O relație se construiește anevoios printr-o succesiune de conflicte,
de crize, de tatonări și de medieri, care în cazul fericit va conduce la
ajustări , la adaptări sau se va sfârși printr-o separare și ruptură.
Conviețuirea într-o relație înseamnă acceptarea în timp a faptului că
te legi de o anumită ființă, a te alia cu ea în vederea realizării unui proiect
de viață în comun. Viața de cuplu presupune capacitatea de a te lega de
celălalt, fără ca aceasta să însemne a și-l atașa, a-l sufoca sau a-l poseda.
Pentru a putea face o alianță, trebuie să știm uneori să desfacem
alianțe, adică să acceptăm , să ne distanțăm sau să modificăm sau să inventăm
raporturi noi cu persoanele semnificative din viața noastră anterioară relației
de cuplu.
Dar să parcurgem pe rând etapele unei relații amoroase și să înțelegem
mizele în jurul cărora se structurează secvențele relaționale ce vor coabita
mai mult sau mai puțin armonios cu sentimentele, credințele, visurile unuia sau
ale celuilalt.
Faza timpurie a cunoașterii
este marcată de viziunile idealizate despre celălalt și despre relația la care
ne așteptăm. În această etapă am tendința să-mi limitez exprimarea
personalității mele în funcție de ceea ce cred eu că reprezintă dorințele,
prioritățile, nevoile celuilalt. În paralel, voi da atenție trăsăturilor și
aspectelor pe care le consider valoroase la el. Voi avea grijă să fiu tolerantă
și voi trece cu multă grație peste trăsăturile care îmi plac mai puțin. În ceea
ce mă privește, voi căuta să mă pun în valoare, să accentuez trăsăturile care
îi plac celuilalt, iar pe de altă parte, voi încerca să le ascund pe cele care nu-i plac. Voi renunța de
bună voie la activitățile care îmi plăceau, dar care riscau să nu fie
împărtășite de partener. Dimpotrivă, o să-mi placă brusc boxul, cursele de
mașini, cățărările... pentru că celălalt este un împătimit al sportului.
Rezumând, îl văd pe celălalt așa cum vreau, nu așa cum este. Mă
străduiesc să-i arăt că sunt capabilă să-i satisfac nevoile personale
specifice. Și pot merge până a-mi imagina că sunt singura în stare să i le
satisfacă.
Fiecare în parte caută să se contopească în alianța noi. Dar cu timpul această relație
idealizată este supusă realității. Fațetele personalității noastre mai puțin
expuse încep să se dezvăluie. Încetul cu încetul, acestea vor începe să
deschidă răni narcisiste, chiar dacă ele vor rămâne ascunse. La început aceste
răni vor fi mascate sau pansate de
speranță sau recurgând la bunăvoința fiecăruia, dar aceste răni sfârșesc a fi
reactivate la cea mai mică decepție sau frustrare.
Din această etapă ar fi de
dorit să învățăm să ne diferențiem.
Apoi apare etapa luptelor
pentru putere. Este momentul când se crează zone de influențe, se instalează
acorduri tacite, se împart roluri. Începem să conturăm harta relației, unde se
remarcă sfere în care „mai mult eu iau
deciziile care îți convin” și altele în care „mai mult tu iei decizii care îmi
convin și mie”. Aceste încercări de influențare, vor duce încet dar sigur la
înstrăinarea de celălalt, de dorințele noastre sau vor naște tendințe de a-l
supune pe celălalt așteptărilor noastre. În această etapă apar forțele de
destrămare dar și primele reacții de violență directă sau indirectă la adresa
celuilalt. Cu cât sunt mai conservatoare, cu atât o să-mi forțez partenerul să
fie așa cum am crezut eu că este, cum am vrut eu să cred că este, cum m-a lăsat
el să cred că este.
În această etapă a relației, ar fi bine să învățăm să renunțăm la a
mai dori să-l schimbăm pe celălalt.
Este momentul apariției perioadei
de criză ce corespunde mișcării de destrămare a acelui status-quo construit
cu atâta implicare emoțională. Această etapă este marcată de redirecționarea
energiilor și investițiilor afective spre alte sfere de activitate, centre de
interes, roluri : muncă, casă, copii, prieteni, somatizări, alcool. În această
etapă, misiunea noastră devine tot mai grea: putem învăța să acceptăm
unicitatea relației.
Încercările de a depăși criza vor trece prin conflictele necesare
maturizării relației. Este momentul să ne autodefinim pentru a-i arăta
celuilalt pe ce poziție ne situăm.
Urmează etapa când vine vremea să acceptăm
realitatea. Ea presupune să recunoaștem o pierdere, că putem renunța la
ideea că fiecare poate și trebuie să-i închine totul celuilalt, că fiecare
poate și trebuie să aștepte totul de la celălalt. Legătura de iubire se va
poziționa, în cel mai bun caz, pe baze noi. Este etapa în care fiecare devine
responsabil pentru propriile acte. Nu îl mai consider pe celălalt responsabil
de ceea ce mi se întâmplă mie.
Atunci când relația supraviețuiește etapelor precedente, partenerii se
vor putea regăsi într-o creație comună
prin deschidere conștientă, ascultarea celuilalt și a lumii.
Viața în doi, bazată pe respectul de sine, simțindu-te respectat și
respectându-l pe celălalt, înseamnă să rămâi deschis la schimbări și dezvoltare
personală. Înseamnă să fi atent la etapele ce trebuiesc traversate, chiar dacă
uneori sunt în disonanță. Înseamnă să înveți câteva principii de viață în comun
și să-ți asiguri mijloacele cu care să aplici aceste principii. Înseamnă să nu
confuzi niciodată sentimentele cu relația, și să dezvolți o relație sănătoasă
pentru fiecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu