Iubirea teroristă

Calmul insuportabil al ființei iubite

Una este să fi liniștit, să nu te lași dus de impulsivitate sau anxietate și să fi împăcat cu tine însuți, cu totul altceva e să faci din apatie și indiferența disprețuitoare un mod de viață. Paradoxul este că prea mult calm stresează; există și excepții: vreun călugăr sau înțelept, a căror pace interioară este naturală. În cazul pasiv-agresivilor este cu totul altceva. Anumite forme de calm, mai ales cele care se transformă în forme de „luptă” sau ale răzbunări, sunt deosebit de dureroase și generează o doză crescută de agresivitate.

Această iubire toxică se învârte în jurul a trei scheme distructive:

1.„Aproprierea ta afectivă mă încătușează, depărtarea ta mă neliniștește”. Persoanele pasiv-agresive au nevoie de o figură autoritară/protectoare ( adică partenerul), de vreme ce se percep pe ele însele ca fiind fragile și lipsite de sprijin; însă în același timp, au nevoie să se simtă libere și independente de orice tip de „control”( al partenerului evident). Iubirea devine pentru ei o sabie cu două tăișuri: dacă îmi dăruiești afecțiune, e rău („mă sufocă”), iar dacă nu mi-o dăruiești, e la fel de rău („nu pot să suport singurătatea”). Nici cu tine, nici fără tine. În plus, acest joc permanent al oscilării între apropriere și îndepărtarea de partener este dictat de felul în care li se modifică starea de spirit. Cum să iubești o persoană de acest fel fără să te pierzi cu firea? Cu toții merităm un partener care, fără să fie un model de virtute, să știe cu certitudine dacă ne iubește sau nu și să stabilească un echilibru între compromisuri și autonomie.

2.„Trebuie să mă opun iubirii tale, însă fără să te pierd”  Strategia pasiv-agresivului este să rămână la mijlocul drumului și să apeleze la legea minimului efort. Concret, tactica constă în a profita de avantajele pe care le aduce relația cu partenerul (siguranță, protecție), fără a-și asuma vreun compromis sau a face vreun efort. Îl acceptă pe celălalt scrâșnind din dinți și amintindu-i asta de fiecare dată când are ocazia. De aici provin comportamentul lui opoziționist, sabotajul și împotrivirea: ”Te accept pe jumătate, pentru că nu vreau să te pierd de tot”. În esență, neglijarea, lipsa de punctualitate, sarcinile prost îndeplinite configurează o formă de terorism afectiv și psihologic menit să tulbure relația.

Sabotajul vine de obicei însoțit de o mulțime de pretexte și de o doză crescută de cinism.

3.„Deși ne iubim, totul va merge din rău în mai rău”. Probabil una dintre cele mai insuportabile trăsături ale pasiv-agresivului este capacitatea lui de a vedea numai jumătatea goală a paharului și de a crea o atmosferă de pesimism contagios. Ca niște profeți ai dezastrului, aceștia trăiesc permanent într-un holocaust imaginar având darul de a-i descuraja pe ceilalți și a-i aduce la limita disperării. Există oare vreo modalitate prin care să poți suporta înșirarea lungă și pesimistă a pasiv-agresivului și să rămâi cu nervii întregi? Eu cunosc trei: să intri într-o fază autistă, să te transformi într-un Buddha sau să fugi mâncând pământul.

Personalitatea pasiv-agresivă face o apologie a nenorocului și vede în orice manifestare a optimismului celuilalt un soi de obiectiv militar pe care trebuie să-l bombardeze.

Putem avea o relație sănătoasă cu o persoană pasiv-agresivă?

Răspunsul  este că avem nevoie de foarte multă răbdare  și de un accentuat simț al datoriei, pentru că reacția naturală pe care o provoacă iubirea teroristă este furia, însoțită de un sentiment al neputinței și al pierderii controlului. Cuvântul cheie este „incertitudine”. Uneori va spune că ești o persoană exigentă, băgăcioasă, manipulatoare și dominatoare, iar alteori te va privi ca pe cineva capabil să-l accepte, să-l aprobe și să-l îngrijească.

Strategii de supraviețuire afectivă.

1.A-l lua în adopție pe pasiv-agresiv și să-i accepți ambivalența presupune  următoarele acțiuni: (o strategie masochistă sau inspirată de vreun soi de filosofie a dăruirii spirituale)

·  Să-l accepți pe pasiv-agresiv așa cum este, fără să încerci să-l schimbi, pentru că, dacă vei sugera vreo schimbare, rezistența lui va spori geometric.

·   Să încerci să vezi numai aspectele pozitive și să nu iei în seamă pe cele negative, totul în ritmul impus de el.

·   Să te adaptezi la pasivitatea partenerului și să-ți cobori standardele personale de randament, pentru a fi complementare cu ale lui.

·   Să fi dispus(ă) să faci orice fel de sacrificiu.

·   Să nu aștepți nimic în schimb.

·  Să accepți toate explicațiile pe care pasiv-agresivul le-ar cere cu referire la oricare dintre comportamentele sau gândurile tale.

·   Să fii oricând la dispoziția cererilor sau nevoilor sale.

·   Să ști foarte bine că agresivitatea mascată este principala sa formă de exprimare.

·  Cel mai bine ar fi să îi împlinești, pur și simplu, orice dorință, pentru a evita îmbufnările, crizele de isterie sau actele de sabotaj.

Această poziție supusă are și un cost inevitabil: forța ta interioară se va mistui treptat. Într-o zi vei dori la schimb puțină iubire și puțină pace, vei dori să vezi că partenerul tău se maturizează și devine mai previzibil. Aceste așteptări vor rămâne în continuare în stare latentă și îți vor străbate subconștientul, creând cu timpul, violență interioară și disconfort, chiar dacă s-ar putea să nu conștientizezi asta.

2.Să inițiezi o mișcare de contra-insurgență și să-i soliciți pasiv-agresivului o relație matură. La această strategie, prima consecință va fi aceea că pasiv-agresivul își va spori actele subversive și tacticile perturbatoare.Structura mentală a pasiv-agresivului confundă tendința normală de a-ți apăra propriile drepturi sau de a spune „nu”, cu dorința de a impune constrângeri și de a fi autoritar. De aceea, această strategie va fi interpretată ca o confirmare a faptului că ești o persoană despotică și absolutistă. De ce acțiuni ai nevoie:

·       Nu-ți cheltui energia pentru a-l convinge pe celălalt de evidența lucrurilor.

·      Nu-i încredința activități pe care nu le poate duce până la capăt de unul singur.S-ar putea să cheltuiești mai mult timp și efort, însă cel puțin nu îi mai cerșești ajutorul și sinceritatea.

·      Când stilul terorist se dezlănțuie, nu-i da atenție, dacă nu vrei să ai de-a face cu un dușman.

·       Lasă-l să se ocupe singur de propriul conflict.

·       Încearcă să-l determini să accepte o terapie menită să îi modifice personalitatea disfunțională.

·         Caută să nu cazi în capcana atitudinilor indirecte și sabotoare, ci acționează pe față, cu calm și onestitate, chiar dacă problema se înrăutățește.

·         Nu te da drept tatăl sau mama partenerului tău. Nu-ți asuma vina pentru greșelile lui, tratează-l ca pe un adult chiar dacă face nazuri.

Dacă dorești poți adăuga comportamentului tău o explicație prietenoasă și tandră, însă efectul va fi același: eliberarea ta va fi tragedia lui.

Atunci când persoana pasiv-agresivă ești chiar tu, cititorule, află că nu ești ușor de iubit. Și asta nu pentru că nu ai merita, ci pentru că nehotărârea, imaturitatea și ambiguitatea ta sunt greu de suportat. Trebuie să reții că oboseala ucide iubirea, și disconfortul pe care îl produci astăzi partenerului va sfârși prin a te afecta și pe tine.

 Este clar că ai nevoie de ajutorul unui profesionist. Nici un profesionist nu te va obliga să îți negociezi principiile și nu te va transforma în supusul celuilalt. Dar te va învăța cum să discerni între momentele în care opoziția ta se justifică și cele în care nu. Vei învăța să vorbești deschis și să-ți exprimi gândurile și emoțiile într-o manieră adecvată. Și atunci, nu vei mai avea nevoie de terorismul afectiv, pentru că deja nu vei mai fluctua între nevoia de atașament și teama de abuz.

„Iubiri toxice” Walter Riso