marți, 28 noiembrie 2017

De ce terapia de grup?



Terapia de grup oferă fiecărui participant șansa de a produce schimbările dorite în viața sa în prezența altor oameni care se confruntă cu dificultăți asemănătoare și care au o atitudine susținătoare.
Multe persoane afectate de probleme de natură emoțională, fie că este vorba de stress, de încredere scăzută în sine sau de un impas existențial, suferă de pe urma faptului că se simt deconectate de ceilalți, că nu știu cum să interacționeze adecvat, că nu pot menține o relație satisfăcătoare de cuplu ș.a.m.d.
Nicio terapie nu își propune să-i schimbe pe ceilalți, care nu sunt prezenți, scopul este ca schimbarea să se producă în modul cum persoana aflată în terapie se raportează la cei din jur. În acest context, grupul facilitează primirea unui feedback obiectiv legat de propria atitudine și de modul cum este ea primită de ceilalți. Se crează prilejul testării realității în acest microunivers. Grupul reprezintă un sistem de suport și o oglindă care permite conștientizarea blocajelor personale și depășirea lor.
Un beneficiu major al terapiei de grup este sentimentul de a fi înțeles și acceptat. În grup, persoana descoperă că nu este singura care trece printr-o situație grea sau care are gânduri înspăimântătoare. Ceilalți împărtășesc la rândul lor experiențe similare, ceea ce determină sentimentul de normalitate și de universalitate.
Grație acestui fenomen, sentimentul de însingurare de tipul „De ce eu?”, ” De ce mi se întâmplă tocmai mie și doar mie?” este înlocuit cu unul reconfortant, de apartenență.


În grupul de terapie, oamenii care inițial au venit cu o problemă și cu nevoia de a fi ajutați, descoperă sentimentul minunat de a le putea fi de folos celorlalți, prin împărtășirea propriei situații sau prin oferirea de informații. Astfel, membrii grupului au ocazia să experimenteze, în schimbul sentimentului de vulnerabilitate, senzația de putere personală care decurge din însoțirea celorlalți în rezolvarea frământărilor personale.

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Un complex este o îndoială care se transformă în suferință.


E normal să te îndoiești de tine și să nu fii întru totul satisfăcut(ă) de ansamblul caracteristicilor tale. Dar complexul depășește cu mult stadiul insatisfacției ocazionale. El este focalizarea dureroasă și obsedantă, constantă sau foarte frecventă, a ansamblurilor gândurilor noastre asupra unei părți a corpului, considerată dizgrațioasă, sau a unei dimensiuni a personalității noastre, considerată insuficientă sau inadecvată, și care va perturba binele nostru moral și comportamentul social.

De pe urma acestui fapt suferă toată stima de sine cu toate repercursiunile sale, de la sentimentul de nemulțumire până la șubrezirea sănătății lăsând să se dezvolte stări depresive sau anxioase.