Lupta cu propriile complexe

E normal să te îndoiești de tine și să nu fi întru totul satisfăcut(ă) de ansamblul caracteristicilor tale. Dar complexul depășește cu mult stadiul insatisfacției ocazionale. El este focalizarea dureroasă și obsedantă, constantă sau foarte frecventă, a ansamblului gândurilor noastre asupra unei părți a corpului, considerată dizgrațioasă, sau a unei dimensiuni a personalității noastre, considerată insuficientă sau inadecvată, și care va perturba binele nostru moral și comportamentul social. De pe urma acestui fapt suferă toată stima de sine, dar starea de rău se concentrează asupra complexului.

Putem fi complexați de orice

Există complexe de „prea mult(ă)” ( grăsime, păr), de „nu îndeajuns de mult(ă)” (celulită, înălțime, mușchi), de „nu e cum ar trebui” etc. Ne putem focaliza deopotrivă pe defectele presupuse ale caracteristicilor noastre psihice: lipsa de cultură, de inteligență, de vivacitate de spirit etc. Te poți complexa când admiri pe cineva și-ți lași libere gândurile negative despre tine însuți: nu te mulțumești să admiri, ci te compari defavorabil și te acuzi că nu ești la înălțime în dimensiunea comparată. Aceste complexe sunt un teren nesfârșit de suferințe. Ele sunt mai puțin spectaculoase decât complexele fizice, dar uneori și mai dăunătoare. Ele dovedesc certitudinea, obscură și dureroasă, a unei „insuficiențe de sine”.

Ce anume trebuie să evităm

Ca toate problemele legate de stimă de sine, complexele, oricare le-ar fi sursa lor, sunt agravate și cronicizate de atitudini de supunere și de demisie față de fricile vehiculate de insatisfacția de sine. Tot ce merge deci în sensul complexului trebuie combătut:

• Supunerea față de complex, adică renunțarea la a te expune privirilor sau judecăților, evitând ocaziile de a-ți dezvălui presupusul defect: să nu mai vorbești ca să nu ți se vadă lipsa de cultură, să nu apari în costum de baie etc.
• Să nu te expui decât odată ce complexul este „compensat” și sub control: să nu iei cuvântul decât pe subiecte pe care le-ai pregătit în prealabil, să nu ieși din casă nemachiată, să porți   talonete sau perucă.
• Să îți sacrifici libertatea sau demnitatea ca să te faci acceptat: multe destine de „țapi ispășitori” sunt legate de complexe care induc teama de a fi respins. Aceste persoane sunt gata de orice ca să fie acceptate, chiar și să suporte batjocuri și umiliri.

      Ce este adecvat

Nu există „o” soluție care să vindece infailibil complexele, ci un ansamblu de eforturi care, puse cap la cap, vor face să se retragă încetul cu încetul complexul sau, cel puțin, manifestările sale excesive:

• Să înțelegem de unde ne vin complexele. Mesaje umilitoare din partea părinților? Complexele părinților înșiși? Carențe afective? Anumite evenimente de viață? Am avut deja experiența respingerii fiindcă dezvăluisem de ce anume mi-era rușine? Dar în acest caz, experiența respectivă se poate repeta după intervale de ani de zile? Cu alte persoane? Cu persoanele pe care le frecventez actualmente?
• Să îi observăm pe ceilalți: să vedem cum „defecte” asemănătoare nu îi împiedică pe alții să trăiască liber. Să încercăm să vedem cum trăiesc cu defectele lor și nu încearcă cu orice preț să și le ascundă. Să înțelegem că această libertate luată față de limitele lor nu este deloc un noroc, ci rezultatul unor atitudini mentale și comportamentale adaptate, precum cele subliniate în acest articol.
• Să vorbim cu ceilalți: complexele se hrănesc din rușine și izolare. Vorbitul despre ele nu le vindecă, dar le diminuează puterea. 
• „Știu că ceilalți se descurcă. Dar insatisfacția vine din mine”, efortul de-a vă aminti regulat părerile pozitive exterioare este benefic.
• Să luptăm cu „paranoia complexului”: nu, nu toate eșecurile noastre vin din defectele care ne complexează, și toate privirile ațintite asupra noastră nu înseamnă că ceilalți ne observă punctele slabe.
• Să lărgim privirea asupra noastră: să ne vedem ca pe o persoană globală, să ne lărgim viziunea de sine și să nu ne reducem la slăbiciunile, limitele și defectele noastre.

Cu cât te-ai arătat mai talentat în arta de-a te preface, cu atât te pomenești mai prins în capcană de complexele pe care le ai, ca un mincinos de minciunile sale. Acest lucru trebuie știut, deoarece deseori el este cel care te blochează, odată ce ești hotărât și motivat să scapi de complexe.

Articol inspirat din „Imperfecți, liberi și fericiți” Christophe André