„ Să mori din dragoste

Iubind dar neiubit

Să fii nefericit

Trăindu-ți visele

Să mori din dragoste

Neîmplinit destin

Să-ți pară viața

Chin de dor ”

Un fragment din superba piesă a  Aurei Urziceanu. Și nu e doar o invenție, ori divertisment muzical, este pur și simplu realitatea.

Pentru mulți, dragostea este o povoară, o durere dulce sau o cruce pe care o duc în spate, deoarece ei nu știu, nu pot sau nu doresc să iubească într-un mod mai sănătos sau inteligent. Sunt oameni care ajung la epuizare  și se usucă ca o plantă neudată, sunt oameni care se sinucid, pentru că dragostea lor îi copleșea. Mă întreb de ce o astfel de iubire? Adevărul este trist: nu toată lumea înflorește și se dezvoltă în iubire, mulți se pierd și nu mai sunt ei înșiși, din dorința de a menține o relație pe cât de toxică pe atât de irațională. Dragostea trebuie să o trăiești, nu să mori din cauza ei.

Relațiile afective care ne luminează viața se așează, pe axa normalității,  la mijlocul distanței dintre schizofrenie (starea de îndrăgosteală este o boală, primându-și  codul F63.9 în DSM IV) și vindecarea ezoterică (iubirea care le „vindecă” pe toate). Să-ți găsești „sufletul pereche” din punct de vedere mental și emoțional, este un noroc, o armonie aleasă și de cele mai multe ori inexplicabilă. Aristotel spunea că dragostea înseamnă să te bucuri, dar, de asemenea, înseamnă să fii surprins și uimit din cauza unui clic care se produce între tine și cineva care nu era în planurile tale.

Când confundăm îndrăgostirea cu iubirea, sfârșim în relații care ne amărescă viața, pentru că trăim cu impresia greșită „că așa e dragostea”.

Vi s-a întâmplat să întâlniți perechi atât de nepotrivite încât v-ați întrebat cum oare au ajuns să fie împreună? Răspunsul popular „dragostea e oarbă”. Ce adevăr dureros! Chiar este vorba de o orbire, dar nu una fizică ci una emoțională: sentimentele au decis pentru ei și i-au târât la vale fără ca ei să se împotrivească.

Să mori din dragoste mai  înseamnă: a te umili, a te ruga, a implora, a persista dincolo de orice logică, a aștepta miracole, reîncarnări sau orice ți-ar putea restitui persoana iubită.

Să mori din dragoste nu este de neevitat, o determinare genetică, socială sau de destin: poți refuza să suferi inutil.

Haideți să vedem ce putem face:

1.Te-ai despărțit și-ți vine să mori. Te simți singur/ă și mai și promiți că n-o să te mai legi în viața ta de cineva că bărbații sau femeile sunt cu toți niște idioți. Ar fi util să gândești că și despărțirile sunt instructive și ne învață ce nu am știut sau nu am vrut să știm despre dragoste.

2.Ți-ai așezat partenerul de viață pe un soclu și nu încetezi să te minunezi de acea persoană. La un moment dat tot vei cobori cu picioarele pe pământ și s-ar putea să nu-ți placă ce vezi. Practic ești îndrăgostit/ă de o iluzie creată de tine. Sfat: nu-ți idealiza iubitul; observă-l așa cum este el.

3.Ești cu cineva mult mai în vârstă sau mult mai tânăr decât tine. Ți-e greu să recunoști că acest lucru îți provoacă ceva neliniște. Știi că, în timp, diferența de vârstă va fi din ce în ce mai evidentă și nu vrei să devii o persoană geloasă, istovită sau nesigură. Totuși, refuzi să te gândești cu seriozitate la aceste aspecte că nu vrei sau ți-e frică să nu cumva să strici bucuria de a trăi iubirea pe care o simți acum. Nu uita: dragostea nu are vârstă, dar îndrăgostiții au.

4. Ai ajuns în situația în care simți că partenerul nu-ți oferă afectivitatea de care ai nevoie. Răcirea iubirii și respingerea te rănesc profund dar ești incapabil/ă să iei o decizie. Dar gândește-te: dacă dragostea nici nu o vezi dar nici nu o simți, atunci din două, una: ori ea nu există ori nu-ți folosește.
5. Să vorbesc puțin de sindromul „nici cu tine, nici fără tine”. Partenerul tău oscilează între dragoste și indiferență, iar tu îi cânți în strună. Fugi cât te țin picioarele!
6. Dorești să rezolvi toate problemele partenerului tău, ai uitat de propria persoană. Ai un mod cu totul irațional de a te sacrifica: te compromiți sau îți ascunzi virtuțile astfel încât lipsurile partenerului tău să fie mascate sau să nu fie prea evidente, te pui voit în umbră ca prin contrast partenerul tău să strălucească. Evită te rog, sinuciderea emoțională: nu te anula pentru ca partenerul tău să fie fericit.
7. Ești cu cineva care nu te iubește sau nu te mai iubește, ți-o spune direct și abia așteaptă ca să plece sau să pleci tu. Dar tu rămâi acolo așteptând minunea de la Maglavit și înduri o respingere care te sufocă. Dacă nu te mai iubește, învață să pierzi și retrage-te cu demnitate.
8. Mai ai pe cineva pe care îl dorești și-l iubești. Pe nesimțite ți-ai construit o viață paralelă, care merge mult dincolo de aventură. Deși ști ce trebuie să faci, îți lipsește curajul. Visezi să înlocuiești în mod miraculos partenerul/a  cu amantul/a și totul să rămână neschimbat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am citit într-o carte o maximă extrem de potrivită aici: Să te căsătorești cu amantul e ca și cum ai pune sare în desert.

Spre deosebire de moartea fizică care este unică și irepetabilă, în lumea emoțională, putem muri de mai multe ori. Putem trece prin chinurile morții și învia. Dar unii revin la aceeași viață, la aceeași rutină, la aceeași persoană. Dragostea irațională care te omoară, e ca o karma: tu o alegi și tu decizi să fii acolo.