Premisa este
în mod clar narcisistă: „cine se aseamănă se adună”. Am cunoscut oameni care,
în momentul în care își prezintă partenerul, încep să-i fluture CV-ul, ca și
cum ar dori să-l scoată la vânzare. Să te lauzi cu persoana iubită înseamnă să
o transformi într-un obiect al dorințelor tale, o realizare „personală” sau un
triumf. Unii își poartă partenerii ca pe niște medalii, alături de alte obiecte
de valoare.
Nu spun că
trebuie să fim insensibili la atributele persoanei pe care o iubim, dar
admirația este un lucru, iar idolatria bazată pe profit este altul. Atunci când
stima de sine depinde de valoarea partenerului tău, planează asupra ta o sabie
cu două tăișuri. Nu vei putea să te ocupi tu însuți de creșterea personală (
vei trăi conectat la un ego străin) și, mai devreme sau mai târziu, vei sfârși
prin a exagera câteva dintre virtuțile sale ca să se reflecte în propria ta
acceptare. Repet: dacă ceea ce dorești este să lauzi calitățile partenerului
tău pentru a le mări pe ale tale, te vei osteni la nesfârșit să menții „buna
imagine” a acestuia și îți vei pierde punctul tău intern de referință.
Moduri prin care ne idolatrizăm
iubitul în scopul de a deturna realitatea în favoarea „iubirii”
Mulți oameni
doresc să-l scoată pe cel iubit din realitate și să-i confere un caracter
astral: omniprezența (acum că umple
ființa noastră), omnipotența ( de
vreme ce le poate pe toate) și omnisciența
( pentru că este o sursă de înțelepciune profundă). Mă întreb: Ce anume te
determină să-ți dorești un partener cu superputeri? Nu ești prea mare ca să te
joci cu super-eroi?
Aceasta este
principala problemă în idealizarea iubirii: te impiedici de realitate și
descoperi că partenerul tău transpiră, miroase, devine deprimat, frustrat,
egoist uneori, se înfurie, plânge și așa mai departe.
Dragoste oarbă sau a ignora ce
este rău
O mulțime de
oameni iubesc numai partea care le convine la partenerul lor sau cea care îi
afectează mai puțin: ”Soțul meu este infidel? Partea asta nu mă interesează.”
„Ea consumă alcool? Nu știu ce vrei să spui.” Sau: „Partenerul meu joacă banii
în cazinouri? Nu cred că este adevărat”. Acestea sunt tactici de supraviețuire
pentru a face față unei relații care ne depășește. Când planează pericolul,
unii fac ca struțul: bagă capul într-o gaură, crezând că micșorează pericolul
în acest mod. Un gest infantil: doar copii își acoperă ochii cu mâinile și cred
că: „Dacă nu văd, nu există”.
Există o anumită
imaturitate și iresponsabilitate în decizia de a nu ține cont de
comportamentele negative ale partenerului.
Între optimismul
euforic al îndrăgostiri și scepticismul inteligent al iubirii mature, ți-l
recomandat pe acesta din urmă, dacă nu există fluturași sau lilieci în stomac.
Te concentrezi asupra celor
bune și le exagerezi
Evidențiezi performanțele în defavoarea nereușitelor, deși
acestea din urmă sunt numeroase și mult mai grave. Dacă partenerul tău îți
repetă obsesiv că ești cel mai frumos, unic, special, strălucitor, sexi,
original, creativ etc, etc, bucură-te de aceasta, dar nu o lua ca literă de
lege și nu crede tot ceea ce zice.
„ Nu este vorba că dragostea se înșeală uneori, ci că este o înșelare;
ne îndrăgostim atunci când asupra unei persoane imaginația noastră proiectează
perfecțiuni inexistente” Ortega y Gasset
Tu cât de mult proiectezi? Ești conștient de
aceasta?
Minimalizarea problemelor sau
„Nu e chiar așa de rău”
Există oameni
care trăiesc ascunzând mizeria sub covor, până când într-o zi acesta dă pe din
afară. Aici problemele nu sunt ignorate; ele sunt reduse sau interpretate cu
bunăvoință, când de fapt nu este cazul.
Îmi amintesc de o femeie căsătorită cu un
bărbat alcoolic și extrem de violent. Când era atacată de către soțul ei, își
acoperă fața cu mâinile și repeta cu voce tare: „ Dumnezeu nu bate cu parul,
bate cu palma”. Credința ei era că Dumnezeu ne dă o mulțime de dificultăți ca
să creștem și să învățăm, dar că nu intenționează niciodată să ne facă rău.
„Ceva trebuie să învăț din povestea asta; ceva trebuie să-mi comunice viața”-
spunea ea. I-am răspuns că probabil viața, natura, Dumnezeu sau cosmosul, îi
sugerau să fugă cât mai departe posibil și să-l denunțe pe agresor. Ea
considera că soțul ei era un instrument care îi permitea să se purifice. Nu
doar îl idealiza, îl sanctifica!
Te prefaci că ești prietenul
celui care te-a rănit
Aici strategia
este să ștergi cu buretele și să o iei de la capăt. Cheia este să-i oferi
partenerului statutul de „ prietenă” sau „prieten”, pentru a-i salva
măiestriile: „Nu este un soț bun, dar este un prieten excelent”. Sau: „Ca
soție este un dezastru, dar ca prietenă este excepțională”. Poate cineva care
ani de zile ți-a făcut viața amară să se transforme brusc și fără resentimente
într-unul dintre cei mai buni prieteni? Prietenii sunt respectați și admirați,
sunt iubiți și li se acordă încredere, iar acest lucru are nevoie de o întreagă
istorie să existe în spate. Nu putem schimba statutul emoțional al unei relații
ca prin magie și nu putem ignora trecutul. Să ierți nu înseamnă să suferi de
amnezie, ci să-ți amintești fără durere, iar acest lucru se realizează
printr-un efort interior susținut, nu printr-un ordin.
A fi „prieten” cu
cineva pe care îl iubești și nu te iubește nu este altceva decât o „stupiditate
sentimentală”, care fără îndoială te va răni. Nu-ți supraestima puterile.
