Gelozia, fața întunecată a iubirii

Apariția invidiei sau a geloziei este semnul unuia dintre eșecurile stimei de sine, când ea cedează tendinței comparațiilor și a competiției. Aceste două emoții, care dovedesc îndoiala de sine, sunt diferite, chiar dacă astăzi se utilizează frecvent cuvântul „gelozie” pentru a le desemna pe ambele.

Invidia trimite la sentimentul dezagreabil pe care îl avem în fața unui lucru posedat de o altă persoană și pe care noi nu-l avem, dar pe care am dori mult să-l avem: bani, statut, recunoaștere, chiar fericire... Se întâmplă rar să fim măcinați de invidie față de stilul de viață al unor persoane aflate foarte departe de noi din punct de vedere social, precum vedetele sau miliardarii. În schimb ne simțim mistuiți de invidie față de mașina colegului, casa vecinului, nevasta prietenului etc.

Gelozia desemnează, în ce o privește, teama de a pierde ceva pe care îl avem deja: astfel, putem fi geloși pe privilegiile noastre, pe care le apărăm cu agresivitate și vigilență, sau geloși pe soț/soție, căruia îi vom supraveghea cu atenție cele mai mici mișcări și cele mai neînsemnate vorbe, pentru a depista o eventuală înclinație pentru un rival sau o rivală. Gelozia în prietenie există și ea sub forma unei dorințe de legăturii exclusiviste.

În fine, putem să fim deopotrivă invidioși și geloși, cum e cazul copiilor, de exemplu, dacă au impresia că fratele sau sora lor a primit de la părinți sau bunici un cadou mai frumos decât al lor: invidioși „cadoul lor e mai bun” și geloși „îl iubesc mai mult decât mine”.

Aceste două emoții au în comun stima de sine fragilă.

Cum apare invidia? Apariția invidiei necesită două condiții:

·  O comparație socială-defavorabilă- între avantajele noastre și cele ale altei persoane

·   Un sentiment de neputință de a obține ceea ce posedă celălalt

Fără acest sentiment de neputință, nu am fi invidioși, ci doar motivați să obținem același lucru...

De unde și legătura cu stima de sine: invidiem un lucru pe care nu-l avem, dar numai dacă ne spunem că nu suntem capabili să îl obținem prin noi înșine. Invidia crează un adevărat cerc vicios, care slăbește stima de sine și mai mult, îmboldind la comparații sociale neîncetate, al căror rol toxic este cunoscut. Invidia facilitează existența unui sentiment de ratare personală, pe care putem oricând îmbrăca într-o raționalizare de nedreptate socială în cazul invidiei pe succesul altuia. Dar acest remediu nu prea funcționează și, mai ales, nu împiedică invidia să revină, nefăcând decât să îi adauge și amărăciune.

Când invidia devine obișnuită, ea duce la o „lectură” maladivă și obsedantă a avantajelor celorlalți.

La Rochefoucauld spunea „Invidia noastră durează întotdeauna mai mult decât fericirea celor pe care îi invidiem”.

Nu este ușor să transformi invidia în indiferență. Sau chiar în bunăvoință! Cum să reușești să te bucuri de reușita altora, mai ales dacă ea nu ne deposedează de nimic? Cu toate acestea, este un exercițiu sănătos și instructiv. Personal, mă antrenez să fac acest gen de exerciții când ne bat bulgarii la fotbal! Nu mi-e ușor, dar eforturile făcute pentru a reuși să mă bucur de victoria lor are cel puțin meritul de a mă face să deschid ochii asupra esențialului, la adevărata întrebare: „Am văzut un meci bun?” și nu „Cine a câștigat?”. Cât despre a reuși să mă bucur de victoria bulgarilor, mai am de lucru în privința asta. Dar nu îmi pierd speranța.

Impasul geloziei. Gelozia se bazează pe o concepție eronată despre ceea ce este o legătură afectivă cu un altul, indiferent că este amoroasă sau amicală. Evident, gelozia amoroasă ne angajează mai profund și se dovedește deci și mai distrugătoare pentru imaginea noastră de sine. În ambele cazuri însă, gelozia se bazează pe o concepție eronată despre legătură: a iubi ar însemna astfel a poseda; și a accepta dragostea unui gelos sau a unei geloase ar însemna să accepți supunerea față de instinctul lor de posesiune maladivă.

Gelozia este întotdeauna o suferință, care provoacă anxietate deopotrivă prin scăderea stimei de sine pe care o provoacă și prin anticiparea pierderii legăturilor privilegiate. Geloșii nu-și savurează niciodată fericirea: ei nu fac decât să o supravegheze. Gelosul și geloasa se tem ca nu cumva calitățile lor să nu fie suficiente pentru a-l reține pe partener lângă ei, de unde și eforturile lor de-a scruta, intimida, întemnița: în loc să-i dea celuilalt dorința de a rămâne, ei caută pe toate căile să îl împiedice să plece. În cele din urmă, gelozia ne împiedică să fim siguri de dragostea sau afecțiunea care ne este acordată. Celălalt fiind legat, este imposibil să știm dacă este cu adevărat atașat de noi. Gelozia este un eșec complet a legăturii cu celălalt și al legăturii cu sine. Ea sfârșește prin a ne face să uităm esențialul a ceea ce ar trebui să fie important: reciprocitatea „În gelozie este mai mult amor-propriu decât amor” La Rochefoucauld.

Statistica arată că femeile, în mod general, sunt mai geloase decât bărbaţii, deoarece starea de afectivitate este mai puternică la femei decât la bărbaţi, şi totuşi, bărbaţii exprimă gelozia mai puternic şi mai exagerat decât femeile.

Sfatul meu este să nu te chinui singur/ă, cu tot felul de gânduri şi bănuieli. Interziceţi-vă în mod absolut să căutaţi indicii cotrobăind prin genţi, portofele şi sertare. Asta nu înseamnă că trebuie să o faci pe struţul, ci trebuie să te respecţi şi să te protejezi de suferinţe inutile. Gândește-te dacă ceea ce te face gelos/ă sunt lucruri prostești sau sunt foarte importante? Odată ajunși la un răspuns, putem avea șansa de a scăpa din capcanele geloziei.

      Dacă tot iubeşti de ce nu poţi iubi acea persoană  aşa cum este?