Pericolul este că majoritatea dintre
noi credem că această înstrăinare trece de la sine. Alegem să ignorăm aceste străfulgerări de
gânduri și să ne îndreptăm atenția către lucruri care par presante și mult mai
importante decât aceste semnale venite direct de la suflet, dis-de-dimineață,
când încă cenzura rațiunii nu a fost activată.
Dacă observați
aceste semne este clar că nimic bun nu poate urma dacă nu intervenim la nivel
conștient, îndreptându-ne atenția în mod voit spre aceste strigăte ale
sufletului care la noi ajung însă, ca un palid ecou înăbușit de vocea rațiunii.
Mai rămâne apoi
de luptat cu acea instanță din capul nostru care sigur condamnă pe cineva,
poate pe noi „sigur nu am făcut destul”, sau pe celălalt „care sigur a devenit
distant, insensibil, preocupat de alte lucruri”. Iar noi în acest ultim caz,
devenim victime ale sorți, decise să punem în practică mitul Penelopei,
oferindu-i celuilalt timp „să-și revină”. Al doilea caz, de rezolvare a acestei
situații, primește coroniță de premiant
fiindcă ne oferă o idee mai bună despre propria imagine de sine, prinți sau
prințese, generoși și calculați, deciși să-l așteptăm pe celălalt. Pentru
aceste persoane cu viziuni romantice, țin să vă amintesc că Disney World și
ținutul basmelor nu se află în dormitor( se poate crea foarte bine de altfel,
știm asta cu toții, dar nu din această perspectivă de alarmă când apar aceste
gânduri de înstrăinare).
Rezolvarea se
află în conștientizare, asumare și dialog. Într-un cuvânt spus: acțiune! Iar
pentru aceste acțiuni este nevoie de curaj. O relație se construiește în doi și
nu înseamnă a gândi și a produce scenarii de unul singur. Apoi, o relație
înseamnă comunicare. Cel mai mare secret al unei relații de cuplu este timpul
petrecut împreună. Ar fi bine prin a începe să conștientizați cât timp
petreceți împreună și dacă inventați ocazii sau creați oportunități pentru a
fi, pentru a exista sau pentru a face lucruri împreună.
Prin timpul
acordat nu înseamnă să stai lângă partener și să te uiți la televizor. În acest
caz, persoana „utilă” este televizorul, și nu partenerul sau partenera. A
închide televizorul și a privi partenerul, a-i vorbi, înseamnă timp acordat cu
iubire celuilalt. Împreună înseamnă ca nimic să nu ne distragă atenția. Acțiuni
concrete pot fi acestea: să petrecem weekend-ul la munte, întâlniri la prânz în
oraș, a sta de vorbă seara câteva minute despre ziua care a trecut, o plimbare
în parc, eventual putem opta să mergem de mână cu persoana iubită. Când doi
oameni sunt alături, asta nu înseamnă că sunt împreună. Ne putem afla în
aceeași cameră cu celălalt, dar asta înseamnă că suntem doar unul în preajma
celuilalt. Să fim împreună înseamnă să fim concentrați asupra a ceea ce se
întâmplă la nivel afectiv, să avem dorința comună de a ne comunica afecțiunea,
să ne placă să fim împreună.
Iubirea matură,
în care găsim bunătate și blândețe, crează un cadru de siguranță. Tonul blând, felul în care ne exprimăm o dorință sau o nevoie, îi transmit celuilalt ideea că-l
respectăm, că îl considerăm egalul nostru. Partenerul poate alege să
reacționeze la dorința ta sau să refuze, pentru că iubirea este întotdeauna o
alegere. Când ești sarcastic, arogant
sau pur și simplu ridici tonul pentru că ai fost deranjat de solicitarea lui,
devii din iubit tiran. Teama sau
vinovăția nu înseamnă iubire.
Fiecare dintre noi ar dori să aibă un paradis conjugal, numai că
trebuie să înțelegem că acesta trebuie construit în fiecare zi, el nu poate
exista pur și simplu, fără ca noi să facem nici cel mai mic efort. Nu există un
singur vinovat al naufragiului sau un singur constructor al fericirii. În
iubire, ca și în comunicare, este nevoie de doi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu