Anii de școală gimnazială reprezintă o etapă importantă a copiilor
noștri, la care asistăm adesea îndurerați și tulburați. Deși încercăm să-i
punem la adăpost de ceea ce urmează, ei aleargă curajoși înainte, dorind să
guste din toate provocările vieții.
În timpul acestor ani, identitatea copiilor noștri este în mișcare,
făcându-ne pe noi să fim neliniștiți. Privim cum dezvoltarea ia brusc o altă
cale când se confruntă cu incertitudinile trupului în curs de maturizare și ale
intelectului în devenire. Cuprinși de tensiuni hormonale și plini de
nesiguranță, adolescenții se simt lipsiți de o bază. Unde până acum lumea le
fusese bine definită în alb și negru, acum nu mai știu ce culori le zugrăvesc
viața.
În această perioadă, copiii îți aparțin mai puțin. Cresc și au nevoie
de spațiu pentru a o putea face, ceea ce înseamnă că trebuie să-ți slăbești
dominația. Nu mai poți fi părintele atotputernic, ci trebuie să înveți să devii un partener prezent. Copiii tăi au nevoie să-i ți de mână, dar fără să-i
conduci. Au nevoie să le fi alături când plâng, dar nu îți pot explica de ce
plâng. Au nevoie să le respecți intimitatea chiar și atunci când se agață de
tine. Au nevoie să-i accepți chiar când se resping pe ei înșiși și pe tine și
au nevoie să-i înțelegi atunci când vorbele lor nu au nici un sens. Au nevoie
să fi calm când te aduc la capătul răbdărilor, să taci din gură și să-i asculți
când te imploră să le spui ce părere ai și au nevoie pur și simplu să le fi
alături, trecând peste propriile tale idei sau interpretări. Au nevoie să-i ierți că
sunt uituci și distrați, înțelegând că e ceva hormonal. Au nevoie să renunți la
ei ca bebeluși ai tăi și să le spui:„ Ești gata să mergi pe drumul tău, oricât
de speriat ai fi”.
În acest moment al vieții lor, copiii sunt expuși grupurilor, precum
și pasiunilor romantice, într-un mediu sufocat de cutume sociale. Fiecare
prietenie va lăsa un semn asupra personalității lor când se metamorfozează în
ceea ce ei consideră că trebuie să fie pentru a fi acceptați de societate. Sarcina
ta este de a le fi alături și de a-i susține când sunt anxioși, menținând
speranța, dar fără a minimaliza importanța experienței.
Este esențial să nu încerci să le repari viața, ci să înțelegi pur și
simplu haosul acestor ani. Numai așa ei vor învăța să-și gestioneze emoțiile și
să elaboreze propriile strategii de a face față.
Dacă te lași prins de emoțiile nestatornice ale copilului tău, purtat
de propia-ți anxietate sau de ce i se întâmplă, vei fi incapabil să-l ajuți să
treacă peste greutățile acestei etape. El are nevoie de stabilitatea ta, în
ciuda faptului că poate te vei simți frustrat sau nu vei avea răbdare cu
identitatea sa în continuă schimbare. Chiar dacă ți se pare pueril, copiilor
trebuie să le pese de cum arată, de câți prieteni sau dușmani au, dacă
profesorii îi laudă, cât sunt sau nu de isteți, dacă sunt invitați la o
petrecere. Dacă le spui cât sunt de triviale aceste amănunte , îi alienezi. Vor
crede că ei sunt superficiali.
Celălalt aspect al normelor sociale este tocmai ideea de a aparține
unui grup. Din dorința de apartenență la grup , toți copiii și-ar putea vinde
sufletul. Sunt atât de disperați de a fi validați, încât își vor abandona
propriul adevăr și vor începe să adopte valorile celorlați. Când îi vedem cu
câtă disperare încearcă să devină niște
copii populari ai școlii, va trebui să stăm tăcuți în umbră câtă vreme se
îmbracă, ascultă muzică și adoptă o atitudine străină de sinele lor autentic.
Copiii noștri ar putea veni la noi cu solicitări pentru cele mai noi
echipamente și articole la modă. Pot spune că prietenii lor „ au toate aceste
lucruri” și că fără ele vor fi marginalizați. Am putea cădea pradă cererilor
fără de sfârșit și, astfel, le-am transmite că factori externi precum obiectele
din dotare sau opiniile celor populari au o mare importanță pentru a susține stima de sine.
Totuși, dacă rezistăm și-i putem învăța să se bazeze pe propriile valori, nu pe
achiziții sau pe poziția dintr-un grup social, ei vor învăța să nu urmeze
orbește mulțimea.
În timpul anilor de mijloc și de final ai adolescenței, suntem
obligați să ne împăcăm speranțele pe care ni le făceam pentru odraslele noastre
când erau mici cu faptul că suntem nevoiți să ne confruntăm cu problemele pe
care credeam că le au doar alții. De fapt, oricare ar fi fost relația noastră
cu copii înaintea acestor ani, ar putea părea că nu are nici o influență asupra
comportamentului lor devenit acum deseori bizar. Și, totuși, reprezintă o
evoluție normală.
Un adolescent dificil nu apare peste noapte: semințele au fost
plantate demult. Doar că în această etapă, copiii noștri sunt mult mai atenți
la propriile nevoi nesatisfăcute. Din păcate, dacă au tânjit după grija
părintească autentică, probabil că o vor căuta in moduri nesănătoase.
Dacă ai fost strict cu copiii tăi, anii adolescenței sunt momentul în
care se eliberează. Dacă ai fost prea permisiv când creșteau copiii tăi, astfel
că nu au reușit să învețe să se rețină, acum devin sălbatici. Dacă ți-ai
neglijat copiii sau ai lipsit, acum refuză să stabilească o legătură cu tine.
Din vasta experiență a Dr. Shefali Tsabary, care și-a făcut un crez din
promovarea părintelui conștient, aceasta afirmă că în această etapă nu este
prea târziu pentru vindecare. Doar că va fi mult mai greu. În aceste
circumstanțe doctorul în psihologie clinică de la Universitatea Columbia,
recomandă părinților să suporte durerea pe care le-o provoacă odraslele, știind
că este o reflectare a incapacității părinților, de-a lungul anilor, de a
stabili o legătură cu copilul ca o persoană reală, așa cum este el.
Adolescenții trec printr-un vârtej de emoții: se îngrăgostesc, se
despart, sunt părăsiți și testează tot felul de limite fizice și psihologice.
Mai mult ca oricând au nevoie de acceptarea ta așa cum sunt.
Fiecare copil realizează că, uneori, comportamentul său îl bagă în
bucluc, dar nu e același lucru cu a nu fi acceptat și respectat pentru cine
este el, fundamental. Din acest motiv este atât de important ca, părinți fiind,
să ne eliberăm de iluzia că avem dreptul să aprobăm cine ne sunt copiii. Cine
suntem noi să îi judecăm? Prin simplul fapt că respiră, au dreptul să spună ce
gândesc, să își exprime sentimentele și să își manifeste spiritul. Astfel de
drepturi sunt acordate o dată cu certificatul de naștere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu