Indiferența ucide iubirea!

A te îndrăgosti este o atitudine, adică a simți, a gândi și a acționa într-o singură direcție: toate împreună. Este dragostea logică și armonioasă pe care o așteptăm de la partener și singurul lucru pentru care merită efortul. Cei care simulează o iubire insipidă, rece și distantă, se justifică aproape întotdeauna apelând la „stilul personal”: „Așa am fost crescut” sau „Nu știu să iubesc altfel!” În caz că persoana pe care o iubești invocă unul din aceste motive ar trebui de urgență să-l trimiți la plimbare: „Ei bine reeducă-te, reinventează-te sau învață dacă vrei să stai cu mine!” Cum să te supui indiferenței? În niciun caz!  La un moment dat vei exploda și-ți va ieși fum pe nări.

În viața de cuplu nu împărțim numai relațiile carnale, copiii, datoriile sau prietenii, ci, de asemenea, schimbăm între noi stările de spirit. Problema se complică atunci când unul dintre parteneri prezintă cel puțin una dintre următoarele impedimente: incapacitatea de a descifra ce simte celălalt și/sau indiferența, apatia sau refuzul față de sentimentele partenerului. Iubirea sănătoasă are nevoie de o bună înțelegere reciprocă emoțională. Cum putem ignora fericirea sau tristețea persoanei dragi? Există indivizi egocentrici cărora le este greu să iasă din ei înșiși și să se pună în locul altcuiva: ”Nici bucuria ta nu mă bucură, nici durerea ta nu mă doare.”

Ajungi acasă și vezi că partenerul tău plânge. Oare nu-ți pasă de durerea lui? Ce mai contează dacă este o durere rațională sau irațională?! Cel mai important este să-l ajuți, să fi acolo, să-l susții. Poate că ți se va părea că exagerează și simți că în locul lui nu ai reacționa așa. Ei și ce-i cu asta? Oare din cauza asta suferința lui este mai mică? Îl doare la fel de mult, îl tulbură la fel de mult, oricât de absurd ți s-ar părea. Susține-l și când se va simți mai bine și mai relaxat, dezbate cu el atunci de ce, cum și când. A spune că durerea persoanei iubite nu te interesează pentru că este „stupidă” te face stupid.

Compasiunea și felicitările sunt două emoții care trebuie să fie prezente pentru ca iubirea să poată fi simțită pe deplin.

Perversiunea:„Bucuria ta mă doare și durerea ta mă bucură”!

Nesiguranța și frica de a-ți pierde partenerul uneori ia o întorsătură ciudată, învecinându-se cu perversitatea:„Când te simți prost, simt că ai nevoie de mine, dar când ești fericit, mă gândesc că ai putea să mă părăsești pentru că nu ai nevoie de mine; prin urmare, fac tot ce-mi stă în putere pentru a face să te simți prost”. Concluzia:„Urăsc bucuria ta și mă bucur de nenorocirea ta”.

Dragostea cantitativă și algebrică: „Cât de mult mă iubești?” dacă ne spune că „până la cer”, suntem mulțumiți și fericiți, încălecând norii. Dar întrebarea care contează mai mult și la care tu trebuie să răspunzi este cum te iubește. Mulți psihopați înainte să-și căsăpească partenerii spun că-i iubesc enorm. Ai nevoie să te iubească mult sau să te iubească bine? Ambele? Ar fi ideal.

Pentru amanții pe care îi interesează măsurătorile, există de asemenea iubirea în spațiu: „Până unde o să mă iubești?”. Fi corect și răspunde că nu ai idee. Cu ce etalon vom măsura iubirea noastră: centimetri, metri, ani lumină? Un răspuns plauzibil: „Dacă pot conta pe tine la bine și la rău, nu am nevoie nici de adunări, nici de scăderi.” De ce vrei să te iubească „peste măsură”? Faptul că te iubește „nemăsurat” ca de aici până în China nu dovedește nimic referitor la valoarea ta personală și nici nu-ți garantează calitatea vieții.

Foarte puțini oameni acceptă o dragoste mecanică, exactă și supercontrolată. Avem nevoie de puțină nebunie, de o scânteie care să ne amintească faptul că pasiunea nu a murit.

Să comparăm, de exemplu, o definiție științifică cu o declarație afectivă, o manifestare tipică de dragoste:

Dr. Henry Gibbson, definește sărutul ca: „juxtapunerea anatomică a doi mușchi într-o stare de contracție”. Nu-mi pot imagina un iubit spunând:„Vreau să am o juxtapunere anatomică a mușchilor noștri contractați.”

Scriitorul Fernando Pessoa, încearcă să transmită un sentiment de iubire acolo unde cuvintele par insuficiente:

„Iubesc așa cum iubește iubirea. Nu știu alt motiv să iubesc decât că te iubesc. Ce vrei să-ți spun mai mult decât că te iubesc, dacă ce vreau să-ți spun este că te iubesc?”

Moartea lentă a iubirii: picătură cu picătură, indiferența distruge încet-încet dragostea. Îngrijorător este că această pierdere poate dura ani de zile. Nimeni nu acceptă indiferența ca mod de viață, decât dacă este vorba de un pustnic emoțional sau un schizofrenic. Nici măcar masochiștii nu acceptă insensibilitatea persoanei iubite: cer pedeapsă și durere, dar nu indiferență. Cei care se resemnează în fața disprețului se usucă în interior. Dacă ești blocat în apatia emoțională a partenerului, scrie cu litere mari în dormitorul tău: „Cine te face să suferi nu te merită.”

Indiferența are multe fațete, iar una dintre ele este lipsa de admirație. Poate exista admirație fără dragoste, dar invers este imposibil. A-ți admira partenerul înseamnă să fii mândru de el, să fi fascinat de o caracteristică sau un atribut care iese în evidență și te captează. Admirăm orice ne atinge inima: frumusețe, inteligență, muncă, tenacitate, onestitate, modul lor de a face dragoste etc.

Cum să nu te lași copleșit de indiferența partenerului

1.   Stabilește care sunt nevoile tale și afirmă-le clar. Dependența, teama de abandon sau de autoritate, ne fac să spunem „da” când de fapt vrem să spunem „nu”. A te respecta pe tine însuți înseamnă să recunoști că meriți ceea ce te face să fi fericit și nu te umilește.

2.    Partenerul tău te iubește așa cum ai vrea să te iubească? Ați asuma rolul de profesor pentru a-i arăta partenerului, cum să te iubească este un lucru extrem de frustrant. Apoi, cum vei face? Îi ilustrezi în PowerPoint care sunt cele mai bune moduri de a spune că te iubește? În ziua în care ești nevoit să-i spui partenerului tău că dragostea lui nu se vede, nici nu se simte, a început numărătoarea inversă.

3.    Nu este nevoie să-ți justifici durerea sau bucuria în fața nimănui. Un partener bun te va sprijini și nu va fi indiferent la sentimentele tale. În plus, se va răscula împotriva oricui îndrăznește să te atace și-i va aprecia pe toți cei care te fac să te simți bine.

4.      Nu te obișnui cu indiferența partenerului, aceasta nu este o filosofie de viață, ci un simptom.

5.      Stil sau patologie? Una este persoana introvertită care suferă din motivul că nu se poate exprima și alta este o persoană permanent indiferentă. Introvertitul poate fi vindecat de un specialist. Indiferentul cronic (schizoid), egoistul narcisist sau psihopatul ticălos necesită ani grei de terapie, iar însănătoșirea este incertă sau imposibilă.

6.    Sexul nu este un substitut al afecțiunii. Nu confundați dorința de sex a partenerului cu semne incipiente de afecțiune. În timpul actului sexual, cel indiferent pierde o parte din răceală. Problema este că acesta se dăruiește plăcerii carnale, și nu persoanei tale!

7.    Dacă nu ești fericit în relație,dar nici nu ieși din ea, caută asistență profesională.

Cel mai rău lucru pe îl care poți face, dacă ești cu cineva care pretinde că te iubește, dar nici nu se uită la tine, este să nu faci nimic. Notează: dacă simți că zilele sunt din ce în ce mai lungi și mai grele, și ai gânduri negative despre tine, despre lume și despre viitor, nu ezita niciun moment, cere ajutor de specialitate. Depresia dă târcoale.