Cum să creștem un copil fericit!

De exemplu, dacă adoptăm o atitudine critică plângându-ne de ei, de alții sau de lumea care ne înconjoară. Le arătăm cum să-i condamnăm pe ceilalți sau, și mai rău, cum să se condamne pe ei înșiși.

Mintea copilului este plină de întrebări. Poate cele mai arzătoare sunt: „Cine sunt eu?” și „Care este locul meu pe lume?”. Acestea sunt întrebări esențiale care le definesc personalitatea sau identitatea. De aceea, copiii sunt puternic marcați de enunțuri care încep cu „tu ești”, indiferent dacă mesajul sună „ești un leneș” sau „copil de ispravă”, mesajul vine de la cei mari și se întipărește adânc în subconștientul copilului.

Sunt părinți care au convingerea că dacă își critică copilul îi motivează să-și îndrepte comportamentul. Poate la fel au procedat și părinții acestora cu ei.

Copiii nu privesc criticile ca pe o încurajare, pentru ei critica pare mai de grabă un atac la persoana lui și există mai multe șanse să le provoace o atitudine de autoapărare decât una de cooperare.

Spuneți copiilor dumneavoastră că nu vă place ceea ce fac, fără să minimalizăm respectul de sine pentru copil. Dați de înțeles că El este în ordine, dar ceea ce a făcut nu este.

La fel ca adulții, copiii au dreptul de a-și cunoaște și exprima sentimentele, inclusiv cele de furie și supărare ori de tristețe. Ca părinți trebuie să acceptăm și să respectăm sentimentele și frustrările copiilor noștri, impunând totuși reguli și limite de conduite echilibrate.

Dacă doriți să disciplinați copilul nu folosiți cuvinte umilitoare sau comparații cum ar fi: egoist, tont, ești o pacoste, ești leneș, nu ai minte, ești imatur, ești exact ca taică-tu, ești un tăntălău, nu mă mai bate la cap, controlează-te o dată, din păcate lista este atât de lungă ca să o continui!

Folosiți mesaje pozitive: „Ești prea mare și prea înțelept pentru a o lăsa pe sora ta mai mică să te scoată din sărite cu așa ceva”, „Cum te poți organiza pentru a te descurca mai bine?”, „Ai foarte multă energie, te rog las-o mai încet dragul meu”, „Băiete ai multă imaginație, îmi place ceea ce ai făcut”.

În loc să spuneți „Nu fugi spre șosea!” este mai util să spuneți „Rămâi lângă mine pe trotuar!”, astfel încât copilul să-și imagineze ce are de făcut și nu ceea ce nu are voie să facă. Dați-le copiilor instrucțiuni clare privind modul corect de a gândi, utilizând formulări pozitive cere îi ajută pe copii să gândească, să acționeze pozitiv și să simtă că pot face față, astfel ei își vor imagina succesul și vor avea rezultate bune.

Pentru dezvoltarea încrederii în ei și reușita copiilor noștri în viață trebuie să acordăm atenție și trăsăturilor sufletești nu numai asupra comportamentului lor. Când vedem că aceștia posedă o calitate pe care o admirăm: generozitate, bunătate, sensibilitate, hotărâre sau orice altceva, trebuie să le arătăm că am remarcat-o și că o apreciem.

Dacă copiii noștri trăiesc în aprobare, învață să se placă pe sine și stabilesc relații mai calde și mai stabile.

Copiii, au și ei, sentimente lor, gândurile și dorințele lor. Ca și părinții lor, copiii au  dorința de a fi acceptați în familie sau la grădiniță, ori în cercul de prieteni. Ei își formează propriile lor visuri, dorințe, păreri, chiar dacă uneori acestea nu sunt atât de complexe ca ale persoanelor mature, însă trebuie să le acordăm ca oricărei ființe umane, respect și considerație și atunci când aceștia ne comunică ceva să-i ascultăm cu adevărat. Atunci când copiii se simt ascultați și își pot exprima gândurile și sentimentele, ei devin mai curajoși și mai siguri pe ei, știind că părerea lor contează.

Trebuie să credem în visurile  copiilor noștri și trebuie să credem în copiii noștri, mai ales când și-au pierdut încrederea în ei înșiși, încurajându-le visurile din tot sufletul, talentele, calitățile, ajutându-i să devină adulți, capabili să înfrunte viața cu siguranță de sine.

Psihologia amantei

Spre deosebire de perioadele romantice pe care le-a trăit amanta din anii  '40, amanta din ziua de azi este nevoită să împartă nu numai bărbatul cu altă femeie, ci și budoarul cu alte amante. Asta, deoarece chiriile la garsoniere sunt foarte mari și domnii sunt nevoiți să pună mână de la mână și să înființeze „asociații specializate” în acest domeniu. Să închirieze apoi un loc pe care, conform unui grafic bine stabilit, să-l folosească perechi-perechi, fără să se intersecteze.

Aceste meschine probleme locative fac viața unei amantei contemporane mai grea, mai nesigură. Consecințele sunt suportate de domni și le lovesc indirect și pe soțiile acestora. Crizele revendicative „din iubire” subțiază de regulă buzunarele și coșul familiei care are astfel de cheltuieli, pentru că „liniștea” costă, iar bărbații sunt dispuși să plătească. Cheltuielile cu amanta reprezintă o realitate pe care nu se știe câte familii au curajul să o recunoască.

O caracteristică psihologică a amantei este nesiguranța și, pentru că nu se știe cât durează, amantele trăiesc ziua de azi ca și când ar fi ultima și de aceea profită din plin. Nu se știe când dragostea moare ucisă de banalitate, se poate întâmpla și amantelor, nu numai soțiilor, și  nu se știe când poate apărea altă femeie care să-i ia locul în inima prietenului ei. Năucitor este că nevasta nu-și imaginează că și amanta trăiește aceeași teamă ca și ea.

Divorțuri, partaje, stări de nesiguranță

Uneori, pentru a termina această stare de nesiguranță, unele amante aleg să sufere oficial și se transformă în neveste pentru iubiții lor. Cu chiu, cu vai, printre divorțuri și partaje, ies din conul de umbră în care au fost ținute. Revendică cheia de la apartament sau ce a mai rămas după partajul domnului și primește duminica, oficial, prietenii aferenți, și ei împărțiți la același partaj, cărora trebuie să le intre în grații printre ciorbe și sarmale, trudite în acel loc numit bucătărie.

Ce face domnul în acest timp, când fosta amantă și proaspătă doamnă, se luptă cu fantomele trecutului? Nu este greu de imaginat... Același fotoliu, aceeași telecomandă și este timpul pentru o nouă vânătoare!? O doamnă îmi mărturisea că „diferența este că atunci când îi eram amantă îi șifonam cămășile deschizându-i nasturii. Acum ca nevastă trebuie să-i calc aceeași cămașă și să-i închid nasturii”.

Amantele sunt genul de femei care au nevoie de protecție. Atunci când în cuplu există o nevastă care domină, impune și conduce, soțul este predispus să caute în afară. Acolo caută un anumit profil psihologic feminin, capabil să-i împlinească anumite nevoi firești. Amanta interpretează rolul victimei care are nevoie să fie salvată. Iar bărbatul acceptă. Oricum este mai interesant decât jocul psihologic de acasă, unde nevasta ia locul mamei care îl dădăcește și-l îngrijește: să nu răcească, să nu plece fără pachet, asumându-și responsabilitatea pentru ceea ce el nu face bine. De fapt, acest joc este o formă de control, de care nici nevestele nu sunt conștiente că îl practică. La un moment dat, soțul se revoltă și își dorește o femeie, nu o mamă, care să-i pună în valoare calitatea de adult. O amantă răspunde instinctiv acestor nevoi, făcându-l să se simtă util, pentru că ea are în permanență grijă să-i dea o problemă de rezolvat, o mașină de reparat, pentru că ea, o femeie singură și neajutorată, nu poate trăi fără ajutorul lui. În poziția de victimă se află femeia care devine amantă doar ca să-și confirme ei însăși că nu merită statutul special de soție.

 Pentru că o amantă știe să asculte, apar astfel confidențele și simpatia, apoi intimitatea și de aici nevoia de convorbiri nelimitate, explicații, mesaje și email-uri care nu se mai termină.

După un timp, subiectele se epuizează. S-a întâmplat după nuntă și cu actuala soție. O femeie care alege să fie amantă ar trebui să se întrebe de ce admite în viața sa un bărbat cu o jumătate de normă. Atâta poate? De ce se mulțumește cu rolul roatei de rezervă, chiar dacă el îi îndeplinește dorințele materiale și uneori dorm și împreună?

O tipologie aparte este femeia care devine amantă deoarece își dorește un statul social superior, fie că vorbim despre cadouri, bani sau despre obținerea unei poziții profesionale importante pentru cariera sa.

Amantele au trăsături feminine și îndârjire masculină

Această calitate ar putea fi folosită altfel, nu pentru a beneficia mai mult de timpul, sentimentele și banii soților sau de a profita de comportamentele greșite ale soțiilor, ci pentru a trăi o relație plină, autentică, nicidecum „pe furate”.

Ar fi util ca femeia  care acceptă rolul secundar într-un cuplu să-și pună următoarele întrebări:

• Care sunt nevoile mele?
• Ce am eu de oferit?
•  Chiar asta îmi doresc sau accept această relație fiindcă nu pot avea ceva mai bun?
• Cum vom fi peste cinci ani?

Iar dacă așa arată „viața fericită” pe care v-ați dorit-o, cu siguranță că meritați mai mult. Fiecare fată visează în copilărie să devină prințesă, să fie iubită și respectată. Doar de voi depinde ca visele să devină realitate. 

Săptămâna oarbă

Ce s-ar fi întâmplat cu Romeo și Julieta dacă ar fi trăit împreună? Știe cineva dacă există vreun ghid pentru a doua zi, după nuntă? Încurcate sunt căile iubirii! Este atât de greu uneori să poți diferenția lucid dacă iubești sau nu, care este diferența între iubire și îndrăgostire, dacă faci o proiecție sau iubești pentru că faci o proiecție.

Cum știm dacă este alesul/aleasa?

Este și mai greu să poți diferenția iubirea de dependență. Oare există niște criterii sigure și eficiente care să ne ajute să ne dăm seama dacă iubim cu adevărat sau nu o persoană? Unul dintre acești indicatori este gradul de toleranță. Toleranța la ceea ce face persoana iubită, la greșelile ei. De fapt la ceea ce noi percepem prin a fi greșeli din comportamentul ei. Toleranță la gesturi, la cuvinte, la un anumit comportament, la tot ceea ce ne deranjează la celălalt, la imperfecțiunile pe care, la începutul relației, într-un mod uimitor , avem puterea de a le minimaliza și avem puterea de a maximaliza calitățile și, așa, ușor, ușor, mai ajustăm dintr-o parte, mai întindem din alta și potrivim personalitatea persoanei pe care o alegem să o iubim, peste modelul imaginației noastre. Îmbrăcăm ceremonios costumul de ginere și rochia de mireasă, anunțăm rudele, facem pozele obligatoriu în parcul cel mare, iar după adormim obosiți de toate acestea. Ce facem însă atunci când ne trezim?

Conviețuirea înainte de căsătorie oferă răspunsurile!

Puțini se mai întreabă cât este realitate și cât este iubire, cât este adevăr, în ceea ce privește calitățile celuilalt, și cât este imaginație. Până unde poate merge toleranța? Gesturi care, înainte de a locui împreună ni se păreau nostime se pot transforma după câteva săptămâni în comportamente intolerabile: obiceiul lui de a lăsa ciorapii și hainele pe oriunde- înainte, un semn al existenței lui în viața ta- acum sunt prilej de efort fizic și psihic; drăgălășenia ei de a căuta cheile pierdute prin geantă devine exasperantă. Vă las pe dumneavoastră să complectați această listă.

Înainte de a face marele pas și a spune „Da”, vă invit să reflectați și la aceste aspecte mai puțin romantice „de după” ce se termină povestea cu prințul și prințesa. Apoi, puteți face un exercițiu de vizualizare, încercând să vă imaginați scene din viața dumneavoastră de cuplu peste o lună, peste un an, peste cinci ani. Dacă aveți ocazia să locuiți împreună înainte de nuntă, este un mod inteligent de a afla cum funcționează relația de cuplu pe care o creați.

Încercați să aflați din postura de observator extern relației, ce simțiți. Dacă vă place ce vedeți. Cât de dispuși sunteți să-l acceptați pe celălalt, fără să încercați să-l schimbați, și dacă aveți răspunsuri afirmative la toate aceste întrebări este posibil să fi găsit ceea ce ați căutat!

Psihologii pot recunoaște ușor o relație care funcționează. Cei doi parteneri râd mult când sunt împreună! Cum este relația în care sunteți în prezent? Există momente în care râdeți din tot sufletul? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci aveți toate șansele să vă fi găsit jumătatea, cel puțin pentru o perioadă!

Dedic acest articol unei cliente dragi mie! Sper să-i fie cu folos!

Iubirea violentă

Din punct de vedere etic, cei care aparțin acestei tipologii sunt considerați „moralmente idioți”, adică persoane incapabile de a recunoaște drepturile celorlalți. Aceasta nu este cea mai bună carte de vizită pentru un pretendent, mai ales dacă ținem cont și de faptul că acești indivizi tind să violeze normele sociale, sunt extrem de impulsivi, iresponsabili și întreprind frecvent acțiuni frauduloase sau ilegale. Însă, cu adevărat surprinzător este faptul că reușesc să-și găsească pe cineva, să se căsătorească și să aibă și copii.

Dacă în cazul tipului paranoid am pus întrebarea „cum e să trăiești în pat cu dușmanul?”, aici problema devine „cum să supraviețuiești unui prădător?” Și nu mă refer neapărat la criminali în serie, ci la cei care, deși intră în tipologia antisocialilor, trăiesc în societate ca oameni de bine, ei fiind de fapt o amenințare pentru oricine. Indiferent din ce categorie ar face parte: escroci la costum, scandalagii, nechibzuiți sau oportuniști, toți posedă nucleul dur al distrugerii interpersonale, toți îi tratează pe ceilalți ca pe niște obiecte, indiferent câtă iubire le-ar jura.

Pânza de păianjen afectivă a tipului antisocial se țese pe baza a trei scheme profund patologice și dăunătoare: „Nu mă interesează nici durerea, nici fericirea ta”; „Ți-o meriți, cine te pune să fi atât de slab?” și „Nu am nici o obligație față de tine”.

Reificare afectivă: „Nu mă interesează nici durerea, nici fericirea ta”

Egocentrismul antisocialului nu corespunde ca în cazul narcisistului, unei credințe în propria grandoare care l-ar face să se simtă unic și special, ci unui stadiu al „eului” care exclude pe oricine altcineva: sunt singur în lupta cu viața. Antisocialului îi este suficient propria persoană, și de aceea îi pune pe ceilalți în buzunar și îi poartă cu sine ca pe niște lucruri, fără să aștepte vreun fel de aprobare.

Dispreț/maltratare: „Ți-o meriți, cine te pune să fi atât de slab?”

Pun întrebarea ; pe cine „respectă” indivizii antisociali? De fapt, respectă ei pe cineva? Da. Principiul supraviețuirii celui mai apt îi face să îi respecte pe cei puternici sau pe cei care i-ar putea învinge. Un prădător respectă alt prădător. Cei care iubesc conform unui tipar antisocial se percep pe ei înșiși ca trăind într-o junglă preistorică, unde trebuie să supraviețuiască cu orice preț.

Există, la indivizii antisociali, un anumit delir al omnipotenței, care se manifestă după o logică a „totalei dominații”: puterea zdrobitoare, de o parte, și acceptarea pasivă, din partea victimei ordinii ierarhice.

Dominația totală presupune atât desconsiderarea, cât și disprețul adresate celuilalt. „Sunt deasupra ta și tu nu însemnezi nimic”. Să-l iubești pe un antisocial înseamnă să mori de două ori: ca persoană în accepțiunea juridică, de vreme ce îți pierzi „dreptul de a avea drepturi”, și ca subiect moral, pentru că-ți distrugi identitatea și te depersonalizezi. Atenție! Nu trebuie să vă gândiți neapărat la agresiuni fizice și ochi învinețiți; strategia prin care tipul antisocial își supune perechea, o umilește și îi anulează inițiativele poate să fie foarte subtilă și să treacă neobservată la prima vedere. Ei posedă un nivel intelectual ridicat și, deși impulsivi, sunt și manipulatori și pot acționa cu premeditare. După un timp petrecut în cuplu, partenerii antisocialilor își pierd energia vitală și devin extrem de conformiști și resemnați cu propria soartă. Uneori această inerție tinde să vină acompaniată de o iubire intensă pentru călău.

Iresponsabilitate interpersonală: „Nu am nici o obligație față de tine”

Pentru tipul antisocial, vina sau remușcarea nu există. Ideea de compromis nu există și cu atât mai puțin conceptul de obligații fie ele de serviciu, conjugale sau economice. Nu vor accepta reproșuri, pentru că nu-și vor asuma nici conștiința și nici consecințele unui fapt. Incapacitatea de a-și pune la îndoială vorbele sau faptele generează o iluzie a controlului cu grave consecințe morale. Mintea lor este impregnată de cel mai crud autoritarism: „Nu am nevoie să mă justific, nici să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele”.

De ce ne împotmolim într-o relație antisocială?

Pentru a înțelege de ce o persoană aparent lucidă și inteligentă se împotmolește într-o relație antisocială, trebuie să luăm în considerare doi factori:

1.       Indivizii antisociali, fie ei bărbați sau femei, sunt teribil de încântători și de seducători atunci când încearcă să cucerească, chiar și după ce reușesc. Sunt lupi în piele de oaie, dar le iese.

2.       Anumite persoane găsesc în tipul antisocial o formă de compensație pentru anumite carențe proprii.

Dacă manifești vreuna dintre schemele de inadaptare pe care le voi enumera mai jos, probabil că vei sfârși prin a te simți atras de tipul antisocial:

Slăbiciune cronică:„Am nevoie de un partener care să mă apere”. Unii oameni nu caută pe cineva să-i iubească, ci o gardă de corp afectivă. Cei care se simt incapabili de a înfrunta viața de unii singuri au nevoie  de cineva care să le garanteze o protecție fundamentală pe baze sigure.

Dispreț față de teamă: „Am nevoie de o persoană curajoasă, pe care să o admir”. Antisocialii, mai mult decât curajoșii, sunt temerari, nu evaluează pericolul real și transformă îndrăzneala într-o atitudine iresponsabilă, care pune în primejdie integritatea proprie și pe a celorlalți.

Dependență de pericol: „Am nevoie ca celălalt să mă facă să experimentez emoții puternice”. Antisocialii au nevoie de emoții foarte puternice, pentru a simți că sunt în viață: le place să asculte muzica dată la maxim, să conducă cu viteză, să practice sexul violent sau să sară cu parașuta; în fine, dacă și-ar putea trăi întreaga viață într-un montagne russe, ar face-o. Nu numai că manifestă o toleranță scăzută la frustrare, care îi conduce rapid la agresiune, dar suferă și de o scăzută „toleranță la plictiseală”, care îi face să caute în permanență activități extreme. Și atunci, nu este de mirare că persoanele care se arată interesate de stimulii variați, găsesc în antisociali partenerii perfecți pentru aventuri senzoriale extreme.

Cum să recunoști o persoană antisocială înainte de a te îndrăgosti ?

·  Se va arăta forte puțin interesat de ceea ce crezi sau simți tu.

·  Sunt mincinoși și manipulatori

· Este posibil să violeze cu mare lejeritate anumite reguli sau norme

·  Nu va accepta să i se spună „nu” și va încerca să te transforme în „complicele” lui

·  Le place să-și demonstreze puterea și să-i uluiască astfel pe ceilalți, așa că se va lăuda cu forța, tăria sau curajul său.

·  Încă de la început, va căuta să îi accepți fără rezerve ideile și sentimentele

·  Vei simți, față de el, un amestec de atracție și teamă, pe care nu îl vei putea descifra cu ușurință

·   Îți vei da repede seama că te tratează ca pe un obiect

Simți când „iubirea malignă” îți dă târcoale. În adâncul nostru, simțim când cineva este sau nu este de încredere (asta dacă nu avem un profil paranoid și atunci întreaga lume ni se va părea amenințătoare). Dacă indicatorii menționați anterior sunt prezenți, ști deja ce ai de făcut. Revizuiește-ți vulnerabilitatea și, când observi că un antisocial își țese pânza de păianjen în jurul tău, îndepărtează-te.

„Iubiri toxice” Walter Riso