Când o pedeapsă rănește sufletul, din punct de vedere psihologic, ea
se manifestă prin comportamente cum sunt: rezistența, resentimentele,
respingerea și revolta.
Înainte de a fi maturi, din punct de vedere psihologic, copiii și
adolescenții îndepărtează și resping ajutorul atât de important al părinților.
Conflictul dintre părinți și copii este greu de controlat. Mulți părinți
recunosc că vechile metode bazate pe frică, dominare și culpabilitate nu mai
merg, dar pur și simplu nu cunosc altele. Părinții care permit prea multe nu le
oferă copiilor controlul părintesc de care aceștia au nevoie. Când copiii dețin
controlul ei scapă de sub controlul părinților.
Copiii învață totul prin
imitare și cooperare
Copiii din ziua de azi sunt mult mai sensibili dar sunt și negativ
influențați de metodele vechi de educație ca: țipatul, bătaia, pedeapsa,
interdicția, umilirea și rușinea. Pedeapsa cu bătaia îi determina pe copii să
știe de frică și să respecte regulile. Astăzi, prin bătăi părinții obțin un
efect exact contrar și răspund la violență prin violență. Acesta este simptomul
unei mai mari sensibilități.
Copiii își imită părinții
Ei învață totul prin imitare și
cooperare. Dacă țipăm la copii, îi amenințăm și-i agresăm fizic și verbal,
pentru a redobândi controlul, în afară că vom crește un copil al cărui
sentiment de încredere în el însuși se va manifesta pregnant când va fi adult,
va învăța că agresiunea este soluția. Mai târziu, când dorința nu-i va fi
îndeplinită, își va lăsa furia să se reverse fie printr-o agresiune directă,
fie printr-o agresiune pasivă. În generația mea, părinții considerau o dovadă
de iubire aducerea acasă a unei sticle de suc sau a asigura „pâinea cea de
toate zilele”. Astăzi cea mai mare bogăție pentru un părinte este timpul.
Pentru a face parte schimbărilor din societate, părinții trebuie să-și schimbe
atitudinea față de educație. Dacă în trecut, educația urmărea să formeze copii
ascultători, obiectivul educației moderne este acela de a forma copii cu o
voință puternică, dar cooperanți. În trecut un copil care nu se supunea era
deseori calificat ca încăpățânat. Voința unui copil nu trebuie eliminată pentru
a-l determina să fie cooperant. Când inima unui copil este deschisă și voința
le este educată! Copiii învață, prin
sentimentul de compasiune, să devină cooperanți și buni.
Scopul educației pozitive este acela de a forma lideri siguri,
capabili să-și făurească singuri destinul, nu să calce pe urmele altora în
virtutea inerției. În mintea, inima și trupul fiecărui copil există schița
perfectă a dezvoltării acestuia. Educația pozitivă sprijină procesul natural de
creștere a copiilor, ajutându-i să-și
exprime armonios talentele și însușirile fiecăruia. Având permisiunea de a fi
diferiți de ceilalți, copiii devin capabili să descopere, să aprecieze și să
dezvolte potențialul interior unic.
Având permisiunea de a greși, copiii devin capabili să se
autocorecteze, să învețe din propriile lor greșeli. A greși nu înseamnă că ceva
nu este în neregulă cu tine. Greșelile sunt naturale, normale și de așteptat.
Și noi ca părinți ar fi bine să ne recunoaștem propriile noastre greșeli atunci
când le facem. Copiii învață văzând.
Având permisiunea să-și exprime sentimentele negative, copiii învață
să își controleze emoțiile și să își dezvolte conștiința de sine. Crizele de
furie sunt o parte importantă a dezvoltării copiilor. Cea mai bună cale pentru
a-i deprinde pe copii să fie conștienți de propriile lor sentimente este aceea
de a-i asculta și de a-i ajuta să le identifice cu empatia.
Educația pozitivă formează copii cu o personalitate puternică, îi
învață să își asume responsabilități și să se simtă în siguranță înțelegând
locul pe care îl au în familie și apoi în societate.
Oamenii de succes suferă când pierd, dar își revin pentru că au
capacitatea de a se elibera de sentimentele negative.
