Iubirea hărțuitoare

 Câteva  dintre caracteristicile acestui tip sunt: dorința de a fi mereu în centrul atenției, emotivitate excesivă, comportament seducător, grijă exagerată pentru aspectul fizic, atitudine dramatică și uluitoare, tendința de a vedea intimitatea acolo unde nu există și de a fi foarte înflăcărați sau înflăcărate în relațiile interpersonale (în special atunci când intră în joc și iubirea). Persoanele care manifestă acest tip de iubire se angajează în cicluri amoroase aflate sub auspicii rele. La început, relațiile emoționale sunt cuprinse de o pasiune frenetică și scăpată de sub control, pasiune care intră repede în cădere liberă, pentru ca în final să încheie relațiile într-o manieră drastică și tumultoasă. Iubirea isterică nu numai că se face simțită, dar devine și o povară greu de îndurat pentru că, cerând necontenit atenție, relația devine epuizantă. Cum îți poate fi bine cu cineva care nu este niciodată satisfăcut emoțional?

Latura neplăcută a seducției și romantismului

Dorința impulsionează iubirea, iar romantismul o echilibrează. Cu aceasta suntem de acord. Însă atunci când tacticile de seducție încep să pară scoase din filmul „Atracție fatală”, expresia sentimentului începe să se coloreze în tonuri țipătoare de fucsia și iubirea devine greu de digerat. Latura neplăcută a seducției este hărțuirea, iar latura respingătoare a romantismului este dulcegăria.

Persoanele histrionice oscilează între două scheme de gândire complet opuse: „Sunt un nimeni” – atunci când lumea nu le acordă atenție sau când le dezaprobă comportamentul – și ”Sunt o ființă excepțională și specială care îi cucerește pe toți” – atunci când ceilalți răspund cu interes încercărilor de a atrage atenția. Consecințele acestei gândiri dihotomice ( în alb și negru) sunt dezastruoase, pentru că, dacă securitatea mea emoțională va depinde de cât de „captivată” și „extaziată” îmi păstrez perechea, nu voi avea parte de niciun moment de liniște.

Histrionicii pot avea una dintre aceste trei atitudini distructive pentru iubire:

 „Viața ta trebuie să graviteze în jurul meu”

Din punctul lor de vedere, iubirea adevărată presupune să te simți incomplet și lipsit de sprijin atunci când partenerul nu este prezent.

„Iubirea este sentiment pur”

Deși tind să fie joviali și simpatici, problemele apar din cauza lipsei lor de control asupra propriilor emoții. Certurile cu partenerul și accesele de furie sunt frecvente, fiind cauzate de o toleranță extrem de scăzută la frustrare: „Dacă lucrurile stau altfel decât mi-ar plăcea mie, mă înfurii”. Așa cum spune Walter Riso: iubirea nu trebuie doar simțită, ci și gândită, ceea ce persoanele histrionice evită să facă.

„Iubirea ta nu mi- e de-ajuns”

Asemenea sindromului „sacul fără fund” : orice ai face, el sau ea își va dori întotdeauna mai mult și mai bine. Ceea ce ghidează relația nu este bucuria de a fi cu celălalt, ci o profundă insatisfacție afectivă. Idealizarea și nevoia de a se ști iubit sunt atât de mari, încât niciodată nu vei putea ajunge la nivelul cerut. Dintre o relație pasională care te sufocă și una care te eliberează, chiar dacă pasiunea nu va fi ca ruptă din filme, numai unii vor prefera a doua opțiune. Însă, pentru mulți alții sunt mai importante tahicardia, așa că vor alege senzaționalul înainte de toate: îndrăgostire, mai degrabă decât iubire.

De ce ne împotmolim într-o relație histrionică?

Să nu uităm aceste persoane, asemenea sirenelor, sunt „specialiste” în a-i momi pe ceilalți și a-i arunca cu capul înainte în jocul captivant al cochetăriei și flirtului. Dacă manifești vreuna dintre următoarele vulnerabilități, te-ai putea transforma într-o pradă ușoară a acestor cuceritori:

„Am nevoie de partener light, care să nu-mi complice viața”

Persoanelor care funcționează în schema superficialității/frivolității, și nu vor să-și complice viața, trivialitatea persoanelor histrionice li se va potrivi ca o mănușă. Norma: minte puțină, inimă mare. Există perechi pentru care punctul de simbioză maximă îl reprezintă înghețata de la filmul de seară. Și ce? Problema ar putea apărea numai atunci când unul respiră aerul tare al înălțimilor spiritului și celălalt se află pe la genunchiul broaștei. Dar sunt destui cei care doresc să-și transforme partenerul histrionic într-un Einstein îndrăgostit, iar aici lucrurile se complică, pentru că plopii nu prea dau pere.

„Am nevoie de cineva care să fie mai extrovertit decât mine”

Această relație este pusă în mișcare de schema compensației. Să te unești cu cineva care să compenseze incompetența ta socială. Mai bine ocupă-te de rezolvarea acestei probleme decât să o disimulezi cu ajutorul calităților partenerului.

„Am nevoie să fiu recunoscut și apreciat”

Dacă te afli în căutarea unei persoane care să-ți ridice stima de sine află că personalitățile histrionice sunt experte în a acorda complimente și confirmări. Împreunarea dintre un histrionic și o persoană cu stimă de sine scăzută se face în baza unui schimb implicit, în care fiecare primește ce are nevoie de la celălalt. O complicitate afectivă foarte echilibrată. Acordul va fi pecetluit cu dublu sigiliu.

Se stabilește astfel un acord plin de lingușiri și ridicări în slăvi, în care presupusa dragoste devine din ce în ce mai pompoasă. În realitate, stima de sine va fi mai degrabă mimată în fața acestor avalanșe de reconfirmări, presărate cu câteva minciuni „nevinovate” pline de afecțiune.

Strategii de supraviețuire afectivă

Să te lași copleșit de sentimentele celuilalt fără a opune rezistență:

Presupune să fi într-o condiție fizică bună și să nu fi claustrofob, adică:

·         Să ai răbdare atunci când partenerul tău histrionic are accese de furie

·         Să-ți exprimi permanent sentimentele

·         Să fi atent la detalii, atât din punct de vedere verbal cât și material

·         Să nu uiți niciodată vreo aniversare sau altă dată importantă

·         Să-i lauzi constant farmecul și calitățile

·         Să nu încerci niciodată să-ți asumi o postură intelectuală sau prea profundă

·         Să-i lași să iasă în evidență oricând își doresc

·         Să le împărtășești emotivitatea

·         Să nu le condamni crizele de isterie

·         Să nu spui „nu”

Ți-ai putea ceda spațiul vital pentru a-l lăsa pe celălalt să te zdrobească, fie și cu tandrețe?

Să impui limite iubirii hărțuitoare și să-ți aperi autonomia personală

Există un singur „dar”: atunci când unei persoane histrionice i se refuză afecțiunea, reacția ei va fi aproape întotdeauna violentă și poate fi însoțită nu numai de accese de furie, ci și de gesturi sau încercări de suicid .

· Să nu cedezi niciunui tip de manipulări, indiferent de circumstanțe

· Să marchezi în mod clar teritoriul și spațiul personal și să nu lași ca partenerul să le încalce

· Să-ți cenzurezi partenerul când încearcă să atragă atenția în public

·  Să ai activități personale, fără compania celuilalt

·  Să critici superficialitatea, acolo unde există

·   Să echilibrezi emoționalul prin rațional
Ești în stare să alegi această strategie și să-ți asumi consecințele?

„Iubiri toxice” Walter Riso

Nu întotdeauna un cui îl scoate pe altul: uneori, amândouă rămân înăuntru

Nu mă refer la persoanele care au murit (acesta este alt tip de durere), ci la fostul partener care se mișcă și respiră, chiar dacă departe de tine. Cum să îngropi de vie o persoană pe care încă o mai iubești? În iubirile înrădăcinate, mintea este cea care trebuie să-l „ îngroape emoțional” pe fostul partener, și nu pompele funebre.

Lupți împotriva amintirilor, încerci să le distragi, te duci la psiholog, la ghicitoare, la vrăjitoare, dar imaginile cu fostul partener, încă, te înconjoară. Ai impresia că s-a rupt ceva din tine, îți lipsește ceva, dar, aidoma fenomenului medical  „membrul fantomă”, creierul tău procesează persoana care lipsește ca și cum l-ai avea încă lângă tine.

De ce ne grăbim să începem o nouă relație?

Bunul simț ne spune: „Cel mai bun remediu pentru o dragoste veche este să deschizi ușa unei noi iubiri”. Problema este că, dacă prima dragoste încă trăiește și navighează prin memoria noastră conștientă sau inconștientă, achiziția recentă n-o va afecta în niciun fel, pentru că nu va avea unde sau cum să crească. Există trei motive pentru care ne grăbim să înlocuim o iubire care încă ne bântuie:

1.       Necesitatea de a fi iubit

O tânără mi-a spus plină de durere: „Ce să fac? Sunt șase luni de când nu am niciun partener”. Ce să fac? Păi nimic, să trăiască oricum, să se bucure de viață. Cine a spus că dragostea este singura formă de autorealizare? Neliniștea de a avea pe cineva împinge milioane de oameni să se lipească de „primul venit”, fără a avea alt motiv decât să-și calmeze anxietatea. Tagore spunea că dragostea este ca un fluture: dacă o urmărești cu disperare, se îndepărtează, dar dacă stai nemișcat, se așează pe tine. Nu se poate să ieși în căutarea unui partener ca și cum te-ai duce să cumperi un produs de la magazin, și nici nu te poți îndrăgosti la comandă. Dar poți să te pregătești pentru iubire: să te organizezi în interior, să te înseninezi și să-și lași inima întredeschisă.

2.       Toleranța scăzută la durerea emoțională

Unii nu pot suporta durerea pentru că nu sunt capabili din punct de vedere chimic, iar alții pur și simplu sunt răsfățați și cad în deznădejde la primul indiciu de disconfort. Unii oameni suportă cu stoicism ,ca niște războinici, atacurile vieții, dar când vine vorba de dragoste și de durerile sale, devin deosebit de fragili și sclifosiți. Susceptibilitatea aici nu se referă la nevoia de a fi iubit, ci la intoleranța la durerea emoțională. În primul caz, ei caută o „nouă dragoste”, care să calmeze apetitul; în al doilea caz, o „iubire analgezică”.

3.       Răzbunarea

O ajustare emoțională a legii talionului: „ochi pentru ochi”: „ Vreau să suferi cât am suferit      ( sau sufăr ) și eu. Pură imaturitate. În dragoste, trebuie să ști să pierzi și nu să te angajezi în lupte de răzbunare și de ispășire depășite moral. Modus operandi este după cum urmează: te grăbești să te implici într-o relație nouă, astfel încât el sau ea, crezi tu, va muri de furie sau gelozie. Dorești să-i dai o lecție și să-i arăți că nu este de neînlocuit. Analizează cu calm, te rog: Chiar crezi că această strategie îi va schimba sentimentele față de tine? Ce te face să crezi că încă mai are sentimente pentru tine? 

Ține minte această idee: dacă fostul tău consideră că faci parte din trecut, el sau ea nu trebuie să facă parte din prezentul tău.  De fiecare dată când încerci să-i atragi atenția fostei/ului, îl implici din nou în viața ta și îți rănești respectul de sine. Vechiul cui pătrunde astfel și mai adânc.

„Te-am părăsit. Acum ce să fac ca să te uit?”

Scopul de „a-l uita pe partener ”, ca și cum n-ar fi existat niciodată nu este doar un lucru irațional, ci și naiv, dacă nu cumva hotărești să-ți dai cu un ciocan în cap și să-ți creezi leziuni cerebrale, ceea ce nu este recomandat. Realitatea este alta: a accepta pierderea într-un mod salutar nu implică să ai amnezie în ceea ce-l privește pe fostul tău partener, ci să-ți aduci aminte de el fără durere sau cu o durere luminoasă și suportabilă.

Strategia lui Tarzan

Nu renunți la vechea relație până când nu ai început una nouă. Este o versiune mai avantajoasă și anticipată a metodei. „un cui scoate pe celălalt”: nu slobozești o liană până când nu ai prins-o bine pe următoarea. Înlocuiești cuiul înainte să se înrădăcineze. Strategia Lui Tarzan este crudă: într-o zi oarecare, fără niciun avertisment, îți dai seama că partenerul tău are pe altcineva și nu ai timp să mai faci ceva. Îți vine „avizul morții” și nu mai rămâne nici cenușa. Surpriza este de proporții: „Totul s-a petrecut atât de repede...Nu am avut niciodată niciun indiciu că relația noastră funcționează prost, nu mi-a spus nimic...” Întrebările sunt numeroase și izbitoare: „Când, unde și cum s-a întâmplat acest lucru? De ce mie?” Și nimeni nu poate să-ți răspundă: partenerul te părăsește. Dacă trecutul persoanei pe care o iubești te face să bănuiești că folosește această strategie, mergi mai departe. Cum? Pleacă tu primul și nu-ți lăsa partenerul să te folosească!

Este posibil să iubești doi oameni în același timp?

Da! În ciuda protestelor venite din partea apărătorilor monogamiei și ai exclusivității emoționale, mulți oameni deschid filiale și bifurcă sentimentul iubirii. Să iubești doi oameni în același timp: două cuie simultane și în paralel. O bucurie dublă sau dublă durere? Pe termen scurt: euforie și fascinație; pe termen mediu și lung, disconfort și primejdie.  Soluții? Le aștept de la dumneavoastră!

Cum să scoți cuiul  și să alini durerea vechii iubiri?

1. Dacă ai o dragoste înrădăcinată, nu te grăbi, dă-ți timp

2. Treci peste toate etapele durerii ( voi scrie cât de curând un articol despre cele patru etape ale doliului)

3. Păstrează-ți curățenia interioară. Sub greutatea unei iubiri sinuoase care refuză să dispară, lumina ochilor este tristă și opacă ca și cum ai suferi de o boală virală. Dar atunci când antivirusul începe să lucreze, privirea devine mult mai plină de viață.

4.  Încearcă să nu compari lucrurile vechi cu cele noi

5.  Nu uita: Revanșa te va ancora în trecut

Dacă vei avea o iubire împărțită între mai multe persoane, vei trăi o nemulțumire permanentă: atunci când ești cu una dintre ele, îți va lipsi ce are cealaltă; și vei continua așa, din lipsă în lipsă, încercând să iubești un puzzle în care piesele nu se potrivesc.

Articol inspirat după „ Cum să nu mori din dragoste” de Walter Riso

Nu vă lăsați torturați de propriile decizii

Luăm sute de decizii în fiecare zi. Unele sunt minore- ce să pregătim la cină, ce pantofi să încălțăm. Altele sunt majore- dacă să facem un copil, să ne schimbăm cariera, să ne căsătorim, să divorțăm. Ori de câte ori există opțiuni, există și posibilitatea unui eșec. În cazul perfecționiștilor, din cauza gândirii absolutiste, poate fi paralizant să aleagă între două opțiuni cu valoare egală-bună sau rea- pentru că niciuna nu este mai bună decât cealaltă.

Necesitatea unei alegeri poate cauza extrem de multă anxietate. Deciziile nesemnificative pot provoca, uneori, mai multă anxietate decât cele importante, pentru că sunt atât de numeroase.

Nesiguranța înnăscută a perfecționiștilor înrăutățește situația, pentru că produce  îndoiala de sine și dubiile care îngreunează și mai mult luarea deciziilor.  Internetul ne îngreunează și mai mult luarea deciziilor, pentru că ne oferă un potențial de documentare infinit. Indiferent cât de mult citești despre ceva pe internet – fie că este vorba de o procedură medicală sau de cele mai bune pneuri de iarnă-, întotdeauna apare câte o informație nouă.

A lua decizii este dificil pentru toată lumea. Dar este și mai chinuitor pentru perfecționiști. Pretențioșii , cei care caută și aleg ce este mai bun, cheltuiesc mult timp și energie în timpul căutării și mai grav, după ce fac o alegere, sunt preocupați de opțiunile pe care nu au avut timp să le considere.

În schimb nepretențioșii  sunt cei care se decid asupra unui lucru satisfăcător și nu sunt preocupați de posibilitatea existenței unui lucru mai bun. Ei au criterii și standarde, cautând până ce găsesc ceva ce îndeplinește acele criterii și, în acest punct, se opresc.

Faptul că sunteți pretențioși vă poate face nefericiți, mai ales într-o lume care vă oferă un număr copleșitor de opțiuni. Statistic, în comparație cu nepretențioșii, pretențioșilor le ia mai mult timp să ia o decizie, petrec mai mult timp gândindu-se la variantele ipotetice, sunt mai puțin mulțumiți de propriile decizii și sunt mai înclinați spre a-și regreta deciziile. Pe cale de consecință sunt mai nemulțumiți de propria viață, nefericiți, pesimiști, deprimați și anxioși.

Pentru că sunt ilogice, distorsiunile cognitive vă pot altera capacitatea de a avea o gândire clară asupra unui set de opțiuni și de a o alege pe cea mai bună. Iată câteva dintre ele:

Distorsiune: Suprageneralizarea

Exemplu: Vă spuneți că niciodată nu luați decizii bune și că întotdeauna vă regretați alegerile.

Spuneți-vă: „Mă îndoiesc că fiecare decizie pe care o iau este greșită. Cu toții luam decizii pe care le regretăm și facem alegeri greșite, din când în când, dar majoritatea deciziilor mele sunt bune.”

Distorsiune: Filtrul mental

Exemplu: Înainte să vă hotărâți să vă schimbați locul de muncă, acordați atenție doar aspectelor negative ale actualului loc de muncă și doar aspectelor pozitive ale viitorului loc de muncă. Filtrul mental vă împiedică să observați ambele joburi cu aspecte plăcute și neplăcute

Spuneți-vă: „Este foarte puțin probabil ca noul job să fie perfect. Voi lua o decizie după ce voi face o listă cu avantajele și dezavantajele ambelor joburi.”

Distorsiune: A trage concluzii pripite

Exemplu: O prietenă vă spune că îi place aparatul de fotografiat  pe care tocmai și l-a cumpărat, așa că și dumneavoastră vă cumpărați unul la fel, fără să vă gândiți dacă vi se potrivește sau nu.

Spuneți-vă: „Ceea ce este potrivit pentru alții nu este neapărat potrivit pentru mine, s-ar putea ca nevoile și așteptările noastre să difere.”

Distorsiune: Minimalizarea

Exemplu: Atunci când luați o decizie, vă bazați foarte mult pe opiniile celorlalți și vă ignorați propriile instincte

Spuneți-vă: „Nimeni nu îmi poate reprezenta mai bine interesele mele decât eu însumi. Poate că ceilalți nu înțeleg pe deplin importanța deciziei pe care trebuie să o iau. Sau sfatul lor poate fi influențat de sentimente de gelozie, competiție sau sentimentele lor personale. Trebuie să-mi ascult intuiția.”

Distorsiune: Nevoia de a fi aprobată

Exemplu: Atunci când luați masa împreună cu o prietenă care declară că are o  alimentație sănătoasă, comandați o salată, deși aveți poftă de o friptură

Spuneți-vă: „Asta este o prostie. Ar trebui să mănânc ce vreau. La prânz am mâncat doar un iaurt degresat și mi-e o foame de lup. Cine știe, poate prietena mea a mâncat o porție uriașă la prânz și încă nu-i este foame. Sau poate că mănâncă sănătos doar atunci când se află în compania mea. Poate că, dacă voi comanda o friptură, va fi ușurată și își va comanda și ea una.”

Pe scurt alegerile pe care le faceți ar trebui să depindă de nevoile dumneavoastră și nu de comparația cu alții sau în funcție de „ce dă bine în societate”. Luarea deciziilor se rezumă la a vă asculta intuiția. Câteodată, după ce ați considerat toate datele disponibile, încă nu știți cum să procedați. În acest caz, încercați să vă calmați gândurile. Amânați decizia încă o zi. Faceți un duș fierbinte. Încercați să eliminați toate distragerile de afară, astfel încât să vă ascultați intuiția. De obicei, știți ce aveți de făcut, chiar dacă nu sunteți conștient de asta.

Durerea provocată de regret

Regretul deciziilor din trecut ne poate urmări. Dar să nu uităm că ele au fost cele mai bune decizii pe care le-ați fi putut lua bazându-vă pe cunoștințele, maturitatea, resursele, sprijinul dumneavoastră și alți factori în acele momente. Problema cu regretul este că revedem vechile decizii și le privim din perspectiva omului cu o experiență de viață mai lungă și mai bogată.

Ar fi util să iertăm și să empatizăm cu sinele nostru din trecut. Cunosc o doamnă de șaptezeci și ceva de ani care încă regretă decizia de a se căsători la șaptesprezece ani. În retrospectivă, își dă seama că băiatul cu care s-a căsătorit nu era potrivit pentru ea. Se căsătorise cu el doar pentru a evada din mediul de acasă, de a scăpa de un tată abuziv. Privind în urmă cu înțelepciunea unei femei de șaptezeci de ani, își dă seama că avusese și alte opțiuni- dar singura opțiune pe care o văzuse la vârsta de șaptesprezece ani era aceea de a se mărita cu primul bărbat care îi va ieși în cale.

A vă judeca trecutul nu vă ajută la nimic. Regretând, nu veți ajunge nicăieri. În loc de aceasta, încercați să vă aduceți aminte de deciziile din trecut cu empatie și compasiune.