Managementul furiei- episodul 3

Cu toții recunoaștem intelectual faptul că, repetând eforturile noastre ineficiente, nu obținem nimic. Cu toate aceastea, în mod ciudat, cei mai mulți dintre noi continuă să facă același lucru, în special când sunt furioși. De exemplu: O parteneră a cărui partener devine din ce în ce mai rece atunci când aceasta îl presează furioasă să își exprime sentimentele nu face altceva decât să devină și mai cicălitoare; problema partenerei  nu este că nu-și poate exprima mânia, ci că o folosește într-un mod care nu funcționează, și totuși continuă să procedeze la fel.

În cartea sa Dansul furiei, Harriet Lerner definește urmăritorul emoțional ca fiind acea persoană care își diminuează anxietatea împărtășind sentimentele și căutând contact emoțional intim; în timp ce distanțați emoționali sunt acele persoane care își reduc anxietatea intelectualizând și retrăgându-se.

Când apele sunt liniștite, urmăritorul și distanțatul pot părea că formează un cuplu perfect complementar. Ea este spontană, plină de viață și reactivă emoțional. El este rezervat, calm și logic.

Dar cum apare o briză care face valuri (un copil bolnav, o problemă financiară etc), fiecare dintre ei exagerează în stil propriu și de aici încep necazurile. Ea reacționează repede, căutând contact direct și refugiu în intimitate. Ea își împărtășește sentimentele și vrea ca și el să facă același lucru. El recționează foarte logic și rațional, într-o manieră care pentru ea nu este acceptabilă. Deci ea îl urmărește și mai insistent, vrând să știe și mai mult despre ce gândește și simte el, iar el se distanțează și mai mult. Cu cât el se distanțează mai mult, cu atât ea îl urmărește mai departe; și cu cât ea îl urmărește mai departe, cu atât el se retrage și mai departe. Ea îl acuză că este rece, nesimțitor, inuman. El o acuză că este băgăcioasă, isterică și obsedată de control.

Rezultatul ? După un timp femeia intră în ceea ce terapeuții numesc „distanțare reactivă”. Simțindu-se respinsă și sătulă să se simtă astfel, în cele din urmă își vede de treaba ei. Bărbatul are acum și mai mult spațiu pentru a se simți în largul lui și, în timp, se aproprie din ce în ce mai mult de ea, în speranța de a stabili un contact. Dar este prea târziu. ”Unde ai fost când am avut nevoie de tine?” îi spune ea furioasă. În acest punct, pentru o vreme, cei doi pot face un schimb de roluri între distanțat și urmăritor.

Când urmăritorul devine conștient de comportamentul său și încetează să mai urmărească și începe să redirecționeze energia în propria viață- fără să se distanțeze  sau să exprime furia față de celălalt- dansul circular urmăresc-urmăritor se întrerupe.

Vă invit să vă gândiți la momentele voastre de furie față de partenerul vostru și să identificați ce rol ați îmbrățișat în acel moment?

Managementul furiei- episodul 2

1.        Putem învăța să intrăm în contact cu adevăratele surse ale mâniei noastre și să ne clarificăm poziția. ”Ce anume îmi stârnește furia în această situație?” Care este problema reală aici?” ”Ce gândesc și ce simt?” ”Ce vreau să realizez?” ”Cine este responsabil și pentru ce?” ”Ce anume vreau să schimb?” ”Ce lucruri voi face și ce lucruri nu voi face?” Este uimitor cât de des plecăm la luptă fără să cunoaștem scopul războiului. Poate că folosim energia furiei noastre pentru a încerca să schimbăm sau să controlăm o persoană care nu vrea să se schimbe, în loc să folosim aceeași energie pentru a ne clarifica propria poziție și propriile posibilități de alegere.
2.        Putem deprinde abilități de comunicare. Acest lucru ne va maximiza șansele de a fi ascultați și de a participa la negocierea conflictelor și a neînțelegerilor care ne interesează. De multe ori, faptul că explodăm sau ne certăm ne poate ușura temporar, dar după ce furtuna trece, descoperim că nimic nu s-a schimbat.
3.        Putem învăța să observăm și să întrerupem tiparele de interacțiune neproductive. A comunica clar și eficient este greu chiar și în cele mai bune circumstanțe. Când suntem furioși, este și mai greu. În mijlocul furtunii, nu te prea poți observa pe tine și nu poți fi flexibil. Atunci când emoțiile sunt foarte intense, putem învăța să ne calmăm și să ne detașăm puțin, pentru a distinge care este rolul nostru în interacțiunile de care ne plângem.
4.          Putem învăța să anticipăm contramișcările sau reacțiile de tip ”schimbă-te la loc” ale celorlalți și să le facem față. Fiecare dintre noi aparține unui grup sau sistem mai larg care are tot interesul ca noi să rămânem exact acolo unde suntem acum. Dacă începem să ne modificăm vechile tipare de tăcere, de insinuări sau de ceartă și culpabilizare ineficientă, vom fi inevitabil întâmpinați cu o puternică rezistență sau cu contramișcări. Această reacție care ne cere să anulăm schimbarea va veni atât din interiorul nostru, cât și din partea persoanelor importante din jurul nostru.

Pe măsură ce învățăm să ne exprimăm mai clar și mai direct, ceilalți pot deveni ei înșiși la fel de direcți cu privire la propriile gânduri și sentimente sau cu privire la faptul că nu se vor schimba. Atunci când acceptăm aceste realități, s-ar putea să avem de făcut alegeri dureroase: alegem să rămânem într-o anumită relație sau situație? Alegem să o părăsim? Să rămânem și să încercăm  să facem noi ceva diferit? Ce anume? Nu este ușor să răspundem, la aceste întrebări și nici măcar să ne gândim la ele.

Pe termen scurt, uneori este mai simplu să ne menținem vechile obiceiuri, chiar dacă experiența personală ne-a arătat că sunt ineficiente. Pe termen lung totuși, avem mult de câștigat printr-un proces de dezvoltare personală. Sunt nenumărate cărți pentru dezvoltarea personală, important este să vă puteți detașa de realitatea în care trăiți și să fiți cât mai obiectivi cu putință. Evident că acest proces este mult ușurat dacă are loc în prezența unei persoane calificate care vă poate îndruma și ajuta să vă mențineți obiectivitatea.