Există tipul soțului laudativ și admirativ care manifestă o tandrețe
demonstrativă pe scena socială, în grupul de prieteni, rude sau cunoscuți, ceea
ce nu-l împiedică în intimitate să fie ostil, posac, indiferent față de soție. Soția excesiv de supusă, docilă, deși
mimează necesitatea și satisfacția primirii unui sprijin și a unei protecții
afective din partea soțului, decide și acționează de cele mai multe ori
independent. Deseori joacă partitura îndrăgostitei, dar disimulează egoismul,
imaturitatea și incapacitatea de a iubi real.
Iubirea de fațadă, afișată demonstrativ,
prin gesturi convenționale, plictisitoare, devine obositoare, lipsită de sens
și substanță. Partenerii angajați în jocul interacțional al iubirii aparente
prezintă de obicei anumite structuri de personalitate nepregătite pentru acest
tip de comuniune completă și matură cum este căsătoria.
Iubirile tranzitorii, sau sindromul
„Don Juan”, le manifestă personalitățile cu o mare sensibilitate la stimulii
erotici din jur, mereu în căutare de inedit și de schimbare, de nevoie de
experimentare, insațiabilii afectiv, având o curiozitate erotică peste medie.
Aceste persoane manifestă carențe pe planul stabilității și profunzimii
sentimentelor, stilul de dragoste conturat fiind instabil și superficial.
Iubirile egoiste constituie altă fațetă
a posibilei aparențe a acestui sentiment. Partenerul care „iubește” egoist
manifestă o veritabilă tendință de dominare, autoritarism, orgoliu excesiv,
iubindu-l pe celălalt doar dacă acesta devine lut modelabil după bunul plac al
partenerului tiran. Dispare principiul simetriei și egalității în cuplu.
Iubirea-compromis este o formă
frecventă de iubire aparentă și se manifestă, de obicei, după consumarea unei
vieți conjugale relativ îndelungate. Aceste cupluri, deși în aparență duc o
viață conjugală în frustrări reciproce, insatisfacții și ostilități, încearcă
să salveze aparența iubirii de dragul copiilor, al casei, al funcțiilor
sociale. Concesia afectivă pe care unul dintre parteneri o face celuilalt
reprezintă un compromis. Soția mimează indiferența față de escapadele soțului
„pentru a păstra copiilor un tată”, soțul iartă răceala soției „pentru a avea
copiii mamă”. În cuplurile scindate psihologic și sexual, iubirea-compromis
maschează necesitatea menținerii unei relații materiale bine consolidate,
imposibilitatea partenerilor de a renunța la obiceiurile și normele conviețuirii
sociale statuate. Teama de judecată socială, de „gura lumii”, de oprobriu,
acționează ca o pârghie mobilizatoare a resurselor cuplului în sensul
menținerii sale pe traiectoria iubirii aparente. Astfel se conturează și apar
viețile paralele sau cooperarea formală pe parametrii economici, soții devenind
colaboratori co-interesați, lucizi, eficienți pentru a nu fi nevoiți să
petreacă prea mult timp împreună.
În iubirea incomplectă, unele dintre
formele de comunicare și interacțiune sunt amplificate sau diminuate excesiv.
În astfel de cupluri, fie că se dilată rolul relației cerebrale în dauna celei
sexuale, fie lucrurile se petrec invers. Există soți hiperlucizi care comunică
bine în planul ideilor, concepțiilor, acțiunilor și intereselor comune, dar se
bucură mai puțin sau deloc de comunicarea erotică, sexuală. Există și celălalt
pol, în care soții au o viață sexuală împlinită, dar au serioase dificultăți în
planul aspirațiilor comune, al sferei de interese și concepțiilor despre viață.
În ambele cazuri, plictiseala este pericolul care determină disfuncții ale
cuplului, provocând devitalizarea căsniciei.
Primul pas pentru
îmbunătățirea vieții de cuplu este diagnosticarea relației. Având câteva
indicii ale falselor ipostaze ale iubirii în cuplu, putem încerca să facem
primul pas spre o nouă abordare a relației pe care o trăim alături de
partenerul de viață pe care ni l-am ales.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu