Rana nedreptății

 

O persoană care suferă de rana nedreptății este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, care nu se simte respectată sau care crede că nu primește ceea ce merită. Extistă persoane care pot suferi de rana nedreptății când primește mai mult decât consideră că merită.

Nedreptatea este caracteristica unei persoane lipsite de dreptate. Dreptatea, justiția se definește ca fiind aprecierea, recunoașterea și respectul drepturilor și a meritelor fiecăruia. Cuvinte sinonime ale cuvântului justiție sunt: dreptate, echitate, imparțialitate, integritate.

Rana nedreptății se activează în momentul dezvoltării individualității copilului. Copilului i se pare nedrept să nu poată să-și dezvolte individualitatea, să nu poată să se exprime și să fie el însuți. Trăiește acestă rană mai ales în relația cu părintele de același sex. Suferă din cauza răcelii acelui părinte. Lisa Boubeau, în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”, subliniază faptul că nu toții părinții celor care suferă de rana nedreptății sunt reci, dar sunt percepuți astfel de către copil. Acesta suferă de asemenea de autoritarismul acelui părinte, a criticilor frecvente, a severității, intoleranței sau conformismului. În majoritatea cazurilor acel părinte suferă de aceași rană. Poate că nu este trăită în același mod sau intensitate dar copilul o simte.

Masca pe care și-o crează copilul pentru a se proteja în acest caz este rigiditatea.

Care sunt caracteristicile rigidului?

·        Rigidul caută dreptatea și justețea cu orice preț. Crede că dacă ceea ce face sau spune este perfect, acel lucru va fi automat și corect. Pentru el este foarte greu să înțeleagă că, acționând într-un mod perfect, conform propriilor lui criterii, poate fi în același timp nedrept.

·        Cel care suferă de rana nedreptății este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el și care, în opinia lui, nu merită. De asemenea, poate fi convins că ceilalți îl invidiază când el are mai mult decât el.

·        Rigidul convins fiind din copilărie că este mai apreciat pentru ceea ce face decât  pentru ceea ce este devine foarte performant și dorește să se descurce singur. Face totul pentru a nu avea probleme iar atunci când le are preferă să nu recunoască pentru a evita suferința legată de ele. Este foarte optimist, adeseori prea optimist. Consideră că dacă afirmă că „nu e nicio problemă”, situațiile dificile se vor rezolva mai repede. Nu cer ajutorul decât în ultimul moment.

·        Rigidul, asemenea dominatorului, are adesea o problemă legată de timp, dar din motive diferite. Rigidul nu are suficient timp deoarece vrea ca totul să fie perfect, în timp ce dominatorul nu are suficient timp, deoarece este prea ocupat să se amestece în treburile altora.

·        Cei care sunt foarte rigizi fac în așa fel încât să nu primească nicio recompensă, deoarece, în opinia lor, trebuie să fie extraordinari pentru a merita.

·        Când rigidul este emoționat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii care devine sec și inflexibil. Poate să folosească râsul pentru a-și ascunde sensibilitatea și emoțiile.

·        Rigidul este foarte exigent cu el însuși. Devine performant și cere atât de mult de la el, încât și ceilalți îi vor cere la fel de mult.

·        Rigidul are , de asemenea, o dificultate nu numai de a-și respecta limitele, ci, mai ales, în a le recunoaște. Preferă să facă totul singur pentru a fi sigur că este perfect. Din acest motiv el este cel mai predispus să sufere de epuizare fizică, de burn-out.

·        I se pare adesea mai nedrept să fi favorizat decât să fie defavorizat față de ceolalți. De altfel, acesta este motivul pentru care o persoană rigidă va fi tentată să-i ajute pe ceilalți. În consecință, nu este surprinzător faptul că are dificultăți de a primi cadouri, deoarece se va simți datoare. Decât să se simtă obligată să ofere ceva având aceași valoare (pentru a fi corectă), preferă să nu primească nimic și a refuza.

·        Își impune perfecțiunea în orice, lucru care îl face să trăiască adesea în stres. Deoarece îi place ca totul să fie bine ordonat, poate ajunge uneori până la obsesie în nevoia lui de ordine perfectă.

·        Rigidul este foarte rar bolnav. Deoarece are o mare capacitate de a-și anihila durerea, el va simți durerea doar când starea lui va fi foarte gravă.

·        Emoția cea mai frecvent trăită de rigid este furia, mai ales împotriva lui. De multe ori nu va fi capabil să își recunoască furia. Chiar dacă furia este resimțită împotriva lui însuși, prima lui reacție când este furios este de a ataca pe altcineva.

·        Cea mai mare nedreptate de care suferă un rigid este împotriva lui însuși. Cere mult de la el, nu își dă voie să se relaxeze, nu își ascultă nevoile și se acuză foarte ușor. 

 

Rigidul și relațiile intime 

 

·        Evită să intre în contact de teamă să nu-și arate vulnerabilitatea.

·     Are probleme în a-și lua angajamentul într-o relație de teamă de a nu se înșela în alegerea partenerului.

·       Rigidul are o mare dificultate în a se lăsa iubit și a-și arăta iubirea. Deoarece nu poate să exprime ceea ce simte cu adevărat, este considerat o persoană rece, lipsită de afectivitate.

·   Are probleme în viața sexuală, deoarece are adesea probleme în a se abandona, a simți plăcerea. Are probleme în exprimarea tandreții pe care o simte.

·   Cea mai mare teamă a rigidului este răceala, indiferența. Are mari probleme în a accepta atât propria răceală cât și pe a celorlalți. Deși evită să intre în contact cu sensibilitatea lui pentru a nu-și arăta vulnerabilitatea, el nu își dă seama că ceilalți pot să îl considere rece și insensibil. El se consideră călduros și e incapabil să își accepte indiferența, pentru că asta ar însemna să fie fără inimă, adică nedrept.

·    Îi este greu să accepte și răceala celorlalți. Dacă cineva este rece cu el, suferă mult și se întreabă imediat ce a făcut sau ce a spus incorect.

 

Cum putem vindeca rana de nedreptate?

Când suferim de rana nedreptății ne alimentăm rana de fiecare dată când suntem exigenți cu noi înșine, când nu ne respectăm limitele, când suntem nedrepți față de noi înșine și ne criticăm excesiv, când suntem incapabili să ne vedem calitățile și punem accent pe greșeli, când nu știm să ne facem pe plac.

În procesul de vindecare primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conștienți de masca pe care o purtăm. Este necesar să identificăm ce anume din copilăria noastră ne-a făcut să ne simțim nedreptățiți.

În loc să ne acoperim suferința cu o mască pretinzând că ea nu mai există, trebuie să ne dăm voie să simțim suferința. Cu cât simțim mai mult suferința trăită de copilul din noi, cu atât mai multă compasiune trebuie să avem față de el. Așa vom deveni mai toleranți și cu părintele nostru, simțind compasiune pentru propria lui suferință.

După ce oferim compasiune copilului din noi, ne „mutăm” în energia de adult conștientizând că nu mai suntem niște copii mici care nu știu să-și controleze rănile. Suntem adulți, avem o viziune diferită asupra vieții și conștientizăm că putem supraviețui chiar dacă ne simțim răniți.

Dacă reușim să vindecăm rana de nedreptate, vom găsi în spatele măștii de rigid acea parte din noi care poate fi și:

• ·         dinamică, plină de viață și entuziasm;
• ·         empatică și sensibilă, care știe ce simt ceilalți;
• ·         capabilă să simplifice și să explice foarte clar atunci când predă altora;
• ·         ordonată, atentă la detalii, potrivită pentru munca ce necesită precizie;
• ·         pricepută în a găsi cuvintele potrivite și exacte pentru orice situație;
• ·         sigură pe ea și care nu are nevoie de alții pentru a se simți bine;
• ·         capabilă să facă față situațiilor dificile și care știe ce să facă în caz de urgență.

·                      Vom ști că ne-am vindecat de rana de nedreptate atunci când ne vom permite să fim mai puțin perfecționiști, când vom accepta că putem face greșeli fără să fim furioși pe noi înșine și fără să ne criticăm.

Suntem pe cale să ne vindecăm atunci când ne acordăm dreptul de a ne arăta sensibilitatea, dreptul de a plânge în fața celorlalți  fără să ne pierdem controlul și fără să ne fie teamă de judecata lor.

Ca să îți aduci aminte cine ești trebuie să fii conștient de cine nu ești. Iar tu nu ești rănile tale.

Dă-ți voie să trăiești plăcerile pe care ai vrea să le simți, ia-ți pauze de relaxare, ascultă-ți limitele și fii mai blând cu tine!

Așa vei știi că ai mai făcut un pas spre vindecarea ta, așa vei deveni TU, cel autentic, care a renunțat la mască și a ales să trăiască liber.

 

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

Citiți și articolele:

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana respingerii

Rana abandonului

Rana umilirii

Rana trădării

Rana trădării

 

În accepțiunea lui Lise Bourbeau, cei care suferă de rana trădării  n-au reușit să-și rezolve complexul lui Oedip când erau foarte mici. Acest lucru presupune că atașamentul lor față de părintele de sex opus este mult prea mare ceea ce le va afecta relațiile, afective și sexuale, la vârsta adultă. Vor avea mereu tendința de a-l compara pe partenerul lor cu părintele de sex opus sau vor avea nenumărate așteptări din partea partenerului lor, legate de ceea ce nu au  primit din partea părintelui de sex opus. 

Consultând dicționarul, a trăda înseamnă a înceta să mai fii fidel față de cineva, de o cauză, a abandona sau a da în vileag pe cineva. Cel mai important termen legat de trădare este antonimul fidelitate. A fi fidel, înseamnă a-ți respecta angajamentele, a fi loial și devotat. Putem să avem încredere într-o persoană fidelă. Atunci când încrederea este distrusă, putem să suferim de trădare.

Copilul se simte trădat de părintele său de fiecare dată când acesta nu-și respectă o promisiune sau îi trădează încrederea. Copilul trăiește deasemenea  o trădare atunci când simte că părintele de același sex a fost trădat de către celălalt părinte. Resimte acest lucru ca și cum i s-a întâmplat lui personal.

Când copilul suferă de rana trădării, își crează o mască pentru a se apăra: masca dominatorului. Genul de control pe care îl exercită nu este motivat de aceleași rațiuni ca în cazul masochistului. Acesta din urmă controlează pentru a nu-i fi rușine sau pentru a nu-l jena pe celălalt, în timp ce dominatorul controlează pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel și responsabil sau pentru a se asigura că ceilalți își respectă promisiunile.

Care sunt caracteristicile dominatorului?

·        Dintre toate cele cinci răni, dominatorul este cel care are cele mai multe așteptări de la ceilalți, deoarece îi place să prevadă totul și astfel să controleze. Mai mult, este foarte abil în a ghici așteptările celorlalți.

·        Dominatorul își afirmă convingerile cu forță și se așteaptă ca și ceilalți să adere la credințele lui. Repetă foarte des „Ai înțeles?” convins fiind că dacă interlocutorul lui înțelege cei explică, aceea persoană este de acord cu el. Lucru care, din nefericire,  nu este valabil.

·        Dominatorul este rapid în acținile sale. Întrerupe adesea și răspunde înainte ca interlocutorul lui să fi terminat ce avea de spus. În schimb, dacă cineva va îndrăzni să-i facă același lucru va spune răspicat: „lasă-mă să termin, nu am terminat ce aveam de spus!”.

·        Are mult talent și termină repede treaba. Pe cale de consecință nu prea are răbdare cu cei care sunt mai lenți.

·        Când lucrurile nu se desfășoară conform așteptărilor lui, devine foarte repede agresiv, deși nu se consideră o persoană agresivă. Dintre cele cinci caractere, dominatorul este cel care are cel mai des oscilații de dispoziție. Acum poate fi plin de iubire și atenție, iar în secunda următoare, poate să se înfurie din cauza unui mic incident. Interlocutorul lui nu știe cum să se poarte în fața lui trăind frecvent acest gen de atitudine ca pe o trădare.

·        Dominatorul are tendința de a “prevedea” viitorul, adică încearcă să anticipeze tot ce se va întâmpla în viitor. Mentalul lui este foarte activ. Cu cât rana este mai puternică, cu atât vrea mai mult sa controleze totul pentru a nu suferi de trădare și cu atât mai mult vrea să anticipeze viitorul. Neajunsurile majore ale acestei atitudini constau în faptul că el vrea ca totul să se petreacă așa cum a prevăzut și este plin de așteptări față de viitor. Această atitudine îl împiedică în același timp, să-și trăiască din plin momentul prezent.

·        Îi este greu să atribuie cuiva o sarcină și să aibă încredere în acea persoană. Va încerca să controleze mereu dacă sarcina respectivă se îndeplinește conform așteptărilor lui. Are o dificultate atunci când trebuie să-i arate cuiva cum să facă ceva, atunci când acea persoană învață încet. EI nu are timp de pierdut. 

·        Dominatorul nu suportă să fie mințit, cu toate că eI însuși minte foarte des, dar pentru el, acelea nu sunt minciuni. Găsește motivații serioase pentru a deforma adevărul. Minciunile lui, în general mai subtile, sunt necesare, după părerea lui, pentru a-și atinge scopurile sau pentru a se justifica. 

     Încă de foarte mic, cel care suferă de o rană de trădare începe să spună: “sunt capabil să fac asta, lasă-mă să o fac singur” vrea să facă lucrurile în stilul lui, dar îi place ca ceilalți să îl recunoască, să-l felicite și, mai ales, să remarce ceea ce a făcut el.

·        Dominatorul îi consideră foarte repede pe ceilalți drept ipocriți, din cauza lipsei lui de încredere. Din contră, prin comportamentul lui manipulator, am putea foarte des să-l considerăm pe el un ipocrit. 

·        De asemenea, dominatorul nu poate suporta persoanele care trișează. În schimb, când el însuși trișează, de exemplu, la un joc de cărți, pretinde că o face pentru a se amuza sau a verifica dacă ceilalți își dau seama. 

·        persoana care suferă de rana trădării detestă momentele în care ceilalți nu au încredere în el. Se consideră atât de responsabil și de talentat încât crede că ceilalți ar trebui să apeleze la el. Cu toate acestea, nu vede cât de greu îi este lui să aibă încredere în ceilalți.

·        Pentru un dominator, reputația este foarte importantă. Când cineva spune sau face ceva ce ar putea să-i afecteze reputația bună pe care încearcă s-o mențină, se simte insultat și e furios, deoarece trăiește acea situație ca pe o trădare gravă. Va ajunge chiar să mintă pentru a-și menține sau salva reputația sa bună. Ceea ce conteaza cel mai mult pentru el este să aibă reputația unei persoane de încredere, responsabilă, care își face foarte bine treaba. Atunci cand vorbește despre el, nu se destăinuie în totalitate, nu vorbește decât despre lucruri care-i asigură o reputație bună.

 

Care sunt temerile dominatorului ?

 

Ca urmare a acestor caracteristici enumerate, este de la sine înțeles că rana trădării afectează maniera de a comunica. Temerile dominatorului care îl împiedică să comunice clar și să-și exprime cererile sunt:

 

·       Disocierea sub orice formă. Este genul de persoană care trăiește foarte greu o despărțire în cuplu, sau orice formă de disociere. Pentru un dominator este o formă de înfrângere gravă. Dacă el ia decizia de a se separa, îi este teamă că îl va trăda pe celălalt și va fi acuzat ca fiind trădător. Dacă celălalt ia hotărârea primul, îl va acuza el de trădare. Ba mai mult, o despărțire îi va reaminti faptul că nu a avut control asupra relației. Totuși, se pare că persoanele de acest gen trăiesc cel mai adesea despărțiri, rupturi. Dacă Ie este teamă să-și asume un angajament, fac acest lucru din teama de despărțire. Iar această teama îi face să-și atragă relații de iubire în care partenerul nu este liber să se angajeze.

·        Renegarea:  Pentru el, „a fi renegat“ înseamnă „a fi trădat”. În schimb, nu-și dă seama de câte ori îi reneagă pe ceilalți, eliminându-i din viața lui. De exemplu, nu va vrea să dea o a doua șansă cuiva în care și-a pierdut încrederea. Foarte adesea, nici măcar nu va mai vrea să vorbească cu acea persoană. Când este furios, iar lucrurile nu se desfășoară conform așteptărilor lui, poate foarte ușor să întoarcă spatele cuiva, în mijlocul unei discuții sau poate să-i trântească cuiva telefonul în mijlocul unei conversații.

 

Cum se vindecă rana trădării?

 

Rana trădării este pe cale să se vindece când nu veți mai trăi atâtea emoții în momentul în care cineva sau ceva vă va schimba planurile. Vă veți da drumul mai ușor, adică veți înțelege că nu are cum să se întâmple mereu totul conform planurilor și așteptărilor noastre. Nu veți mai căuta să fiți în centrul atenției. Când sunteți foarte mândri de voi, în urma unei reușite, vă va fi foarte bine chiar dacă ceilalți nu vă recunosc meritele. 

Dacă vă recunoașteți în aceste temeri, este o modalitate bună de a descoperi că nu sunteți voi înșivă și că rana trădării  este cea care preia controlul.

E bine de știut că în spatele  măști dominatorului se ascunde o persoană:

·         care posedă calități de lider;

·         care tinde să fie protectoare și calmă;

·         foarte talentată;

·         sociabilă, cu un talent actoricesc deosebit;

·         cu abilități de oratorie;

·   cu aptitudini de a capta și de a valoriza talentul fiecăruia ajutându-i să dobândească mai multă încredere în ei;

·   are capacitatea de a delega sarcini care îi vor ajuta pe ceilalți să se autovalorizeze;

·         știe cum se simt ceilalți și relaxează atmosfera făcându-i să râdă; 

·     este capabilă să treacă foarte repede de la un aspect la altul și să administreze mai multe lucruri în același timp;

·         ia foarte repede decizii;

·         găsește imediat soluții;

·         are în jurul ei oameni de care are nevoie pentru a trece la acțiune;

·         Este capabilă de performanțe mari în mai multe domenii

 

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

 

Citiți și articolele:

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana respingerii

Rana abandonului

Rana umilirii

Rana nedreptății

 

 

Rana umilirii

 Trezirea rănii umilirii are loc când copilului îi este teamă că părintelui îi este rușine cu el când se murdărește sau când face o prostie, mai ales în public sau în fața familiei. Oricare ar fi situația în care îl face pe copil să se simtă umilit, jignit, comparat, lezat sau să-i fie rușine, în acel moment rana umilirii se activează.

Ar fi bine să vedem împreună ce înseamnă cuvântul „umilire”: acțiunea de a te simți umilit, sau de a insulta pe altcineva într-un mod excesiv. Sinonimele acestui cuvânt sunt: ofensă, rușine, jignire, lezare.

Copilul se poate simți stinjenit dacă are senzația că este prea mult controlat de către un părinte, dacă crede că nu are libertate de a acționa sau de a se mișca cum vrea el la nivelul fizic. De exemplu, un părinte își ceartă copilul, care a ieșit cu hainele curate să se joace în balta făcută de ploaie, exact înainte de sosirea musafirilor. Dacă părinții vor povesti incidentul în fața invitaților, umilirea copilului va fi și mai accentuată. Iar acest comportament îl poate determina pe copil să creadă că își dezgustă părinții. Atunci se va simți umilit și îi va fi rușine cu propriul comportament.

Spre deosebire de celălalte patru răni, trăite în relație cu unul dintre părinți clar specificat , Lise Bourbeau afirmă că rana umilirii este cel mai adesea trăită în relația cu mama. Poate fi trăită și în relația cu tata dacă acesta exercită și rolul mamei.

Copilul are suferă de rana umilirii își va crea o mască de masochist. Masochistul este comportamentul unei persoane care găsește plăcere și chiar și satisfacție în suferință. Acea persoană caută durerea și umilirea, de obicei în mod inconștient. Face în așa fel să-i fie rău sau să se pedepsească înainte să facă altcineva acest lucru.

Pentru ușurarea scrierii articolului voi folosi în continuare cuvântul masochist când mă refer la o persoană care suferă de umilire și care poartă o mască de masochist pentru a evita suferința și durerea asociată umilirii.

Rușine vs culpabilitate

De asemenea se impune să înțelegem diferența dintre rușine și culpabilitate. Ne simțim vinovați atunci când judecăm ca fiind rău ceva ce am făcut sau nu am făcut. Contrariul rușinii este mândria. Când o persoană nu este mândră de sine însăși, îi este rușine, se acuză și are tendința să se ascundă. Cineva poate să se simtă vinovat fără să-i fie rușine, dar nu poate să fie rușinat fără să se simtă vinovat.

Care sunt caracteristicile unui masochist?

• Nu-i place să se grăbească. Pentru un masochist îi este  greu să funcționeze într-un ritm rapid atunci când este necesar și îi este rușine când nu reușește să fie la fel de rapid ca ceilalți.
• Vrea să pară puternic și să nu mai fie controlat, devine foarte performant și ia multe responsabilități asupra sa.
• Masochistul are talent de a se plasa în situații de a avea grijă de altă persoană. În consecință uită de sine din ce în ce mai mult.
• Când face totul pentru ceilalți, în realitate masochistul își crează constrângeri și obligații. În timpul cât se ocupă de ceilalți crede că acestora nu le va fi rușine cu el, dar adeseori se simte umilit din cauza faptului că se abuzează de el. El nu-și dă seama că făcând totul pentru ceilalți, îi umilește făcându-i să simtă că, fără el, nu pot reuși nimic.
• Controlează mai ales din teama de nu-i fi rușine de apropriații lui sau de el însuși.
• Masochistul își exprimă greu adevăratele nevoi  și ceea ce simte cu adevărat din teamă de a nu-i fi rușine sau de a face pe altcineva să se simtă jignit.
• În general, masochistul ajunge la un punct în care nu mai este în contact cu propriile lui dorințe. Își dorește atât de mult să-i facă pe plac mamei, încât nu-și acceptă decât acele dorințe care i-ar plăcea mamei lui.
• Masochistul este , de obicei, hipersensibil. Cea mai mica critică îl face să se simtă umilit și neînsemnat.
• Are adesea tendința de a se blama pentru orice și chiar de a lua asupra sa vina celorlalți.

A-și asuma vina și a-și cere scuze nu rezolvă nimic, deoarece, de fiecare data când are loc o astfel de situație, el se va învinovăți din nou.  Lisa Bourbeau subliniază faptul că:„ Este important să ne reamintim faptul că ceilalți nu pot niciodată să ne facă să ne simțim vinovați, deoarece culpabilitatea provine doar din noi înșine.”

• Un lucru important pentru masochist este libertatea. Ei își doresc  să nu dea socoteală nimănui, să nu fie controlați de nimeni și să facă ceea ce vor când vor.
• Masochistul se pedepsește singur înainte ca altcineva să o facă.

Ca urmare a acestor caracteristici enumerate, este de la sine înțeles că rana umilirii afectează maniera de a comunica. Temerile masochistului care îl împiedică să comunice clar și să-și exprime cererile sunt: teama de a nu-I răni pe celălalt, de a fi considerat egoist dacă își dezvăluie temerile, de a fi înjosit sau umilit, teama ca celălalt să-l facă să se simtă un nimic, de a-și spune sau de a simți că este nedemn.

Dacă vă recunoașteți în aceste temeri, este o modalitate bună se a descoperi că nu sunteți voi înșivă și că rana umilirii este cea care preia controlul.

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

Citiți și articolele:

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana respingerii

Rana abandonului

Rana trădării

Rana nedreptății

Rana abandonului

Fiecare dintre noi purtăm în noi răni emoționale adânc ascunse, de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Pentru că ne este greu să suportăm durerea acestor răni ajungem să le ascundem, atât față de noi cât și față de ceilalți, prin crearea unor măști.

Așa cum spuneam într-un articol anterior, Lise Bourbeau a identificat „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” : respingere, abandon, trădare, umilire și nedreptate.

Cum apare rana abandonului:

• atunci când apare un nou-născut. Sentimentul de abandon va fi cu atât mai puternic cu cât bebelușul va avea nevoie de mai multă îngrijire, dacă este adesea bolnav sau are nevoi speciale.
• când părinții sunt foarte ocupați și alocă foarte puțin timp pentru el
• când este internat într-un spital și este lăsat singur acolo (chiar dacă îl vizitează zilnic).
• când părinții se ceartă des și copilul simte că familia este instabilă sau pe cale de destrămare.
• când părinții îl lasă în grija părinților în timpul vacanțelor, mai nou pleacă la muncă în străinătate iar copilul nu are o relație de atașament sigur cu părinții.
• unul dintre părinți moare sau pleacă de acasă.

Personalitatea dependentului

Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă. Cu alte cuvinte să fie o persoană care își crează tot soiul de dificultăți în viață: mai ales probleme de sănătate pentru a atrage atenția.

Dependentul dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident luând proporții imense. El trăiește evenimentele ca fiind dificultăți, folosindu-se de ele pentru a capta atenția celorlalți. În acest fel simte că nu este abandonat.

Emoția cea mai intens trăită de un dependent este tristețea „ pe care o simte în adâncul ființei lui fără să înțeleagă sau să poată spune de unde vine”.

Cea mai mare frică a dependentului este singurătatea deoarece este convins că nu știe să o gestioneze. De aceea are tendința să se agațe de ceilalți și este dispus să facă orice pentru a nu fi părăsit.

Dependentul este persoana care tinde cel mai mult să nu vadă problemele de cuplu.

De teamă să nu fie abandonat, preferă să creadă că totul este bine. Dacă partenerul vrea să plece, va suferi cumplit deoarece, nevăzând problemele, nu se va aștepta la asta.

El este îngrijorat de orice mică schimbare, oricât ar fi de nesemnificativă, interpretând-o ca pe un semn că partenerul vrea să termine relația.

Dependentului îi este teamă de orice formă de autoritate. Își imaginează că cineva care are vocea autoritară, nu va vrea să se ocupe de el. O consideră pe acea persoană indiferentă și rece.

Găsim foarte des în exprimările lor: nu mai suport, absent, singur. El poate părea leneș deoarece nu-i place să facă activități singur, are nevoie de prezența cuiva pentru a suporta acele activități.

Cum vindecăm rana abandonului?

Cel care suferă de rana abandonului își alimentează rana de fiecare dată când renunță, când abandonează un proiect la care ținea mult, când nu se ocupă destul de mult de el însuși și când nu își acordă atenția de care are nevoie.

În procesul de vindecare primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conștienți de masca pe care o purtăm. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare.

Este necesar să identificăm situația din copilărie care ne-a făcut să ne simțim abandonați sau părăsiți. Cu cât simțim mai mult suferința trăită de copilul din noi, cu atât mai multă compasiune trebuie să avem față de el.

Atunci când „ne mutăm” în energia de adult, accesăm o viziune diferită asupra vieții, cu mai multă responsabilitate și conștientizăm că putem supraviețui chiar dacă ne simțim răniți.

Purtarea unei măști ca mecanism de a obține o falsă stare de siguranță nu este o soluție de vindecare, ci doar o modalitate de acoperire a rănii, ca și cum am ascunde gunoiul sub preș, dar pretindem că am făcut curat.

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

Citiți și articolele:

Astăzi voi scrie despre rana abandonului și masca dependentului.

Fiecare dintre noi purtăm în noi răni emoționale adânc ascunse, de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Pentru că ne este greu să suportăm durerea acestor răni ajungem să le ascundem, atât față de noi cât și față de ceilalți, prin crearea unor măști.

Așa cum spuneam într-un articol anterior, Lise Bourbeau a identificat „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” : respingere, abandon, trădare, umilire și nedreptate.

Cum apare rana abandonului:

• atunci când apare un nou-născut. Sentimentul de abandon va fi cu atât mai puternic cu cât bebelușul va avea nevoie de mai multă îngrijire, dacă este adesea bolnav sau are nevoi speciale.
• când părinții sunt foarte ocupați și alocă foarte puțin timp pentru el
• când este internat într-un spital și este lăsat singur acolo (chiar dacă îl vizitează zilnic).
• când părinții se ceartă des și copilul simte că familia este instabilă sau pe cale de destrămare.
• când părinții îl lasă în grija părinților în timpul vacanțelor, mai nou pleacă la muncă în străinătate iar copilul nu are o relație de atașament sigur cu părinții.
• unul dintre părinți moare sau pleacă de acasă.

Personalitatea dependentului

Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă. Cu alte cuvinte să fie o persoană care își crează tot soiul de dificultăți în viață: mai ales probleme de sănătate pentru a atrage atenția.

Dependentul dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident luând proporții imense. El trăiește evenimentele ca fiind dificultăți, folosindu-se de ele pentru a capta atenția celorlalți. În acest fel simte că nu este abandonat.

Emoția cea mai intens trăită de un dependent este tristețea „ pe care o simte în adâncul ființei lui fără să înțeleagă sau să poată spune de unde vine”.

Cea mai mare frică a dependentului este singurătatea deoarece este convins că nu știe să o gestioneze. De aceea are tendința să se agațe de ceilalți și este dispus să facă orice pentru a nu fi părăsit.

Dependentul este persoana care tinde cel mai mult să nu vadă problemele de cuplu.

De teamă să nu fie abandonat, preferă să creadă că totul este bine. Dacă partenerul vrea să plece, va suferi cumplit deoarece, nevăzând problemele, nu se va aștepta la asta.

El este îngrijorat de orice mică schimbare, oricât ar fi de nesemnificativă, interpretând-o ca pe un semn că partenerul vrea să termine relația.

Dependentului îi este teamă de orice formă de autoritate. Își imaginează că cineva care are vocea autoritară, nu va vrea să se ocupe de el. O consideră pe acea persoană indiferentă și rece.

Găsim foarte des în exprimările lor: nu mai suport, absent, singur. El poate părea leneș deoarece nu-i place să facă activități singur, are nevoie de prezența cuiva pentru a suporta acele activități.

Cum vindecăm rana abandonului?

Cel care suferă de rana abandonului își alimentează rana de fiecare dată când renunță, când abandonează un proiect la care ținea mult, când nu se ocupă destul de mult de el însuși și când nu își acordă atenția de care are nevoie.

În procesul de vindecare primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conștienți de masca pe care o purtăm. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare.

Este necesar să identificăm situația din copilărie care ne-a făcut să ne simțim abandonați sau părăsiți. Cu cât simțim mai mult suferința trăită de copilul din noi, cu atât mai multă compasiune trebuie să avem față de el.

Atunci când „ne mutăm” în energia de adult, accesăm o viziune diferită asupra vieții, cu mai multă responsabilitate și conștientizăm că putem supraviețui chiar dacă ne simțim răniți.

Purtarea unei măști ca mecanism de a obține o falsă stare de siguranță nu este o soluție de vindecare, ci doar o modalitate de acoperire a rănii, ca și cum am ascunde gunoiul sub preș, dar pretindem că am făcut curat.

Articol inspirat din cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”

Rana respingerii

Rana umilirii

Rana trădării

Rana nedreptății