Unii oameni, cu precădere în societățile
creștine, propovăduiesc iertarea fără scuze prealabile. Adesea citează
cuvintele lui Iisus „Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl
vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:15). Astfel, ei spun soției
al cărei soț nu a fost credincios și își continuă relația adulterină: ”Trebuie
să-l ierți, astfel nici Dumnezeu nu te va ierta pe tine”. O astfel de
interpretare a învățăturilor lui Iisus este în dezacord cu restul învățăturilor
biblice despre iertare. Creștinului i se spune să-i ierte pe ceilalți în
aceeași măsură în care Dumnezeu ne iartă pe noi. Cum ne iartă Dumnezeu?
Scripturile ne spun că dacă ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne va ierta. Nimic
în Vechiul sau Noul Testament nu sugerează că Dumnezeu iartă păcatele oamenilor
care nu mărturisesc și nu se pocăiesc pentru păcatele lor.
Atunci când un preot
încurajează o soție să-și ierte soțul rătăcitor, atâta vreme cât el continuă în
fărădelegile sale, acel om îi cere în fapt ceva ce Dumnezeu Însuși nu îi cere.
Învățăturile lui
Iisus ne spun să fim întotdeauna dispuși să iertăm, așa cum și Dumnezeu este
dispus să-i ierte pe cei care se pocăiesc. Unii, dintre dumneavoastră, veți
obiecta la această idee, indicând că Iisus i-a iertat pe cei care L-au ucis.
Dar nu asta ne spune Scripturile, ci faptul că Iisus s-a rugat ”Iartă-i Tată că
nu știu ce fac” (Luca 23:24). Iisus și-a exprimat compasiunea și dorința de
a-și vedea ucigașii iertați. Aceasta ar trebui să fie și dorința și rugăciunea noastră.
Iertarea fără scuze prealabile este adesea încurajată în beneficiul
celui care iartă și mai puțin pentru beneficiul celui ce a greșit. O asemenea
iertare nu duce la reconciliere. Când nu există scuze, creștinul este încurajat
să lase persoana respectivă în seama lui Dumnezeu pentru judecată și să-și lase
furia lui Dumnezeu prin îndelungată răbdare. Dietrich Bonhoeffer, marele teolog
martirizat prin uciderea sa de către naziști într-un lagăr de concentrare în
1945, argumenta împotriva propovăduirii
iertării fără a cere pocăință. El se referea la acest fenomen ca la o iertare ieftină...care duce la
justificarea păcătosului pocăit.
Iertarea
autentică dă la o parte bariera creată de către ofensă și deschide ușa
recâștigării încrederii în timp. Dacă relația era caldă și intimă înainte de
ofensă, dragostea poate fi restabilită. Dacă relația era una formală, ar putea
atinge nivele superioare prin procesul dinamic al iertării. Dacă ofensa a fost
comisă de o persoană străină, nu există nicio relație de refăcut.
Atunci când ne
cerem scuze, ne acceptăm responsabilitatea pentru comportament,, încercând să
ne revanșăm în fața persoanei față de care am greșit. Fără scuze, greșeala
rămâne ca o barieră și calitatea relației se diminuează.
Motivul pentru
care multe relații sunt distante este pentru faptul că nu vrem să ne cerem
scuze. Scuzele sincere ușurează o conștiință încărcată. Imaginați-vă conștiința
ca fiind un recipient de 5 litri pe care îl duceți în spate. De fiecare dată
când greșiți față de cineva, este ca și cum ați turna un litru de lichid în
conștiința voastră. Trei sau patru greșeli și conștiința dumneavoastră începe
să se umple și devine apăsătoare. O conștiință încărcată atrage după sine
sentimente de vinovăție și rușine. Singurul mod eficient de a-ți ușura
conștiința este să-ți ceri iertare față de Dumnezeu( pentru cei care cred în
El) și față de persoana căreia i-ai greșit. Când ai făcut acest lucru, poți să
te privești în oglindă și poți să privești în ochi cealaltă persoană și asta nu
pentru că ești perfect, ci pentru că ești dispus să-ți asumi responsabilitatea
pentru propriile greșeli.
În familiile
sănătoase, părinții își învață copiii să-și ceară scuze. Totuși, mulți copii
cresc în familii disfuncționale unde durerea, furia și amărăciunea este un mod
de viață și nimeni nu-și cere scuze. Vestea bună este că arta de a-ți cere
scuze poate fi învățată.
Gary Chapman,
renumitul consilier pe teme familiare, vorbește despre cinci aspecte
fundamentale a artei de a-ți cere scuze:
- Exprimarea regretului: ”Îmi pare rău”
- Acceptarea responsabilității: ”Am greșit”
- Îndreptarea greșelii: ” Cum pot să mă recompensez față de tine?”
- Angajamentul sincer:” Voi încerca să nu mai fac asta”
- Solicitarea iertării: ”Te rog să mă ierți!”
Fiecare dintre ele sunt importante, iar
cheia unei relații de succes este să învățăm limbajul scuzelor celăilalte
persoane și dispoziția de a-i vorbi.
Când vorbești limbajul ei de
bază este mai ușor să te ierte cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu