitante, mai insidioasă, cu acea teamă aproape continuă de a fi judecat și respins.

Cauzele tulburării de personalitate evitantă

Cauzele personalității evitante diferă după situație. În consecință,în arborele genealogic al personalităților evitante pot fi regăsite persoane anxioase. De fapt și experiențele educative îi pot induce individului sentimentul că este inferior și riscă astfel să fie respins. O educație prea severă, un frate sau o soră aparent ”superiori”, greutăți școlare. Un tată sau o mamă evitanți pot constitui un model de urmat pentru copil, fară a lua în calcul și aspectul genetic al comportamentului anxios.

Cum să ne purtăm cu personalitățile evitante ?

Recomandabil

1.Să le propuneți obiective de dificulate progresivă

Ca în toate celălalte tulburări legate de anxietate, cel mai potrivit mijloc de a reduce anxietatea este acela de a îi confrunta pe oameni, treptat, cu situațiile de care se tem și de a îi face să constate singuri că lucrurile nu stau atât de rău, că teama lor este nejustificată.

2. Să le arătați că vă interesează părerea lor

Nu veți reuși din prima! În schimb, din clipa în care personalitatea evitantă va realiza că sunteți sinceri cu opinia lor, va prinde curaj și datorită vouă își va recăpăta încrederea în sine.

3. Să le arătați că acceptați să fiți contrazis

Încurajați interlocutorul vostru anxios să vorbească, să își exprime ideile

4. Să îi asigurați de sprijinul dumneavoastră constant

5. Să le îndrumați să consulte un specialist

Nerecomandabil

1. Să le ironizați
2. Să vă enervați
3. Să le lăsați să își asume toate muncile ingrate

Dacă vă este partener de viață: Felicitările mele! Ați reușit să nu îl speriați.

Dacă vă este patron: probabil lucrați la administrația publică

Dacă vă este coleg sau prieten: recitiți ce am scris

Iubirea distantă

 

Iubirea distantă întâlnită în relația o persoană cu înclinații schizoidă, este o formă mai ascunsă de agresiune. Este cealaltă față a anti-iubirii. Despre prima față a anti-iubirii am vorbit în articolul intitulat „Iubirea violentă”.

Cum să rămâi impasibil în fața lipsei de chef a celuilalt? Indiferența schizoidului este letală, pentru că nu își are originea în ego ( așa cum se regăsește la narcisist), nici în lupta pentru supraviețuirea celui mai puternic ( ca la subiectul antisocial), ci într-o detașare esențială: absența emoțiilor nu are alt motiv decât însăși absența. Tipul schizoid este o gaură neagră interpersonală, în care orice dovadă de afecțiune dispare fără urmă. 

Haideți să înțelegem trei dintre mecanismele care stau la baza acestei maniere de a stabili legături cu ceilalți: „Autonomia mea nu este negociabilă”; „Nu îți  înțeleg  sentimentele  și  emoțiile” și    „ Pot trăi și fără iubirea ta”.

Cultul libertății: „Autonomia mea nu este negociabilă”
Îmi place să cred că nu există persoane care să nege faptul că autonomia este o valoare indispensabilă pentru dezvoltarea psihologică și emoțională. Dar, una este independența rezonabilă și cu totul alta este dependența de libertate. Schizoidul caută în singurătate un refugiu pentru propria existență și face ca independența să se transforme în izolare, singurătate și lipsă de comunicare. 

O analogie potrivită pentru a le putea înțelege mai bine modul în care se comportă este aceea cu nisipurile mișcătoare. Cu cât dăruiești mai multă iubire unui schizoid, cu atât te vei afunda mai tare în singurătate, vei cunoaște iubirea distantă pentru că el se va îndepărta de tine.

Analfabetism emoțional: „Nu îți înțeleg sentimentele și emoțiile”

Majoritatea schizoizilor suferă de o boală psihologică numită alexitimie, care constă în incapacitatea de a procesa informația emoțională și/sau afectivă, fie ea proprie sau străină. 

Poate că iubirea distantă nici măcar nu este iubire. Nu știm cu certitudine ce se întâmplă în mintea unui schizoid. În orice caz, nu este loc de consolări și justificări: indiferența este o tortură care ucide încet. 

Autosuficiență afectivă: „Pot trăi și fără iubirea ta”

 Dependenții gândesc astfel: „Nu sunt în stare să trăiesc fără tine”, „Tu ești totul pentru mine”. Sub influența atașamentului bolnăvicios, iubirea se transformă într-o obsesie a cărei unică finalitate este „de a trăi pentru celălalt”. Însă cealaltă extremă este la fel de nocivă. Indiferența radicală este profund distructivă pentru o persoană care speră să fie iubită. 
În ceea ce privește capacitatea de a se retrage dintr-o relație, schizoidul este, fără îndoială, lider . El nu se roagă să fie iubit, cere foarte puțin spre nimic, nu imploră, nu oferă sugestii și nu participă la îmbunătățirea relației.

Putem avea o relație sănătoasă cu o persoană schizoidă?

Mulți oameni se resemnează cu ideea că partenerul lor este o persoană solidară și foarte puțin comunicativă, însă una este să fii introvertit, ceea ce este acceptabil, și cu totul alta să transformi insensibilitatea într-un mod de viață.

Ca strategie de supraviețuire afectivă în iubirea distantă, ai de ales între:

1. Să accepți indiferența ca mod de viață și să te transformi într-un schizoid fals. Comportamentele cele mai reprezentative pentru această atitudine sunt:

• Să devii indiferent sau distant din punct de vedere afectiv( sau cel puțin să te prefaci că ești).
• Să-ți modifici, sublimi și/sau reprimi nevoile sexuale.
• Să institui, pentru fiecare dintre parteneri, un spațiu personal foarte bine delimitat.
• Să ai o viață socială de cuplu foarte săracă sau inexistentă.
• Să nu te aștepți la nimic din partea celuilalt.

2. Să nu te lași cuprins de răceala lor afectivă  și să ceri o iubire completă. Din păcate acestă strategie, mai devreme sau mai târziu, va conduce către o confruntare lipsită de sens.

Menționez câteva dintre comportamentele care definesc această atitudine:

• Să nu renunți la emoțiile tale și să exprimi asertiv faptul că este nevoie de o schimbare în relația voastră.
• Să nu accepți izolarea extremă și comportamentele menite să pună distanță între voi. Să hotărăști ce lucruri se fac sau nu împreună.
• Să spui direct că dacă nu va avea loc o schimbare în felul său de a simți, transmite și împărți iubirea, relația nu va continua.
  Dacă într-adevăr îți dorești acest lucru, întreabă-te cu sinceritate: dispui de afecțiunea, tăria de caracter și toleranța la frustrare necesare?

Cum să recunoști o persoană schizoidă înainte de a te îndrăgosti?

• Reacțiile lor emoționale vor tinde să fie plate și lipsite de expresivitate.
• Relațiile intime nu îi vor provoca foarte mare plăcere. Le va accepta scrâșnind din dinți, atâta vreme cât nu există angajamente la mijloc.
• Vei simți că este nevoie să preiei inițiativa în toate.
• Va fi o persoană solitară, cu puțini prieteni și cu o istorie sentimentală foarte săracă.
• Planurile lor de viitor sunt foarte sărace în țeluri.
• Îți va lăsa impresia unei persoane imune la critica sau lauda celor din jur.
  În cazul în care  persoana schizoidă ești chiar tu, cititorule, iată câteva observații: 

Știu că ai nevoie de un sprijin pentru a înfrunta societatea din care faci parte împotriva voinței tale. Însă, pentru asta, nu este nevoie să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine. Ar fi mult mai util să-i mărturisești partenerului „adevăratele tale pretenții”. Pentru tine ar fi ca o ușurare, de vreme ce vei scăpa de „persecuția” și de intruziunea care te preocupă atât de tare. Fă-ți propria listă de avantaje și dezavantaje și vei vedea că am dreptate. Eliberează-ți partenerul de speranța inutilă și lasă-l să plece. Apoi, cine știe, poate vei găsi pe cineva care să-ți semene și căruia îi place singurătatea tot atât cât îți place și ție.

Dacă te uiți în urmă, este posibil să vezi că ai fost  crescut într-un mediu familiar excesiv de formal, rigid și rezervat, care te-a făcut să te îndepărtezi afectiv de oameni și ți-a indus o manieră rezervată de a socializa cu ceilalți. Nu putem nici să dăm deoparte aspectele biologice și ereditare care ar fi putut determina conformația felului tău de a iubi, dacă îl putem numi așa. Ajutorul profesional este absolut necesar în cazul tău. Lasă cel puțin un terapeut să intre pe teritoriul tău. 

Acest articol este o recenzie a cărții „Iubiri toxice” de Walter Riso

  

Puterea de seducție a sociopatului

Ca toate tulburările de personalitate, și aceasta transpare încă din adolescență. Tânărul sociopat se va deosebi printr-o serie de comportamente ce vor atrage atenția educatorilor săi: scandaluri, absențe de la școală, abuz de alcool sau stupefiante, multiple contacte sexuale, călătorii fără nicio destinație. Acestea nu sunt comportamente neobișnuite la adolescenți, numai că la viitorul sociopat vor fi deosebit de intense și violente. 

Puterea de seducție a sociopatului constă în calitățile lui de bun manipulator.

Personalitatea antisocială (sau sociopată) se caracterizează printr-o lipsă de respect față de regulile și legile vieții în societate, asociată unei impulsivități, unei incapacități de a face proiecte pe termen lung și unui simț al culpabilității redus (până la absența lui totală). 

Criteriile standard pentru tulburarea de personalitate antisocială include:

 

• Un eșec de a se conforma normelor sau legilor sociale.
• Minciuna, de obicei, pentru câștig personal sau de plăcere, dar, uneori, fără nici un motiv aparent.
• comportament impulsiv și imposibilitatea de a planifica în avans.
• Iritabilitatea, agresivitate, și slaba gestionare a furiei.
• Neglijența pentru siguranța de sine sau siguranța  altora.
• Iresponsabilitatea, de obicei se manifesta in probleme cu menținerea ocupării forței de muncă și a relațiilor sau a obligațiilor financiare.

Puterea de seducție a sociopatului  constă și într-o serie de caracteristici pozitive:

• Ușurința cu care stabilesc contacte
• Vădesc un anume umor
• Gustul pentru risc și pentru nou îi fac campioni în a vă antrena în aventuri sau călătorii în care nu ați fi plecat singuri
• Plac adesea  pentru aura lor de aventură, cutezanță și nesupunere

 Sfaturi în care persoana antisocială ești, cititorule!

Dacă ai citit cele scrise de mine anterior, cel puțin ți-ai dat seama că stilurile  tale afectiv și comportamental îi rănesc pe ceilalți și că este  imposibil să întreții relații sănătoase cu persoane insensibile, violente și iresponsabile.

Și totuși se găsesc oameni care să accepte iubirea violentă. Viața îți oferă ocazii pentru ca tu să-ți revizuiești „eul” și să-ți schimbi modul bolnăvicios de a te comporta în astfel de relații toxice , însă insiști în tacticile tale distructive. Investigațiile clinice arată că doar câțiva subiecți cu trăsături psihopate și antisociale reușesc, cu ajutorul specialiștilor, să se pună în locul celuilalt, să simtă o oarecare vină și o fărâmă de compasiune. Însă este dificil să pariez că te vei schimba, dacă nu reușești să conștientizezi pe deplin răul pe care îl faci. 

Nu pretind să fac aici o analiză completă a situației, pentru că nu acesta este obiectivul textului de față. Îmi place să-ți spun că ai putea totuși să încerci să trăiești mai bine fără să-i rănești pe alții. Merită. Existența, ar fi astfel, mai puțin crudă, atât pentru tine, cât și pentru cei care te iubesc. Cei care te iubesc au la rândul lor drepturi, pe care dacă le violezi, vei fi pedepsit de lege. 

Oamenii au, din fericire, metode pentru a se apăra. Este mai bine să fii prieten decât dușman. Și chiar dacă mă îndoiesc că vei reuși să înțelegi perfect asta, am obligația să ți-o aduc la cunoștință.