Această
îndoială metodică despre ceea ce simți, care nu se poate exprima întotdeauna cu
claritate, funcționează ca nisipurile mișcătoare: cu cât te zbați mai mult să
ieși, cu atât mai repede te înghite. Victimele acestei iubiri fragmentate și nedefinite, sub
influența disperării, încearcă se rezolve indecizia celuilalt investigând
cauzele, motivând lucrurile, schimbându-și felul de a fi, pe scurt, întorcând
misterul pe toate părțile, dar fără prea multe rezultate. Motivul eșecului este
faptul că persoanele care suferă de „nici cu tine, nici fără tine” sunt
imobilizate și se învârt în același cerc. Când sunt împreună cu partenerul, toleranța
scăzută la frustrări sau la cerințele nerezonabile îi împiedică să se comporte
normal cu persoana pe care se presupune că o iubesc, și când nu sunt împreună,
atacurile de nostalgie minimizează ceea ce înainte li se părea insuportabil și
înfricoșător.
Ești într-o încurcătură asemănătoare? Dacă nu, nu striga victorie,
pentru că oricine se poate trezi într-o astfel de relație. Premiza pe care
trebuie să o ții minte și care mai apoi va funcționa ca un factor de imunitate
este aceasta: dacă cineva are îndoieli că te iubește, înseamnă că nu te
iubește. Direct și la țintă. Să nu vină la mine cu povești: pe cei care te
iubesc cu adevărat trebuie să-i oprești, nu să-i împingi de la spate. Dacă se
satură de prezența ta, de ce să te mai întorci? Dacă are îndoieli nevrotice, de
ce nu te îndepărtezi până nu și le rezolvă?
Până când să suporți indecizia
celuilalt?
Într-o relație sănătoasă, cei doi merg într-un ritm similar- nu la aceeași viteză, dar pe aceeași cale. Cât
trebuie să suporți? Niciun pic. Acest lucru poate provoca suferință în cel care
se îndoiește și este posibil să-și sfâșie hainele și să promită „luna de pe
cer”, cerând „încă o șansă”. Mulți o dau. Dar dacă vrei să menții un
comportament sănătos, ascultă acest sfat: dacă acel „nici cu tine, nici fără
tine” dă târcoale, chiar și un pic, îndepărtează-te!
Posibile cauze pentru sindromul
„nici cu tine, nici fără tine”
Voi semnala patru dintre cele mai comune motive pentru care oamenii
ajung să aibă o dragoste ambiguă și contradictorie.
Dependența sexuală, atunci
când e tot ceea ce există. Cât de ușor este să confundăm iubirea cu sexul! Dacă
singurul lucru care vă unește este dorința carnală, atunci când erosul se
termină, partenerul devine insuportabil.
Intoleranța față de însingurare.
Singurătatea administrată greșit îi poate împinge pe oameni să caute companie,
aspect care nu are nimic de-a face cu iubirea. „Perechea” este un paleativ
pentru a face față unei vieți solidare și, cu timpul, ușurarea generată de
această însoțire se transformă în dependență: „am nevoie de prezența ta, nu
suport să fiu singur/ă”. Sensibilitatea excesivă față de singurătate ne
determină să facem orice numai să o evităm. Unii chiar se căsătoresc.
Frica de angajamentul emoțional.
Problema este că, deoarece acest tip de om nu clarifică lucrurile, aceea persoană
care îi este „aproape pereche” trăiește într-o continuă anxietate. Cei care se
tem de angajamentele emoționale trasează un marcaj emoțional „nici aproape,
nici departe”.
Sentimentul de vinovăție.
Există oameni care nu-și mai iubesc partenerul, dar sentimentul de vinovăție îi
împiedică să se despartă. A fi cu cineva pentru a diminua vina este o
absurditate care se finalizează prin acutizarea suferinței celuilalt. Este de
preferat să te părăsească într-un mod onest decât să fie cu tine din milă. Tu
nu ești o organizație de caritate.
Cum să înfrunți ambiguitatea
emoțională și să eviți căderea în jocul unei așteptări inutile
1.Nu accepta respingerea cu pasivitate sau cu
bunăvoință.De ce ar trebui să acceptăm cu resemnare iritarea și respingerea
partenerului? Retrage-te, izolează-te, stabilește un precedent care să
transmită că nu ești dispus sau dispusă să continui în aceste condiții. Procedând
așa, comportamentul tău va spune „nu accept fluctuațiile tale emoționale, vrei
sau nu vrei. Îndoielile tale nu sunt negociabile pentru mine.”
2. Nu-ți
schimba comportamentul în funcție de starea de spirit a partenerului tău. Dacă
vei decide cu seriozitate să ieși din joc, vei observa că emoțiile tale vor
începe încetul cu încetul să depindă de tine. Atitudinea ezitantă a
partenerului te va afecta mai puțin.
3. Evită
explicațiile și discuțiile inutile. Când ești cu cineva care are sindromul
„nici cu tine, nici fără tine”, poți ajunge să crezi că dacă vei recurge la
argumente logice și bine întemeiate, el sau ea va realiza care este cauza
îndoielilor sale și se va schimba în bine. Nu-ți face iluzii, problema nu se
datorează lipsei de informații.
4. Nu
confunda rolurile: ești perechea, nu terapeutul. Unele victime ale sindromului
„nici cu tine, nici fără tine” își asumă rolul terapeutului și încep să țeasă
tot felul de teorii pentru a explica indecizia partenerului. Acești „buni
samariteni” citesc pe această temă, merg la cursuri și colectează tot felul de
citate pentru a rezolva enigma care îi macină: ”Mă iubește cu adevărat?” Am
prefera să fim terapeuți decât victime.
Rezolvă-ți problemele tale.
Încearcă să te vindeci după atâta agitație și apoi, dacă mai ai putere,
hotărăște-te ce să faci: rămâi în gura lupului sau te eliberezi. Conflictul partenerului tău despre cum și cât
de mult te iubește trebuie să-l rezolve el, nu tu.
5. Nu-l
lăsa să-ți șoptească dulcegării la ureche. Dacă tot ți-a promis un lucru și nu
l-a făcut rezervă-ți dreptul de a te îndoi sau de a nu-l crede. Gândește-te:
dacă a fost o persoană inconsecventă sau mincinoasă înainte, de ce n-ar fi și
acum? A suferit cumva vreo mutație necunoscută? Dragostea trebuie să se și
vadă, nu doar să se declare. Cel mai bun antidot împotriva melodiilor de sirenă
este acela de a nu pierde din vedere contextul întregii relații. Cuvintele se
pierd în vânt, ceea ce rămâne sunt faptele.
Meditează asupra acestei premise: La
ce bun să-ți șoptească dulcegării la ureche dacă îți amărăște viața?
Din ciclul „Cum să nu mori din dragoste” de Walter Riso
